DE CE EU DOAMNE?

Când deodată nu se împlinesc așteptările noastre și ceva tragic se întâmplă în viața noastră, Îi adresăm Domnului următoarea întrebare “De ce?” Aceasta este reacția noastră firească. Dar ce întrebăm cu adevărat, nu este “De ce Doamne?”, dar “De ce Eu Doamne?”

O astfel de întrebare arată la 2 dezavantaje ale gândirii noastre:

- În primul rând, ca credincioși, deseori trăim cu convingerea, că viața trebuie să fie ușoară, că mereu trebuie să avem parte de bucurii, și că Dumnezeu trebuie să împiedice, pentru a nu avea parte de orice fel de tragedii în viețile noastre. Când El nu face aceasta, atunci suntem mâniați pe El;

- În al doilea rând, când nu înțelegem până la sfârșit înțelepciunea, bunătatea și puterea Lui Dumnezeu, atunci ne pierdem credința în abilitatea Domnului, de a cârmui cu înțelepciune împrejurările, alți oameni și pe cei care ne influențează. Ne supărăm pe Dumnezeu, deoarece ni se pare, că El nu este bun cu noi și a pierdut controlul asupra universului, și mai ales – în viața noastră.

Presupunem că lucrurile rele trebuie să se întâmple cu oamenii răi, iar lucrurile bune - cu cei buni. Dar Eclesiastul ne spune, că în viața de pe pământ se întâmplă, “şi anume sunt oameni neprihăniţi cărora le merge ca şi celor răi, care fac fapte rele, şi sunt răi cărora le merge ca şi celor neprihăniţi, care fac fapte bune” (Eclesiastul 8:14). Uneori celor neprihăniți le merge ca și celor răi, dar celor răi – ca și celor neprihăniți. De asemenea Eclesiastul a văzut, că uneori și cel neprihănit moare, chiar dacă duce un mod de viață fără vină înaintea Lui Dumnezeu, dar cel nelegiuit obține o viață lungă, chiar dacă face păcate. “Este câte un om fără prihană care piere în neprihănirea lui, şi este câte un nelegiuit care o duce mult în răutatea lui” (Eclesiastul 7:15).

Aceasta ne dă un motiv, de a ne supăra pe Dumnezeu? Desigur, nu. Faptul că venim la Hristos, pentru a fi salvați de păcate, nu înseamnă, că ne este garantată o viață fără griji, că suntem asigurați că nu vom avea necazuri și furtuni. De asemenea lui Iov, care a suferit foarte mult, i-a fost adresată întrebarea: „Trebuie El (Dumnezeu) să-ți dea după mintea ta, pentru că tu nu ești mulțumit, și să-ți spună: Tu poți alege mai bine, ci nu Eu” (Iov 34:33). Atribuindu-ne întrebarea aceasta, trebuie să recunoaștem, că da, cine suntem noi, pentru a zice Celui Preaînalt ce trebuie să facă. Suntem limitați, și nu suntem în stare să înțelegem căile Domnului, ce este mai bine cu adevărat pentru noi. Doar Dumnezeu, cu ajutorul înțelepciunii Sale, trebuie să hotărască aceasta! Dar noi ne vom încrede în providiența Lui cea bună, aducând la cunoștința Lui prin rugăciuni durerile și amărăciunile noastre, recunoscând păcatul mândriei, în încercarea de a-L impune să facă ceea ce dorim, cu speranța că el ne va susține în orice situație dificilă (1 Corinteni 10:13).

În toate acestea să ținem minte, că Dumnezeu controlează universul, și El cârmuiește toate lucrările Sale. Toate cele întâmplate, ori sunt provocate de El, sau le-a permis. Nicio vrăbioară, și nici un fir de păr din capul nostru, nu va cădea la pământ, fără ca El să știe (Matei 10:29-31).

De aceea, fie din prisosul inimii noastre, în zilele grele, să vină nu o întrebare motivată de supărare “De ce eu Doamne?”, ci o rugăciune smerită „Facă-se voia Ta” (Matei 26:42). Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze la aceasta! În numele Lui Iisus Hristos. Amin.


Traducere: Repalov Veaceslav
Autor: Igor Opincă

“... căci Dumnezeu este mai mare decât omul. Vrei dar să te cerţi cu El pentru că nu dă socoteală fiecăruia de faptele Lui?” (Iov 33:12-13)