Nu-i trist.

Motto: ,,Să preferi o nefericire care dă roade unei fericiri care trece fără urmă.” (Ana Blandiana)

Nu-i trist să n-ai ceea mereu ți-ai dorit, atâta timp cât încă mai există bănuiala că ceea ce ți-ai dorit nu ți-ar fi adus, oricum, fericirea. E trist să ai și să pierzi tot ceea ce erai și aveai atunci când n-ai avut.

Nu-i trist să simți că mergi singur pe poteci pustii, atâta timp cât simți privirile lui Hristos ațintite asupra ta. E trist să fii îngrămădit de oameni și totuși să te simți singur.

Nu-i nici măcar trist să pierzi pe cine-ai avut drag, atâta timp cât știi că-l poți regăsi, cândva. E trist să ai acel drag lângă tine și inima să-ți fie departe de cerul care acum îl ascunde.

Nu-i trist să plângi atunci când simți apăsări din toate părțile. E trist să râzi atunci când nu te mai simți apăsat deloc de propriul tău gol, de propria ta urâțenie.

Nu-i trist să nu știi atunci când îți asumi neștiința cu demnitate. E trist să te simți încântat de propria-ți ignoranță.

Nu-i trist să fii ridiculizat de toți cei în care oricum nu te regăsești. E trist să fii aplaudat de acei fățarnici cărora, oricum, le semeni.

Nu-i trist nici măcar să simți amărăciunea unor greșeli pe care nu există timp să le acopere. E trist să te bucuri de dulceața unei nepăsări care îți creează iluzia că mormântul e o câmpie deasupra căreia se întinde cerul.

Nu-i nimic trist, de fapt, decât totul acela care te desparte de Dumnezeu.