text Cugetari

Săpați pe zidurile Casei

de Nica Ionel
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nica Ionel
1 Împărați 6:29: Pe toate zidurile Casei, de jur împrejur, în partea din fund şi în faţă, a pus să sape chipuri de heruvimi, de finici şi de flori deschise.



Împăratul Solomon (Pace) de la Ierusalim construiește un templu, tot așa cum Domnul Isus Împăratul împăraților și Domn al păcii a construit templul Duhului Sfânt, Biserica.

Solomon a lucrat după descoperirea lui Dumnezeu primită în scris de tatăl său David, 1 Cronici 28:11-12,19. Când vine în lume Domnul Isus spune prin cuvintele Psalmistului „în sulul cărții este scris despre mine, vin să fac voia Ta Dumnezeule”, iar noi învățăm că voia lui Dumnezeu o găsim în „sulul cărții”, adică în Scriptură. Amândouă templele au fost făcute în conformitate cu revelația și voia lui Dumnezeu. Așadar când devii cărămidă în templul spiritual al lui Dumnezeu, adică Biserica, tu nu devii ce vrei tu ci devii ceea ce vrea Dumnezeu.

În templul lui Solomon pereții aveau săpate pe ei imagini pentru că de fapt templul lui Dumnezeu – Biserica e purtătoare de anumite imagini. Biserica e chemată să fie o imagistică spirituală.

Deci pereții aveau pe ei îngeri, finici și flori deschise. Și cred că imagistica Bisericii cât și atmosfera din lăuntrul ei ar trebui să fie caracterizată de aceste aspecte. Și vă reamintesc cu responsabilitate că în Noul Testament zidurile locașului lui Dumnezeu sunt credincioșii, Efes.2:22; 1 Petru 2:5. Și acum să desfoliem fiecare cuvânt în înțelesul lui spiritual:

îngeri – creaturi ale lui Dumnezeu spirituale, slujitoare și pure în caracter și conduită.

- imaginea Bisericii în consecință se cere a fi imaginea unei vieți spirituale și nu carnale, a unei vieți de slujire și a unei vieți curate. Pune-ți în modul cel mai onest următoarea întrebare: se regăsește în viața ta această imagistică?

finicul – copac verde, simbol al înoirii și al unei vieți pline de vitalitate duhovnicească, Psalm 92.12: “Cel fără prihană înverzeşte ca finicul….”

- imaginea și atmosfera unei Biserici se cere a fi imaginea unei vieți înoite, sau locul unde scapi de uscăciunea spirituală și trăiești înoirea spirituală lucrată de Duhul Sfânt. Trăiești în asemenea parametri? Contribui la o astfel de atmosferă în sânul Eclesiei (a Bisericii)?

flori deschise – simbol al parfumului și al deschiderii pentru Dumnezeu și semeni.

De mai multe ori în contextul versetelor din 1 Împărați 6 se amintesc florile deschise și nu degeaba Noul Legământ e anunțat ca unul în care Dumnezeu va pune legile Lui în inima omului, Ier.31:33. O inimă deschisă. Ba mai mult, Cuvântul spune „simțiți (unii) cu alții” (1 Petru 3:8), adică deschideți-vă inima unii pentru ceilalți. Ai inima deschisă pentru Domnul și pentru voia Sa? Priviți la cei doi heruvimi aflați pe chivot; Biblia spune lămurit că se aflau cu aripile deschise. În prezența Domnului să fi înger, dar înger cu aripile deschise.

Apoi floarea deschisă împrăștie parfum. Floarea nu trăiește pentru sine și nu ține parfumul pentru sine. Biserica ar trebui să fie un loc al dăruirii de sine, al altruismului creștin și al miresmei lui Hristos care se răspândește prin predicarea și mărturisirea Evangheliei.

Nu știu în ce fel de cadru teologic veți încadra aceste rânduri, însă vă rog meditați la aceste trei imagini săpate pe zidurile templului: îngeri, finici, flori deschise.

SCRIS DE NICA IONEL.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise