text Cugetari crestine

Și creștinii suferă

de Raul Sala
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Raul Sala
Utopie? Într-un fel sau altul, cu toții o dorim, ba unii chiar luptă cu mult avânt după ea.
Fiecare dintre noi de dorim acea viață fără grija zilei de mâine, fără frica examenului ce urmează să vină. Ne dorim o viață cu părinți nemuritori, cu bunici, ce spre disperarea unor parlamentari, nu mai mor. Să existe, oare, o așa viață? Dacă încă crezi că da, dă-mi voie să-ți spun că ai greșit planeta.
Sunt oameni ce s-au creștinat pe fondul că viața cu Hristos înseamnă mereu belșug. Pâinile și peștii să fie înmulțite, fără ca ei să meargă dimineața, cu ochii umflați de somn, spre locurile de muncă. Până la urmă, cine nu și-ar dori lângă el un Iisus ce te vindecă îndată ce apare vreo boală? Nici pe la farmacie să nu mai trecem vreodată.
Blestemată concepție! Să faci din Dumnezeu tombolă cu minuni!
De aceea și Hristos le spunea multora dintre cei ce-L urmau că ei merg după El nu pentru că le place învățătura Lui, nu pentru că Îl iubeau și vedeau în El pe Mesia, ci pentru că le dădea pâini.
A urma Calea lui Dumnezeu nu înseamnă o viață ce este mereu fără de boli și necazuri, nu va fi mereu tot soare. Dacă nu mă credeți, întrebați-l pe Iov, al Bibliei, întrebați-L pe Hristos. La fiecare colț de stradă te poate aștepta o gaură de canal în care poți să cazi, în orice clipă ai putea să mori. Un simplu telefon, și tot ce ai clădit în ani de sacrificii se duce de parcă nu ar fi fost niciodată.
Fiind sau nefiind creștin, pericolele pândesc asupra fiecăruia. La fel cum Dumnezeu, care este Bun, face să răsară soarele atât peste cei buni, cât și peste cei răi, tot astfel răul luptă împotriva fiecăruia.
Și, până la urmă, care este diferența? Aici, pe Pământ, nu prea mare, poate chiar deloc."Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociți dintre toți oamenii." 1 Cor. 15:19 Nădejdea noastră nu este pentru o viață mai bună aici, mai ales dacă "bun" înseamnă doar "confortabil". Mulțumește lui Dumnezeu ca Iov, nu numai pentru binele din viața ta, dar și pentru rău. La fel ca Hristos, nu voia mea, ci voia Ta, Dumnezeule!
Hristos te-a răscumpărat cu Sângele Său pentru viața de dincolo. Până atunci, trăiește dovedind Răscumpărarea prin faptele tale.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"A fost fecioara Maria crescută la Templu și dată în tutelă lui Iosif?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Este adevărat ce scrie ProTV despre Fecioara Maria că a fost crescută la Templu și că a fost dată în tutelă lui Iosif? Citez: “În ziua de...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să scapi de problemele trecutului?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Problemele trecutului – sunt anumite momente, situații și experiențe neplăcute ce au avut loc în trecut și noi le-am reținut, am luat anumite decizii sau...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Un partid al poruncii a opta"
Categorie: Raspunsuri biblice    Recent, țara noastră s-a mai îmbogățit cu un partid politic. Nimic rău într-o democrație. Cum va fi evoluția partidului dat nu ne rămâne decât să v...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este păcat să mergi la serviciu duminica?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Domnule Vasile Filat, am o întrebare la care mă gândesc  de ceva timp. Dacă sunt angajat undeva și mă cheamă să muncesc și în ziua de duminică,...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este idolatrie tortul cu barza care aduce copii?"
Întrebare: Pacea Domnului! Am ascultat multe învățături foarte adevărate biblice, dar am o întrebare: după binecuvântarea unei copil, la altar se face o masă de dragoste, la sfârșitul servic...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum se postește în Săptămâna Patimilor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Spuneți-mi, vă rog, cum se postește în Săptămâna Patimilor? Chiar dacă Săptămâna Patimilor este descrisă în detalii pe paginile Sfintelor...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce te depărtezi de Dumnezeu?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Am o problemă foarte mare: mă departez de Domnul și nu pot să înțeleg de ce. Încerc să înțeleg, dar nu reușesc. Încep să devin ca cei din...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-ți întorci soția care te-a părăsit, pentru că i-ai fost infidel?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Buna ziua! Am să vă prezint pe scurt povestea mea în speranța de a primi un sfat din perspectivă biblică. După 8 ani de căsătorie, mi-am înșelat...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Despre cei ce se salută cu ”Hristos a înviat!”
Categorie: Raspunsuri biblice  Mulți folosesc salutul ”Hristos a înviat!” de la Paște până la Ispas. Îi putem împărți în mai multe categorii pe acești ”mulți”.O bună parte din ei, NU cei mai...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Responsabilitatea – definiţie sau mod de viaţă?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Din momentul în care am venit în lume, fiecare dintre noi a primit deja o responsabilitate: copiii– să se supună părinţilor, împotriva voinţei lor de a face ce...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise