Categoria: Credinta crestina
„Pana cand vei sta culcat, lenesule? Cand te vei scula din somnul tau? Sa mai dormi putin, sa mai atipesti putin, sa mai incrucisezi putin mainile ca sa dormi!”
( Proverbele 6,9.10; 24,33 )
In ultima vreme, in psihologie, in lucrari care se ocupa cu dezvoltarea personala, dar si in predici cu subiect misionar, se foloseste tot mai des expresia „zona de confort”. Desi il credeam vechi, de decenii, conceptul este recent, fiind folosit incepand cu anul 2009. La originea lui se afla expresia „comfort zone” ( engl. ) care se refera la intervalul de temperatura cuprins intre 19-26 grade Celsius in care corpul omenesc se simte perfect: nici frig, dar nici prea cald, adica climatul ideal.
Pe scurt, expresia se refera la acel stil de viata pe care il alegem si in care depunem un minim de efort, facem un minim de sacrificii si avem parte de un minim de riscuri. Expertii in dezvoltare personala afirma ca acest stil de viata are de-a face cu lenea si cu blocajele in dezvoltarea propriei personalitati.
„Zona de confort” este o stare psihologica in care te simti in siguranta, in care lucrurile ti se par familiare, fara sa faci sacrificii personale si fara riscuri prea mari. In acest perimetru se afla familia ta ( daca relatiile sunt bune ), prietenii cu care te simti bine, locul de munca ( daca iti place ce faci si iti aduce venitul de care ai nevoie ), biserica in care te inchini lui Dumnezeu si locurile natale atat de familiare.
Deoarece „zona de confort” este spatiul in care noi detinem controlul si ne simtim la largul nostru, ea mai este numita si „zona de control”. Atunci cand ne hotaram sa iesim din aceasta zona sau cand imprejurarile ne obliga sa o facem, ne simtim anxiosi, nesiguri, vulnerabili si expusi, ca si cum ar trebui sa parasim asfaltul pentru a ne deplasa pe teren mlastinos sau pe nisipuri miscatoare.
De fapt, „zona de confort” este o bariera mentala pe care noi singuri ne-o impunem si pe care ne este foarte greu sa o depasim, de teama de a nu pierde linistea, siguranta si caldura „barlogului” pe care ni l-am construit cu greu. De ce oare nu ne plac unele indemnuri, sfaturi sau chiar mustrari din predicile pe care le auzim la serviciile divine? Raspunsul este simplu: Toate acestea sunt percepute ca fiind niste intrusi care vor sa sparga „cifrul” si sa intre in zona noastra de confort, tulburandu-ne linistea si siguranta.
Daca, intr-un fel sau altul, ne incapatanam sa ramanem in acest „barlog” calduros si aparent sigur, nu suntem altceva decat prizonierii propriei noastre fortarete, despre care credem ca e de necucerit. Nicolae Iorga spunea despre efectele unei vieti comode: „Lenea este o sinucidere blanda.” Iar Benjamin Franklin, referindu-se la aceleasi efecte nocive ale inactivitatii si comoditatii, spunea ca „lenevia, ca si rugina, roade viata mai mult decat munca.”
Dar este oare ceva rau ca omul sa aiba zona lui de confort in care sa se simta bine si in siguranta? In „Piramida lui Maslow”, in care sunt ierarhizate toate nevoile fundamentale ale fiintei umane, nevoia de siguranta si securitate se afla pe treapta imediat urmatoare celei de la baza piramidei, care se refera la nevoile primare, fiziologice ale omului: hrana, apa si adapostul.
Expresia „zona de confort” a dobandit unele conotatii peiorative, mai ales atunci cand ea se refera la viata spirituala a fiintei umane. Aceasta apare ca fiind ceva de nedorit pentru un copil al lui Dumnezeu, o stare din care Dumnezeu doreste sa iesim, daca vrem cu adevarat sa fim dupa placul Lui. Dar sa nu ne pripim cu concluziile!
