Categoria: Credinta crestina
Notiunea de “pacat” incepe sa dispara din limbajul contemporan. O multime de sinonime incearca sa ia locul teribilului termen religios, incercand sa “indulceasca” cruda lui realitate. Astazi se vorbeste despre infractiuni, contraventii, deraieri de comportament, fapte reprobabile, acte de coruptie, delicvente s.a. Despre “pacat” se vorbeste insa din ce in ce mai putin…Doar pe la biserica se mai aude despre el, precum si in mediile in care oamenii isi mai pastreaza inca simplitatea vietii insotita de credinta in Dumnezeu.
Desi psihologia moderna inceraca din rasputeri sa elimine aceasta notiune din mentalitatea omului, pacatul ramane cea mai cruda si trista realitate cu care suntem confruntati in aceasta viata.
Legat de acest subiect, se pot studia o multime de lucruri: originea pacatului, aparitia lui pe pamant, dinamica inmultirii lui si felul cum a patruns in cele mai variate domenii ale vietii, efectele pacatului asupra fizicului, intelectului si spiritului uman, efectele lui asupra naturii si asupra societatii, pozitia lui Dumnezeu fata de problema pacatului, nimicirea finala a pacatului… Biblia foloseste , in legatura cu notiunea de “pacat” , o expresie aparte: “taina faradelegii” ( 2 Tesaloniceni 2, 7 ), vrand sa ne sugereze faptul ca oricat am studia problema pacatului, ea este atat de complexa incat niciodata nu vom putea cuprinde totul. Intotdeauna va ramanea ceva tainic, de neinteles, legat de acest subiect.
Pentru moment, ma voi opri asupra unui aspect mai putin teoretic si cu implicatii in viata de zi cu zi: atitudinea omului fata de pacat. Este o tema de importanta majora, caci de aceasta atitudine depinde mantuirea noastra, pe Dumnezeu interesandu-L in mod deosebit aceasta atitudine.
Care ar trebui sa fie prima reactie a omului fata de pacat ? Trebuie mentionat ca intrebarea se refera la prima reactie constienta, nu la cea inconstienta care,din cauza naturii pacatoase a omului, este cea de atractie.
Apostolul Iacov scoate in evidenta aceasta atractie inconstienta a omului fata de pacat, afirmand ca “fiecare este ispitit cand este atras de pofta lui insusi si momit” ( Iacov 1, 14 ). Satana a reusit sa schimbe “magnetismul” fiintei umane astfel incat, ori de cate ori ispita ne da tarcoale , suntem atrasi in mod involuntar spre pacat. Aceasta este esenta naturii pacatoase a omului: atractia, inclinatia spre pacat.
Asadar, cu toate ca prima reactie involuntara in prezenta pacatului este cea de atractie, care ar trebui sa fie totusi prima reactie voluntara, constienta fata de pacat ? Sa ne reamntim cateva pasaje biblice legate de acest subiect:
1. “Voi nu v-ati impotrivit inca pana la sange in lupta impotriva pacatului” ( Evrei 12, 4 ). Ni se vorbeste despre “lupta impotriva pacatului”, ca o ractie voluntara, constienta a omului fata de problema pacatului.
2. “Tu ai iubit neprihanirea si ai urat nelegiuirea” ( Evrei 1, 9 ). Textul vorbeste despre atitudinea Mantuitorului fata de pacat, o atitudine demna de a fi urmata de oameni: ura fata de pacat.
3. “Impotriviti-va diavolului” ( 1 Petru 5, 8-9 ) , ne indeamna apostolul Petru, sugerandu-ne ca , in fata pacatului, trebuie sa opunem o rezistenta continua.
Mai mult decat atat, apostolul Pavel ne indeamna in Epistola care Efeseni 6, 11-17 sa imbracam intreaga “armura” spirituala pentru a fi gata oricand de lupta cu teribilul vrajmas.
