Ce n-aș fi fără criticii mei?

Ce n-aș fi fără criticii mei?

Multe n-aș fi fără criticii mei, cei care de când mă știu m-au criticat/corectat. De exemplu, n-aș fi în viață dacă cei care m-au crescut nu m-ar fi oprit să sar în apă, atunci când nu știam să înot și de la câte și mai câte alte vătămătoare n-am fost păzită prin grija celor care m-au crescut.

Biblia ne spune ca să ne îndrumăm unii pe alți, să ne sfătuim, să ne corectăm, să ne încurajăm și multe alte lucruri de genul acesta, atât de necesare pentru dezvoltarea sănătoasă în Trupul lui Christos a fiecăruia dintre noi. Ca și creștini, noi facem parte dintr-un singur Trup, Trupul lui Hristos. Biserica locală unde ne-a așezat Dumnezeu, este locul unde creștem și ne maturizăm. Atunci când suntem criticați, mai ales de cei care ne iubesc și ne doresc binele, de fapt noi suntem ajutați să devenim mai maturi, mai destoinici pentru lucrare pe care Dumnezeu o are de făcut în noi și prin noi. Deci, cum înțeleg eu un critic? Un critic este acela care spune adevărul în dragoste și din dragoste pentru Dumnezeu și pentru cel pe care-l critică. Totuși, înțeleg că nu toți criticii au intenții bune, sau cu scopul de a ridica și edifica. Unii critici vor să dărâme, să defăimeze și să distrugă prin critica lor. Motivația criticilor e treaba lor, reacția mea nu este un răspuns la motivația lor ci este dorința inimii mele de a mă lăsa modelată de Dumnezeu. Dumnezeu nu a lucrat în viața mea doar prin criticii care-L iubesc pe El, dar și prin cei care-L urăsc pe El. Știu cu siguranță că dacă-L iubesc pe Dumnezeu, criticile nu mă vor dărâma, ci vor lucra voia Lui în viața mea dacă știu cum să-L las pe Dumnezeu să mă modeleze.

Alergie la critică

Unii oameni sunt de-a dreptul alergici la critică. Imediat cum sunt criticați, strănută cu ceartă, apărare, condamnare, lăcrimează cu autocompătimire, sau le curge nasul cu ocări la adresa criticilor. Nu de puține ori persoanele care sunt alergice la critică ajung să se izoleze de orice agent care le-ar provoca această reacție alergică, asftel deprivându-se de o creștere sănătoasă și armonioasă în Trupul lui Hristos, Biserica. În neamul nostru de români nu ducem lipsă de critici, chiar dimpotrivă, cred că excelăm la acest subiect; știm să criticăm și o zi frumoasă de vară. Dar ce știm mai puțin este cum să criticăm în dragoste, cu scopul de a ridica/edifica. Dar acest articol nu este despre cum să criticăm, deși este un subiect vital, ci este despre cum să reacționăm la critică. Cel puțin, la acest subiect, reacția noastră este sub controlul nostru, pe când acțiunile celor din jur nu le putem controla.

Toată viața învățăm. De la grădiniță până la nivelul cel mai înalt de educație, suntem criticați de învățătorii noștri iar această critică aduce corecție și progres. Am luat timp de câteva luni lecții de mandolină, cu un profesor care nu mă critica deloc. Îmi punea partitura în față, mă punea să cânt la mandolină, dădea din cap și zicea tot timpul: “Bine! Bine!”. Deși la început mi-a plăcut foarte mult, mi-am dat seama, după câteva luni, că nu făceam deloc progres și până la urmă m-am lăsat de mandolină și am început să învăț vioara de la o fetiță de-a mea. Am ales mai apoi să iau și lecții de vioară, de data aceasta o profesoară de vioară cu o reputație bună. Nu mi-a venit să cred cât de mult m-a criticat profesoara de vioară. Inițial am crezut că am făcut o mare greșeală să aleg această profesoară, atât de nemulțumită de mine. Într-o sesiune am petrecut toată lecția practicând doar două măsuri. După câteva lecții am văzut că am progresat la vioară și mi-am dat seama că dacă ar fi procedat la fel ca profesorul de madolină, n-aș fi învățat mare lucru.

Critica – oportunitatea de a crește.