Daca ne gandim la originile lumii, la Creatia insasi, din raportul biblic putem observa ca Insusi Creatorul i-a asezat pe primii nostri parinti intr-o „zona de confort” desavarsit: gradina Edenului. In acel camin al primilor oameni, conceput de Creator pentru a fi un model pentru caminurile tuturor urmasilor lor, exista o desavarsita pace, armonie, siguranta si bunastare, cu potentialul implinirii tuturor nevoilor fizice, intelectuale, sociale, emotionale si spirituale ale omului.
Mai tarziu in istoria sacra, vedem cum Dumnezeu conduce poporul Sau ales, dupa eliberarea din robia egipteana, spre Canaanul pe care il descrie ( nu o singura data, ci de 20 de ori! ) ca fiind „o tara unde curge lapte si miere” ( vezi Exodul 3,8.17; 13,5; 33,3; Leviticul 20,24, etc. ). Ce poate insemna acest lucru decat dorinta lui Dumnezeu de a-i oferi poporului Sau din acea vreme o „zona de confort”, de siguranta si de liniste? Insesi binecuvantarile promise poporului Israel, in cazul in care el ar fi ascultat de voia lui Dumnezeu, nu sunt o dovada in acest sens?
„Vei fi binecuvantat in cetate si vei fi binecuvantat la camp” – le spune Moise israelitilor din partea lui Dumnezeu. „Rodul pantecelui tau, rodul pamantului tau, rodul turmelor tale, fatul vacilor si al oilor tale, toate acestea vor fi binecuvantate. Cosnita si postava ta vor fi binecuvantate. Vei fi binecuvantat la venirea ta si vei fi binecuvantat la plecarea ta…” ( Deuteronomul 28,3-6 ) Cum am putea traduce toate aceste binecuvantari in limbajul modern? Nu sunt ele descrierea unei „zone de confort”, de belsug, liniste si siguranta?
Daca vom face un arc peste timp si daca am privi la scenele grandioase ale vietii viitoare, asa cum sunt descrise in Apocalipsa, despre ce ne vorbesc toate acestea? Planul lui Dumnezeu de a crea „un cer nou si un pamant nou”, in care sa nu mai existe raul, suferinta si moartea ( vezi Apocalipsa cap. 21 si 22 ), nu inseamna toate acestea promisiuni cu privire la planul lui Dumnezeu de a-i duce pe oamenii rascumparati intr-o zona de confort desavarsit si vesnic?
Insusi Domnul Iisus ne-a promis solemn: „Ma duc sa va pregatesc un loc. Si dupa ce Ma voi duce si sa voi pregati un loc, Ma voi intoarce si va voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, sa fiti si voi.” ( Ioan 14,2 u.p. 3 ) Oare cum poate fi definit acest „loc” decat ca o zona de confort vesnic, in care toate nevoile si aspiratiile celor mantuiti vor fi satisfacute la superlativ?
Este un lucru rau sa ne dorim o viata confortabila, un loc in care sa ne simtim bine si in siguranta? Desigur ca nu! Tatal nostru ceresc este Cel dintai care doreste acest lucru in dreptul creaturilor Sale, dupa cum orice tata normal de pe acest pamant va dori intotdeauna binele suprem pentru copiii sai.
Insa Tatal ceresc stie un lucru pe care noi, fiinte pacatoase, il invatam foarte greu: De cand a aparut drama pacatului pe aceasta planeta, incremenirea omului intr-o zona de confort poate deveni o capcana mortala, o cursa care poate atrage dupa sine intai moartea spirituala, apoi moartea fizica, vesnica. De ce oare, dupa caderea in pacat a lui Adam si a Evei, Creatorul nu le-a permis sa ramana in Edenul plin de pace, siguranta si belsug? De ce oare i-a spus El omului: „In sudoarea fetzei tale sa-ti mananci painea, pana te vei intoarce in pamant…”? ( Geneza 3,19 )
Imaginati-va ce s-ar fi intamplat cu Adam si Eva daca Creatorul i-ar fi lasat in Eden sa se bucure, pacatosi fiind, de linistea, siguranta si belsugul de acolo. Cei doi, precum si urmasii lor, ar fi mancat din pomul vietii si ar fi trait vesnic, insa suportand cu fiecare an care s-ar fi scurs in vesnicie urmarile tot mai degradante ale pacatului: boala, suferinta, rautate, violenta, instrainare, conflicte s.a.