Si totusi, prima noastra reactie constienta fata de ispita si pacat nu trebuie sa fie lupta. Daca aceasta ar fi prima noastra reactie, am fi invinsi din start. Iata cateva motive pentru care prima reactie a omului fata de ispita si pacat nu trebuie sa fie lupta:
1) Pacatul este o putere uriasa – cea mai mare forta din Univers, dupa puterea lui Dumnezeu.
Vointa umana, prin sine, nu are nicio putere reala de a rezista raului si a-l invinge. Forta raului este infinit mai mare decat puterea omului. Acela care se hotaraste sa intre in Imparatia spirituala va constata ca toate puterile unei firi nerenascute , sprijinite de cele ale imparatiei intunericului, se vor ridica impotriva lui, impiedicandu-l sa ajunga la deasavarsirea dupa care aspira. Apostolul Pavel, inainte de a cunoste adevaratul secret al unei vieti de biruinta, a trebuit sa recunoasca forta teribila a pacatului din propria experienta:
“Stiu, in adevar, ca nimic bun nu locuieste in mine, adica in firea mea pamanteasca, pentru ca, ce-i drept, am vointa sa fac binele, dar n-am puterea sa-l fac. Caci binele pe care vreau sa-l fac, nu-l fac, ci raul pe care nu vreau sa-l fac, iata ce fac ! Si daca fac ce nu vreau sa fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci pacatul care locuieste in mine. Gasesc dar in mine legea aceasta; cand vreau sa fac binele, raul este lipit de mine. Fiindca, dupa omul dinlauntru, imi place Legea lui Dumnezeu; dar vad in madularele mele o alta lege care se lupta impotriva legii primite de mintea mea si ma tine rob legii pacatului, care este in madularele mele. O, nenorocitul de mine ! Cine ma va izbavi de acest trup de moarte ? “ ( Romani 7,18-24 )
2) Pacatul provoaca orbire spirituala.
Sa nu uitam ca in spatele fiecarei ispite se afla un vrajmas cu o experienta milenara. Sunt cazuri in care ispita vine intr-o forma grosolana, usor de identificat. De cele mai multe ori insa, ispita vine intr-o forma deosebit de subtila, greu de identificat si irezistibila. Putem avea cele mai bune intentii, insa putem fi inselati de ispita daca ne incredem in propria noastra intelepciune. Chiar daca am dobandit in cursul vietii o oarecare experienta in ceea ce priveste ispita, vom fi mereu surprinsi ca ea, asemenea virusurilor care apar sub forma unor tulpini noi, va veni mereu in forme noi, neasteptate si tot mai atragatoare, orbind “paznicul” fiintei noastre- constiinta.
Odata cu cedarea in fata ispitei si savarsirea pacatului, se intampla un alt lucru teribil: contiinta este “anesteziata”, pierzandu-si sensibilitatea. Cu cat pacatul este repetat mai mult, cu atat efectul anestezic se acumuleaza , ducand, in cele din urma, la orbire spirituala. Si daca un om devine orb din punct de vedere spiritual, cum mai poate sa lupte ? Ati auzit de orbi care sa lupte ? Exista in lume orbi care tricoteaza, care picteaza, care merg pe bicicleta ( ajutati ! ) si care fac tot felul de lucruri pe care le fac si oamenii obisnuiti. Dar ati auzit de orbi campioni la tir ?
Asadar, omul nu poate lupta singur impotriva ispitei. De cele mai multe ori nu poate sa identifice ispita, iar dupa ce a cazut in plasa ei, devine orb fata de pacatosenia raului pe care l-a savarsit.
3) Pacatul il robeste pe om.
Cineva ar putea sa obiecteze: “Bine, dar tocmai pentru a nu deveni robii pacatului trebuie sa luptam impotriva lui !” Cei ce sustin acest punct de vedere uita ca noi, prin nastere, suntem deja robi ai pacatului. Cand primii nostri parinti au pacatuit, au cazut nu doar ei, ci si “platforma” pe care se gaseau. Astfel, toti urmasii lor s-au nascut jos, in “prapastia” pacatului. Noi venim in lume purtand nu vinovatia pacatului adamic, ci urmarile acestui pacat. Si cea mai cruda urmare a acestuia este faptul ca ne nastem avand o natura pacatoasa, cu tendinte spre pacat.
“Iata ca sunt nascut in nelegiure si in pacat m-a zamislit mama mea”- afirma David in cunoscutul sau psalm al pocaintei ( Psalmul 51 5 ). Pavel face si el aceeasi constatare dureroasa: “Eu sunt pamantesc, vandut rob legii pacatului…” ( Romani 7, 14 ), iar Iisus le promite eliberarea din aceasta robie tuturor celor ce-L vor fi primit in viata lor ca Mantuitor personal: “Veti cunoaste adevarul si adevarul va va face liberi” ( Ioan, 8, 32-36 ).
Ideea de a fi rob al pacatului nu place nicidecum omului. Iudeii s-au suparat foarte tare in momentul in care Mantuitorul le-a dat de inteles ca ei erau robi. Reactia lor a fost cat se poate de violenta: “Noi n-am fost niciodata robii nimanui. Cum zici Tu, dar: “Veti fi slobozi?” Chiar nu erau ei robi ? Atunci ce cauta in Ierusalim Pilat cu intreaga sa garnizoana romana ? Insa Iisus nu se referea la aceasta robie fizica, ci la o robie infinit mai grava si mai primejdioasa: cea spirituala. Daca iudeii nu recunosteau, din orgoliu, robia fizica in care se aflau, cum ar fi recunoscut-o pe cea spirituala, robia pacatului ?
“Oricine traieste in pacat este rob al pacatului” ( Ioan 8, 34 )– ii asigura Mantuitorul pe ascultatorii Sai. Daca aceasta este realitatea, ne intrebam in mod firesc: Cum sa luptam impotriva pacatului daca trupul nostru, vointa noastra, intelectul nostru , psihicul si inima noastra sunt inlantuite ? Daca prima noastra reactie in fata pacatului ar fi lupta, nu am avea nicio sansa. Am semana cu un om care are mainile si picioarele inlantuite si care incearca sa lupte cu o armata intreaga bine echipata. Ar fi absurd, nu-i asa ?
4) Pacatul degradeaza puterile omului.
Avertismentul dat de Creator primilor nostri parinti in Eden cu privire la consecintele neascultarii cuprinde in sine ideea degradarii.
“Poti sa mananci dupa placere din orice pom din gradina, dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el vei muri negresit.” ( Geneza 2, 16-17 ) Ideea de degradare pe care o aduce pacatul odata savarsit este mult mai evidenta in textul ebraic: “ …in ziua in care vei manca din el vei muri murind” .
Exista o specie de viespi mici care isi depun ouale sub pielea unor omizi care traiesc in pomi. Dupa ce a zarit omida care mananca linistita, viespea zboara cu toata viteza spre aceasta si, cand ajunge in dreptul ei, printr-o intepatuta fulgeratoare, implanteaza oul sub pielea omizii. Omida nu se deranjeaza de aceasta intepatura. Mananca mai departe, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Poate simte o usoara mancarime sau chiar placere pentru moment. Insa din oul de viespe iese o larva care, incet-incet, roade din trupul ei pana ce, din omida plina de viata alta data, nu mai ramane decat o simpla coaja fara viata.
Autorul pacatului a procedat in acelasi fel cu omul asezat in Eden. In zborul sau pe deasupra pamantului proaspat creat, a fost suficienta o singura “intepatura” pentru ca samanta pacatului sa fie asezata in om, sa-l roada pe dinlauntru timp de 70-80 de ani, iar in cele din urma sa nu mai ramana din el decat o amintire.
