Învăţând să IERTĂM...

IERTAREA cere renunţare la SINE
Sunt mai mulţi factori care pot face procesul iertării dificil, dar nici unul nu este mai important decât ceea ce este în inima noastră. Când învăţătura biblică ne arată cum trebuie să iertăm, imediat firea veche reacţionează. Uneori e o reacţie deschisă, plină de supărare: 'Nici vorbă să pot ierta acea persoană!" Alteori, obiecţia este mai subtilă: 'Pur şi simplu nu-l pot ierta! ' (sună cam aşă; dacă ar fi o posibilitate, l-aş ierta, dar nu e nici una... ) Sau: 'Dacă ai şti prin ce am trecut! ' - parcă dacă te gândeşti la cât ai suferit nu mai trebuie să ierţi...
Unii oameni simplifică iertarea spunând că e doar o alegere de voinţă. 'Singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să ierţi! ' E o prezentare simplistă. Se poate întâmpla ca cineva să vrea să ierte dar nu ştie cum anume. Aceasta e cu atât mai adevărat cu cât cineva a ajuns să se obişnuiască cu amărăciunea produsă de rana primită şi consideră suferinţa singurul refugiu posibil. Da, iertarea presupune o alegere din partea celui lezat. Nu poţi ierta dacă nu te hotărăşti să ierţi! Dar numai hotărârea de a ierta nu este suficientă; ea nu te va elibera de resentimente. Iertarea cere renunţare la eul nostru. Din nefericire, robul nemilostiv despre care vorbeşte Domnul Isus în Matei 18.1-35 se află în fiecare dintre noi. Este o situaţie pe care trebuie să o rezolvăm!