Creatorul nu i-ar mai fi deranjat cautandu-i „in racoarea zilei” ( Geneza 3,8 ), iar omenirea s-ar fi bucurat de belsugul Edenului fara grija zilei de maine si fara sa mai tanjeasca dupa venirea unui Eliberator care sa o mantuiasca. Ar mai fi dorit oamenii o altfel de viata decat cea pe care ar fi dus-o in Eden? Cu siguranta ca nu!
Daca nu credeti, priviti la bogatii zilelor noastre, carora nu le lipseste nimic in aceasta lume, care isi pot implini orice vis si orice dorinta, avand simtamantul ca vor trai vesnic in zona lor de confort. Chiar daca uneori isi aduc aminte ca sunt muritori si ca tot confortul de care se bucura va avea un sfarsit, nu au nicio intentie ( cu mici exceptii fericite! ) sa-si schimbe viata. Nu vor sa auda de Dumnezeu, de cruce si de mantuire.
Priviti la oamenii care traiau in prosperele cetati Sodoma si Gomora inainte ca judecatile lui Dumnezeu sa cada asupra lor! Valea Iordanului era la data aceea o zona foarte manoasa si bogata, permitandu-le locuitorilor sa obtina belsug material si o viata confortabila cu un minim de efort. Ca urmare, locuitorii acestor cetati aveau timp liber din belsug, dar pe care nu stiau cum sa-l foloseasca. Inventau tot felul de placeri vinovate, din ce in ce mai distructive si mai imorale.
Confortul de care se bucurau, asociat cu tendintele din ce in ce mai degradante ale firii lor pamantesti, au facut ca o intreaga populatie, „tineri si batrani” ( Geneza 19,4 ), sa devina atat de corupta incat Dumnezeu nu a mai avut o alta alternativa decat sa o distruga.
Ce a facut imparatul David cand a decis sa ramana in Ierusalim, in linistea si confortul palatului imparatesc, in loc sa mearga pe campul de lupta alaturi de soldatii sai? A urmat una dintre cele mai negre pagini ale istoriei biblice: adulterul cu Batseba, urmat de uciderea lui Urie si o povara intreaga de vinovatie, pe care o vedem descrisa cu lacrimi amare in Psalmii pocaintei lui David.
Si cum pacatul nu vine niciodata singur, ci este insotit in mod obligatoriu de un pachet intreg de consecinte nefaste, David a trebuit sa suporte unele dintre cele mai grave consecinte: moartea a patru dintre copiii sai, razboiul civil provocat de Absalom si influenta nefasta pe care pacatul imparatului a avut-o asupra intregului sau popor.
Ce s-a intamplat cu Solomon dupa ce si-a asigurat tot confortul pe care si-l putea dori un om in acele timpuri? Biblia este realista ( dovada ca este opera lui Dumnezeu, nu a unor oameni ) si ne relateaza ce s-a intamplat in cazul lui: Solomon a cazut in idolatrie, ducand o viata desarta, straina de Dumnezeu, viata pe care a deplans-o la batranete in cartea Eclesiastul.
Ce a patit Ghehazi, slujitorul profetului Elisei, cand a ravnit pe nedrept la cei doi talanti de argint ai lui Naaman, ca sa traiasca si el in confort, nu sa fie toata viata slujitorul umil al lui Elisei? S-a umplut de lepra ( vezi 2 Imparati 5,27 ), cea mai de temut boala a vremurilor antice, simbolul blestemului lui Dumnezeu.
