Visul devenit realitate

  Pe strada Kossuth, orice om care era îmbrăcat frumos se grăbea la biserica adventistă. Printre ei venea o femeie amărâtă, împreună cu fiul şi fiica ei. Zilele săptămânii erau foarte grele, dar sâmbăta găsea adevărata pace în casa lui Dumnezeu. Fetiţa privea cu nostalgie la acei copii care aveau bucuria să vină la biserică ţinându-i de mână pe părinţi. La 7 ani, înţelesese deja că în familia ei sunt prezentate două modele diferite de viaţă şi, dacă alege drumul cel bun, trebuie să facă faţă împotrivirii din partea tatălui.

  În acea dimineaţă de sâmbătă, instructoarea a împărţit fiecărui copil câte o poezie pentru serbarea care urma să aibă loc în curând şi i-a rugat pe copii să invite pentru serbare persoane care încă nu şi-au predat inima lui Isus. Fetiţa s-a gândit imediat la tatăl ei, dar pentru că ştia că nici mersul la biserică nu este tolerat, amâna zi după zi invitaţia.

  În săptămâna dinaintea serbării, i-a spus tatălui dorinţa ei.

  – Să ştii că nu mă voi pocăi, dar de dragul tău vin să te ascult. Dar numai poezia ta, i-a răspuns.

  Vineri, în timp ce mama călca hainele, soţul şi-a scos din dulap costumul de ginere, pe care nu-l mai îmbrăcase de mult, şi a rugat-o să i-l calce.

  Sâmbătă dimineaţă, visul a devenit realitate. Din nou, mulţi se grăbeau spre biserica adventistă, dar fetiţa era cea mai fericită, pentru că venea ţinându-şi de mână ambii părinţi. Îşi dorea foarte mult să fie aşa în fiecare sâmbătă. Cei mai mulţi copii aveau emoţii, dar niciunul nu avea mai multe ca această fetiţă, care se pregătea să spună o poezie pentru tatăl ei.

  Când i-a venit rândul, deşi îi tremurau genunchii, a spus poezia cu voce curajoasă:

„Ce vei răspunde?

Te întreb, suflet drag.

De un lucru mi-e teamă,

Că nu te va interesa cuvântul meu,

Deşi e foarte important.

Gândeşte-te numai,

Dacă astăzi ar fi ultima zi din viaţa ta,

Te-ar găsi pregătit?

Dumnezeu are încă har,

Isus te cheamă,

Crede, urmează-L, dă-I inima ta!

El va fi sprijinitorul, adăpostul tău,

Vei asculta de acest cuvânt?

Spune, ce vei răspunde?”

  Mulţi au lăcrimat la auzul acestei poezii, chiar şi inima tatălui a fost mişcată. În ciuda hotărârii lui, a urmărit tot programul. Începând cu acea sâmbătă, în fiecare ocazie, visul fetiţei s-a împlinit. După opt ani, pe 11 septembrie 1994, fetiţa şi tatăl ei au încheiat legământ cu Mântuitorul lor.

  Sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru că mi-a îndeplinit dorinţa şi că instructoarele de la Şcoala de Sabat au fost conduse de Duhul Sfânt. Să ne rugăm mai mult pentru cei care şchiopătează şi să îndrăznim să-I înălţăm rugăciuni lui Isus, pentru că El aşteaptă să ne împlinească cererile.