Să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte

EVREI 12:1
"Să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte"
Printre chemările Cuvîntului lui Dumnezeu, care pentru vremea de acum se simt cu o insistenţă deosebită, este una care răsună în inima credincioşilor ca un sunet de trîmbiţă."Stăruiţi!" O mie să cadă alături de voi şi zece mii la dreapta voastră, nu cedaţi, rămîneţi fermi! Dacă dragostea multora se răceşte, noi, trebuie să suferim crucea şi să dispreţuim ruşinea. Dacă alţii abandonează lupta din dragoste pentru lumea de acum, noi trebuie să ne continuam alergarea!
Cei care stăruiesc primesc sarcina, oricît de umilă şi de neplăcută ar fi; căci nu ce izbeşte ochii contează, ci ceea ce este plăcut Domnului. Astfel de credincioşi perseverenţi, nu găsesc că este un lucru ciudat de a fi în cuptor. Ei se bucură că au parte de suferinţele lui Hristos, ştiind că atunci cînd va apărea în slava Sa, ei vor avea bucuria de a o împărtăşi (1 Petru 4:12,3). Puterea Domnului Hristos locuieşte în ei şi încercarea lor este transformată în binecuvîntare pentru alţii.
Care este deci secretul stăruinţei? Moise l-a cunoscut: "El a rămas neclintit ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut" (Ev. 11:27). Pavel i-a cunoscut şi a putut să spună: "Dar mulţumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă pînă în ziua aceasta" (Fapte 26:22). Să ne aţintim privirile la Căpetenia noastră divină şi vom putea astfel să fim perseverenţi.
Dar secretul stăruinţei nu vine numai de la Cel ce este neschimbător ci şi de la lucrarea Lui de la cruce; ea este suficientă şi eficace pentru totdeauna. Dacă sîntem răstigniţi cu Hristos, vom simţi efectele puterii iadului, dar ele nu ne vor vătăma niciodată. Realizînd poziţia noastră în El, vom primi harul stăruinţei oricît de greu ar fi drumul şi oricît de dificile ar fi împrejurările prin care trecem."Dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea".
Secretul stăruinţei este, în al treilea rînd, o viaţă predată lui Dumnezeu şi dăruită altora. Este un dar de la El care nu ne-a fost încredinţat pentru noi înşine, ci pentru alţii. Dar să ne amintim că virtutea aceasta a perseverenţei pe care Domnul însuşi a avut-o pe pămînt, izvora din părtăşia Sa neumbrită cu Tatăl ceresc şi din iubirea neîntreruptă pe care a avut-o pentru ai Săi."Şi fiindcă iubea pe ai Săi~&,"&~i-a iubit pînă la capăt"
(Ioan 13:1).