Într-o excursie cu un grup organizat, a fost o propunere ca să facem o poză și un slide shows cu grupul, ca să avem o amintire. Cum nici unul dintre tinerii mult mai calificați ca mine nu s-au oferit, am sărit eu, așa cum îmi este vechiul obicei. Dar se pare că am făcut o greșeală; nu am numărat bine, nu am fost atentă și ca rezultat trei persoane nu au fost prezenți când am făcut poza de grup. Ce era de făcut? Știam eu ceva vag despre photo editing, dar nu am făcut niciodată ceva de genul acesta. Dar am învățat, și nu numai că am adăugat persoanele care au lipstit în poză dar am și găsit, pe Facebook, poze cu ei, la zăpadă, așa cum eram și noi. Deci am tăiat pozele cu persoanele care au lipsit și le-am adăuga la poza noastră de grup. Eram atât de bucuroasă că am învățat să fac și acest lucru, că m-am grăbit și am trimis poza tuturor. Dar ce să vedeți, a apărut un critic care a răspuns pe grup message “ce caută gardul ghimpat în spatele lui X?”, una dintre persoanele pe care le-am adăugat. Stați un pic și gândiți-vă cum ați fi reacționat dumneavoastră. Alta mi-ar fi fost reacția cu ceva ani în urmă, dar nu acuma. Acum văd critica exact ca pe îngrășămânul pe care-l pui la o plantă ca să se dezvolte mai bine, așa că din nou m-am pus pe învățat. E adevărat că a trebuit să mai plătesc ceva bani ca să achiziționez o funție nouă la programul de editare pe care-l foloseam, dar de data aceasta am reușit să decupez doar persoana și să șterg ce era în spate. Dacă v-aș putea arăta poza, nu cred că mi-ați putea spune care sunt persoanele adăugate, fără să analizați poza în detaliu. Vă dați seama ce bucurie pe mine când am trimis poza finală, la care nu am mai primit nici o critică, dar nici laude sau mulțumiri. Mulțumerea din inima mea că am putut să învăț ceva nou și să fiu de folos, era fără margini. Nici un resentiment, nici o supărare, nici cea mai mică amărăciune, când am primit critica, ci doar dorință să învăț. M-am simțit la fel ca și când am primit un examen corectat la care tot ce am vrut să știu a fost răspunsul corect la întrebările grește. După ani și ani de zile, îmi dau seama că ce am reținut cel mai bine în școală a fost răspunsul corect la întrebările pe care le-am greșit. După aproximativ 30 de ani de credință, văd că Dumnezeu nu face nimic la întâmplare, iar dacă stau frumos și liniștită, și dacă nu mă agit când sunt criticată, ci mă las învățată, voi fi și eu folosită de Dumnezeu. Nu prea am învățat nimic degeaba în viață. De exemplu, văd cât de bine îmi face sănătății mele lecțiile de vioară, la 45 de ani. Nu voi ajunge, poate niciodată, să cânt pe șcenă un solo la vioară, dar bucuria și sănătatea trupului care o primesc prin acest exercițiu este inestimabilă. . Ca să revin la întâmplarea cu poza, la scurt timp după acea lecție am sărit la un alt proiect la care mi-a prins forte bine că știu să știu să editez pozele digitale.

Critica – oportunitatea de-am verifica pulsul.

Reacția mea atunci când sunt criticat îmi arată dacă sunt sau nu sunt mortă față de păcat. Pulsul mândrie, în omul cel vechi, trebuie să fie inexistent. Atunci când pulsul mândrie este inexistent, îmi dau seama că nu mă doare critica, că pot să iubesc și că doresc să cresc spiritual.

Eu cel criticat, nu mă concetrez prea mult la motivele celui care mă critică; acest critic este responsabil înintea lui Dumnezeu pentru ceea ce face sau nu face. Eu am grijă să mă concetrez doar la reacția mea și la acțiunile mele în urma criticii. Am ales să mă gândesc că Dumnezeu dorește, și poate să lucreze în viața mea prin oricare și prin orice critică care o primesc. Dacă primesc o critică sau acuzație pe nedrept, mă rog Domnului să-mi dea pace și bucurie, și El mi-o dă întotdeauna, chiar atunci când am lacrimi pe obraz. Mă gândesc în clipele când sunt criticată pe nedrept că Domnul Isus a purtat pe cruce toate ocările noastre, și în loc să-mi port ocările singură, vin și le pun asupra Lui cu laude și mulțumiri.

Iar dacă critica este justificată, mai ales din cauza păcatului sau indiferenței mele, mă pocăiesc și-mi cer iertare lui Dumnezeu și celor pe care i-am rănit, căutând să nu mai cad mereu și mereu în aceleași păcate.

Critica – îmi spune că sunt vrednic de progres.

Ați văzut vreodată un om paralizat, certat de cineva că nu aleargă la maraton? Deci, dacă ești criticat ar trebuie să însemne că cel puțin persoana care ți se adresează te vede vrednic de progres, de schimbare. Critica – îmi spune nu doar că am potențial dar și că am valoare.