Ce i s-a intamplat bogatului din pilda Mantuitorului in momentul in care s-a gandit doar la confortul personal, nu si la bunastarea semenilor sai (vezi Luca 12,13-21 )? In dreptul lui Dumnezeu a fost nevoit sa rosteasca cuvinte pe care nimeni nu le-ar dori sa le auda vreodata: „Dar Dumnezeu i-a zis: „Nebunule! Chiar in noaptea aceasta ti se va cere inapoi sufletul; si lucrurile pe care le-ai pregatit, ale cui vor fi?” ( Luca 12,20 )
Cu alte cuvinte: „Omule, ti-ai pregatit zona ta de confort in care sperai ca te vei simti bine multi ani de acum inainte. Nu te-ai gandit si la binele altora. De aceea, vei pierde ceea ce erai convins ca iti apartine si altii se vor bucura de confortul pe care l-ai pregatit doar pentru tine.”
Uitati-va la bogatii zilelor noastre, aceia despre care Iacov scrie ca si-au strans „comori in zilele din urma” ( Iacov 5,3 )! Cati dintre ei cad in patima drogurilor si ajung o ruina, sfarsind viata inainte de vreme! Cati dintre ei ajung in inchisoare, din cauza necinstei in afaceri! Cati dintre ei ajung sa fie santajati, amenintati si jefuiti de hoti! Intr-un cuvant, cati dintre ei sunt nefericiti! De ce toate acestea? Pentru ca atunci cand zonei de confort ( care nu este un rau in sine ) i se asociaza o viata traita in pacat si sfidare a voiei lui Dumnezeu, in viata oamenilor se produce un dezastru.
Istoria lumii ne invata ca marile imperii care s-au perindat pe scena ei au crescut si s-au dezvoltat atata vreme cat oamenii au luptat si nu s-au multumit cu o viata confortabila. In momentul in care a incetat efortul, lupta si sacrificiul, oamenii dedandu-se la o viata traita in placeri si huzur, imperiile au inceput sa decada, disparand in cele din urma. La randul lor, legile sanatatii si ultimele studii facute in domeniul medical ne arata si ele ca acele organe care nu sunt folosite, se atrofiaza, iar lipsa miscarii si a efortului fizic duce la moarte prematura.
Orice progres al lumii noastre, in orice domeniu, ar fi fost inexistent daca unii oameni nu ar fi renuntat la confortul lor si nu ar fi sacrificat din timpul lor, din energia lor si din bunurile lor materiale, renuntand la propria liniste si siguranta.
Daca Thomas Alva Edison nu ar fi perseverat si nu ar fi depasit dezamagirea celor circa 5000 de esecuri in producerea primului bec electric, probabil ca astazi omenirea ar fi folosit tot lumanarile pentru iluminarea locuintelor. Daca F. B. Morse s-ar fi dat batut cand Congresul SUA a luat in deradere telegraful inventat de el, astazi omenirea nu ar fi beneficiat de alfabetul care ii poarta numele. Cand Morse le-a prezentat congresmanilor inventia sa, acestia l-au ironizat spunand ca ea este la fel de utila omenirii ca si construirea unei cai ferate spre Luna. Totusi Morse a perseverat si in 1844 a reusit sa dovedeasca lumii intregi ca telegraful inventat de el este un pas mare inainte pentru omenire.
Daca Einstein s-ar fi dat batut dupa ce a pierdut primul sau examen de admitere la facultate, astazi ar fi fost un anonim. Dar el a renuntat la confortul sau, a perseverat si in cele din urma a devenit unul dintre cei mai faimosi oameni de stiinta din toate timpurile.
Un profesor a decis sa-si testeze studentii, oferindu-le posibilitatea sa aleaga intre trei variante de examen. Prima varianta avea 30 de intrebari, cea de-a doua avea 40 de intrebari, iar cea de-a treia avea 50 de intrebari. Cum era de asteptat, cei mai multi studenti au ales varianta cea mai usoara si mai comoda: cea cu 30 de intrebari. Insa nu mica le-a fost mirarea sa constate ca si cei care au raspuns corect la toate cele 30 de intrebari au primit doar nota 8. Cei care au ales varianta cu 40 de intrebari si au raspuns corect la toate, au primit doar nota 9, in timp ce nota 10 au primit doar cei care au ales ultima si cea mai grea varianta.
