„Urmăriți pacea și sfințirea...”

„Biserica se bucura de pace, .... (Fapte 9/31)

Da. Acolo unde domnește „Domnul păcii”, se propovăduiește „Evanghelia păcii”, iar Biserica este formată din „fiii păcii”, sunt toate condițiile să fie pace.

Mai plăcut decât atât, pe „temelia” păcii sunt „clădite” alte virtuții creștine:„.... se întărea sufletește, umbla în frica Domnului și cu ajutorul Duhului Sfânt se înmulțea”.

Apostolul Pavel interesat de promovarea păcii scrie Bisericii din Colose:

„Pacea lui Hristos la care ați fost chemați ca să alcătuiți un singur trup, să stăpânească peste inimile voastre...” Iar fraților din Efes le trimite un mesaj în care le vorbește despre benificiile păcii:

„El este pacea noastră, împăcând pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, nimicind vrăjmășia.”

Așadar pacea nu este în tranzit prin inimile noastre, ci ea domină - stăpânește. În aceste condiții nu poți fi astăzi un om pașnic, iar mâine un războinic...

Ar fi imposibil să pretindem că suntem botezați cu Duhul Sfânt, dar să lipsească această roadă atât de vitală pentru viața unui creștin...Chiar este important să știm că pacea este una din roadele Duhului Sfănt. La ce ar folosi să fie scris pe frontispiciul clădirii:„Biserica Penticostală Botezată cu Duhul Sfânt', iar în interior „luptele” să fie în plină desfășurare?

Psalmistul face o remarcă deosebită și scrie în psalmul 119/165a:„Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta...” . Iar de cealaltă parte, citim în Isaia 67/2:„Cei răi n-au pace și nu cunosc calea păcii”. (69/29)

Însă nu ne putem opri aici...

Unul dintre cele mai frumoase îndemnuri în acest sens îl găsim în Evrei 12/14:

„Urmăriți pacea și sfințirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul”

De dragul păcii a fost neglijată sau chiar abandonată sfințirea. Principiul a fost următorul:„Să fie pace...”. Însă, mai importantă decât pacea este sfințirea. De dragul sfințirii Mântuitorul a fost nevoit să „sacrifice” pacea strigând în auzul tuturor:„Vai de voi cărturari și farisei fățarnici”! Mai combate cineva în vremea de acum fățărnicia în mod deschis cum a făcut-o Domnul Isus? Sau poate nu mai există...

Cu siguranță că spiritele s-au încins, „ liniștea publică a fost tulburată” iar El acuzat că „ațâță noroadele la răscoală”. Și, tot de dragul sfințirii, Domnul Isus a pus mâna pe bici și a răsturnat mesele negustorilor. Aceasta se numește „revoluție”. Iar când se face revoluție, pacea nu există...Izabela a instaurat anarhia în Israel din punct de vedere spiritual, ea fiind în „război” cu prorocii Domnului în scopul de a-i extermina...Dar când a venit noul împărat Iehu, ea era interesată de pace și a întrebat:„Pace noule Zimri?” Răspunsul a fost sub așteptări:'Ce pace? Câtă vreme dăinuiesc curviile și vrăjitoriile”...

Nu știm cât de iubită este pacea, dar știu sigur că de pe buze o folosim în loc de „Bună ziua”.

„Pace soră”...„Pace frate”...„Pacea Domnului” - toate acestea însoțite de îmbrățișări și sărutări...

Ne-am obișnuit cu aceste saluturi și manifestări formale care fac parte din rutina de zi cu zi, însă nu știm dacă pacea este din inimă sau doar de pe buze...

Ne bucurăm de pacea sufletească, ne bucurăm de cea din familie și din Biserică, este un dar dumnezeiesc pacea din țara noastră și-I multumim Domnului pentru ea, deoarece El a promis că are gânduri de pace cu privire la noi să ne dea un viitor și o nădejde...

Și noi suntem chemați să contibuim la ea pentru că:„Roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace”

Însă prioritatea nr. 1 este sfințirea, deoarece:

„Sfințenia este podoaba Casei Tale pentru tot timpul cât vor ține vremurile” (Ps. 93/5)