Mă gândesc uneori, oare de ce și-ar lua cineva timp să-mi analizeze comportamentul, să-mi dea un verdict, o critică, un sfat, dacă nu ar vedea potențial și valoare în mine? Când mă gândesc că viața unui om e măsurată în timp, atunci când cineva și-a luat și 5 minute să-mi adreseze o critică, și-a dat defapt 5 minute din viață pentru mine. Cum nu doresc să-mi irosesc viața, tot așa nu doresc să-și piardă nimeni timpul cu mine fără folos. Așa că aplec urechea bine la mustrare și caut să înțeleg lecția pe care trebuie să o învăț.

Nu confund critica cu batjocora.

Călăuzirea Duhului Sfânt și discernământul pe care mi-l dă Dumnezeu mă păzește de capcanele unor critici asupra cărora nu ar trebui să mă opresc. Când erau cele trei fetițe ale mele toate sub vârsta de 6 ani, m-am dus la Mall să mă plimbam cu ele. Chiar a fost amenajat un loc spațios de joacă pentru copii și le duceam des acolo. M-am oprit să le cumpăr ceva de mâncare. Aveam un cărucior cu două locuri unde le puneam pe cele două mai mici, de unde nu se putea să iasă singure, iar pe cea mai mare o țineam lângă mine. În timp ce plăteam pentru mâncare, două femei în spatele meu au început să vorbească tare despre mine, că eu nu am cum să am grijă de 3 copii odată și că am să-i pierd în Mall, ba chiar le auziam spunând că le voi pierde în Mall. Pur și simplu am ignorat aceste femei pe care nu le cunoșteam și care știam că nu mă puteau acuza de nimic greșit. Copiii erau prea mici să înșeleagă situația. Nu am plecat de acolo, ci ne-am așezat la masă și le-am dat fetițelor să mănânce. În schimb, aceste două femei au făcut o zarvă mult mai mare, au implicat ați oameni și a chemat security guard. În tot timpul acesta nu am răspuns nimănui nimic, mi-am văzut de treaba mea ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Security guard a Mall-ului, după ce a vorbit cu ele și cu alte câteva persoane din jur, nici măcar nu a venit să vorbească cu mine. A fost ca un foc de paie care a izbucnit repede dar care s-a și stins repede. Nu pot să spun că mi-a fost ușor, pentru că mi-am dat seama că aceste două femei aveau intenții mârșave și ar fi vrut să-mi facă rău. Dar m-am rugat Domnului tot timpul, în cugetul meu, și cred că El mi-a dat pacea și călăuzirea să nu reacționez deloc. După ani și ani am folosit lecția învățată, de nemărate ori, mai ales în spațiul public al internetului și pot să spun că mi-a prins foarte bine. Cu ceva mai târziu, l-am reântâlnit pe cele două doamne, tot la Mall, dar de data aceasta au prin o ceartă cu o altă mamă, care a căzut în capcana criticilor lor false. Diferența a fost că acea mamă s-a apucat la ceartă cu ele și a fost un tărăboi atât de mare că mai că nu s-au bătut, dar nu intervenit cei din jur.

Ce adevărat este versetul care spune: „Izgoneşte pe batjocoritor, şi cearta se va sfârşi, neînţelegerile şi ocările vor înceta.” (Proverbe 22:10) Batjocoritorii sunt oamenii de care trebuie să te ferești, să nu stai în preajma lor, să-ți păzești copiii de ei căci aceștia fac mari ravagii. Din experiența personală am învăţat că a răspunde unui batjocoritor este ca și cum i-ai da lemne pentru focul lui de paie, care s-ar stinge atât de repede dacă ar fi absolut ignorat și izolat. E atât de frumos să trăiești viața cu Hristos, sub călăuzirea Duhului Sfânt. Eu nu am doar un set de valori pe care le urmăresc, dar am o relație personală cu Cel care a scris toată Biblia și El mă călăuzește în tot adevărul. Relația mea personală cu Dumnezeu, Creatorul cerului și al pămânului, Cel care într-o zi mă va primi în Împărăția Lui, îmi dă valoare, siguranță, pace și liniște sufletească. Pentru că știu cine sunt în Hristos și lucrarea pe care o face El în mine, pot să mulțumesc criticilor mei din toată inima și să le doresc tot binele din lume. Dar bunul cel mai bun pe care-L poate avea cineva este Mânuirea prin jertfa lui Isus Hristos, așa că doresc toți criticilor mei mântuirea.