Pentru ca studentii erau nedumeriti, profesorul le-a explicat de ce a procedat in felul acesta: „Dragii mei, nu am avut intentia sa verific cunostintele voastre, ci doar determinarea, hotararea de a tinti mai sus.” Cu alte cuvinte, profesorul a dorit sa stie cati dintre studentii sai sunt dispusi sa aleaga o cale mai grea si mai provocatoare, cand aveau posibilitatea sa aleaga o cale usoara si confortabila.
Da, in toate domeniile vietii, inclusiv in domeniul spiritual, legat de viata Bisericii lui Christos, exista o zona de confort, usoara, placuta, care iti aduce liniste si siguranta, dar si o zona de efort, o cale mai grea, care necesita efort, sacrificii si lepadare de sine. Pe care dintre cele doua variante o vei alege?
Pentru cei care aleg confortul, comoditatea si inactivitatea in viata bisericii, am o veste proasta. Nu o spun doar eu, ci chiar specialistii care studiaza conceptul „zonei de confort”. Atata vreme cat ramai doar in acel loc in care te simti confortabil si in siguranta, fara sa pasesti afara in „zona de efort”, luptand si sacrificandu-te pentru a face ceva bun pentru cei din jur, te vei simti bine, dar nu implinit.
Vei trai aceeasi rutina a vietii de zi cu zi, fara sa faci niciun progres spiritual. Te scoli dimineata, mananci, pleci la serviciu, faci cumparaturi, gatesti, faci curatenie in casa, te uiti la emisiunile preferate la TV, discuti la telefon cu prietenii, verifici ce mai e nou pe Facebook, apoi te culci. A doua zi la fel, a treia zi la fel, si anul urmator, si tot restul vietii…
Si traind viata in aceasta rutina, treptat vei pierde increderea ca poti face mai mult. Iti blochezi propria crestere si dezvoltare, devenind prizonierul inchisorii pe care ti-ai construit-o singur. Desi ai fost creat cu un potential urias de dezvoltare ( prima porunca data de Creator omului a fost „Cresteti!” – Geneza 1,28 ), il lasi sa fie inecat in comoditate si lene.
Dar poate ca cel mai grav lucru care i se intampla unui om comod, desi afirma ca Il iubeste pe Dumnezeu si adevarul Cuvantului Sau, este faptul ca pierde adevarata cunoastere a lui Dumnezeu. Poate va intrebati: „Cum este posibil? Ce legatura exista intre o viata comoda, fara eforturi si sacrificii, si o cunoastere alterata a caracterului lui Dumnezeu?”
Pilda talantilor ( vezi Matei 25,14-30 ) ne ofera raspunsul la aceste intrebari. Primii doi robi, carora stapanul le-a incredintat spre administrare cinci, respectiv doi talanti, au pornit imediat la lucru. Ei ar fi putut sa mai zaboveasca, sa mai trandaveasca, avand in vedere ca stapanul lor plecase departe si nu avea sa revina curand. Insa Biblia spune foarte clar si fara echivoc: ei nu si-au permis sa trandaveasca, ci „indata” au plecat si au pus talantii stapanului in negot, castigand alti cinci, respectiv doi talanti.
Insa cel mai mare castig al lor a fost altul: ei au castigat incredere in ei insisi, au crescut in respectul fatza de stapanul lor, si-au dezvoltat abilitatile, iar in final au castigat aprecierea stapanului lor, care i-a avansat in grad si responsabilitate. Cuvintele de apreciere primite din partea stapanului lor sunt unele dintre cele mai placute cuvinte pe care le poate auzi un om muritor din partea Suveranului Universului: „Bine, rob bun si credincios! Ai fost credincios in putine lucruri, te voi pune peste multe lucruri. Intra in bucuria stapanului tau.” ( Matei 25,21.23 )
Spre deosebire de colegii sai, al treilea rob a preferat sa ramana in zona lui de confort. A ingropat singurul talant incredintat, ca sa nu se bucure nimeni de el, iar el si-a permis sa duca o viata de lenevie, huzur si placeri egoiste, profitand ca stapanul sau era plecat.
Stiti care a fost problema cea mai grava a acestui om? Nu faptul ca l-a privat pe stapanul sau de un profit pe care l-ar fi putut avea. Nici faptul ca a pierdut timpul, facand umbra pamantului degeaba in toata aceasta perioada. Cea mai mare pierdere a acestui rob a fost faptul ca a ramas un om pipernicit, nedezvoltat, inutil si care, in final, a pierdut stima si aprecierea stapanului sau.
Viata ne provoaca la o continua alegere intre a trai o viata de comoditate egoista sau a duce o viata plina de sacrificiu si truda pentru binele altora. Cele doua cai pot fi observate in toate domeniile vietii, inclusiv in viata Bisericii lui Christos. In timp ce firea noastra pamanteasca ne va atrage mereu spre calea mai usoara si mai comoda, Duhul lui Dumnezeu ne va indemna mereu sa invingem comoditatea si sa punem talantii primiti in slujba lui Dumnezeu si a semenilor nostri.
„Intrati pe poarta cea stramta. Caci larga este poarta, lata este calea care duce la pierzare si multi sunt cei ce intra pe ea. Dar stramta este poarta, ingusta este calea care duce la viata si putini sunt cei ce o afla.” ( Matei 7,13.14 )
Cand iesim in natura, zonele de confort si de efort sunt cat se poate de vizibile. Cei mai multi aleg calea cea larga: opresc masina la marginea padurii, apoi incing gratarele si dau muzica la maxim. Doar putini sunt cei care incalta bocancii de munte, isi iau ruxacul in spate si se avanta spre inaltimi. Nu e deloc comod sa urci peste stanci si sa treci paraie de munte; nu e deloc placut sa transpiri sub soarele arzator, tanjind dupa un petic de umbra. Insa cat de diferit se simt cele doua categorii de oameni la sfarsitul zilei! Cat de goi sufleteste sunt primii si cat de impliniti sufleteste sunt ultimii!
Din nefericire, chiar si in Biserica lui Christos se intalnesc cele doua categorii de oameni. Desi toti marturisesc aceeasi credinta, unii aleg o viata de credinta comoda, fara sa se implice in activitatile bisericii, in timp ce altii trudesc din greu, sacrifica si fac eforturi pentru a compensa lipsa de activitate a fratilor lor de credinta.
„Zona de confort” versus „Zona de efort”! Ce s-ar fi intamplat daca si Mantuitorul lumii ar fi ales prima varianta? Daca ar fi ramas pe tronul ceresc, la dreapta Tatalui, inconjurat de milioanele de ingeri care Ii aduceau slava? Ce s-ar fi intamplat cu mantuirea noastra daca El nu ar fi parasit cerul cald, linistit si sigur, pentru a cobora pe pamant si a ne sluji noua, fiinte decazute si nerecunoscatoare? Nici nu vreau sa ma gandesc la un asemenea scenariu…
Sunt fericit si Ii aduc slava lui Dumnezeu pentru ca „El, macar ca avea chipul lui Dumnezeu, n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci S-a dezbracat pe Sine Insusi si a luat chip de rob, facandu-Se asemenea oamenilor. La infatisare a fost gasit ca un om, S-a smerit si S-a facut ascultator pana la moarte, si inca moarte de cruce.” ( Filipeni 2,6-8 )
Aceasta este DRAGOSTEA in haine de lucru! Adevarata dragoste pe care Dumnezeu doreste ca fiecare dintre noi sa o reflectam cat mai mult. Nu doar in interiorul zonei noastre de confort, in familiile noastre dragi, intre prietenii pe care ii iubim sau intre fratii de credinta din biserica pe care o frecventam, ci si in exterior, in acele zone de efort in care traiesc atatia oameni care inca nu-L cunosc pe Dumnezeu si bucuria mantuirii Sale.
„Largeste-ti spatiul pentru a avea loc sa-ti deschizi aripile!” ( Hilde Larsen )
sursa: https://www.loribalogh.ro/