Noi nu putem lupta impotriva pacatului caci el s-a infiltrat in fiinta noastra in fiecare celula si in fiecare reactie chimica ce are loc in corpul nostru. Pacatul a creat in creierul omului sinapse si reactii chimice straine de planul initial al Creatorului – adevarate cai batatorite pe care imaginatia, vorbirea, sentimentele si faptele lui merg de la sine , fara niciun efort. Daca in fiziologie se vorbeste despre stereotipuri dinamice ( acele succesiuni de reflexe conditionate care usureaza anumite actiuni ), in domeniul spiritual lucrurile stau exact la fel. Daca primul pacat este facut cu oarecare greutate, treptat, prin repetarea lui, se creaza un adevarat stereotip dinamic, astfel incat in fata ispitelor viitoare sa nu mai existe respingere, ci atractie. Cu o vointa slabita si cu reflexe care ne atrag spre pacat, nu avem nicio sansa in lupta impotriva pacatului.
Dar mai este ceva de adaugat: Daca am dori sa luptam singuri impotriva pacatului din noi, aceasta ar insemna sinucidere. Omida , pentru a scapa de larva de viespe din trupul ei, ar trebui sa se sinucida…Din nefericire, multi oameni aleg calea unei sinucideri lente, incercand prin propriile puteri sa invinga pacatul din viata lor. Ascetismul, autoflagelarea, izolarea de societate sunt doar cateva exemple in acest sens. Doar Creatorul are puterea sa patrunda in mecanismele fine ale fiintei noastre, separand acolo ceea ce e bun de ceea ce e rau, creiand noi sinapse , noi reflexe, noi aspiratii si mentalitati.
5) Pacatul este o legiune.
Am incercat odata sa alcatuiesc o lista de pacate care imi veneau in minte. Am crezut la inceput ca voi reusi. M-am inselat insa amarnic. Sunt atat de multe formele in care se manifesta pacatul, incat este imposibila contabilizarea lor. Iata doar o lista a familiilor de pacate posibile: egoismul, necinstea, mandria, necredinta, minciuna, idoaltria, rautatea, violenta, neglijenta, fariseismul, lenevia, ignoranta, adulterul, vorbirea de rau, tradarea, nescultarea, ironia, crima, etc. Si aceasta nu este decat o lista ( si ea incompleta ! ) a unor familii de pacate. Sub numele generic de minciuna, oare cate mii de forme se ascund ? Dar sub titlul de “violenta”, “crima”, “adulter” etc. Da, este imposibil de alcatuit o lista completa de pacate, caci, in esenta, pacat inseamna tot ceea ce face un om atunci cand este despartit de Dumnezeu.
Oare un soldat inarmat care iese singur pe campul de lupta impotriva unei armate intregi, inzestrata cu artilerie grea, cu avioane de lupta, cu tancuri si cu toata tehnica moderna, are vreo sansa sa obtina victoria ? Ar fi o naivitate din partea lui sa creada lucrul acesta. Si daca totusi ar face aceasta imprudenta, ar fi el oare decorat ca erou ? Mai degraba ar fi trimis in fata curtii martiale pentru indisciplina militara. Daca un astfel de soldat doreste sa obtina victoria, el trebuie sa se aseze sub comanda comandantilor sai, cei care vor sti unde si cand sa lupte, si-i vor da ordinele cele mai intelepte care vor duce la castigarea luptei.
Niciun om, oricat de spiritual ar fi, nu poate lupta singur impotriva pacatului. Si aceasta se intampla pentru simplul motiv ca nimeni dintre noi nu poate in fiecare secunda sa aiba in atentie milioanele de forme in care este prezent pacatul pe planeta noastra.
6) Pacatul ne atrage.
Cum sa lupti impotriva a ceva care iti place ? Cand Eva a ridicat ochii asupra pomului cunostintei binelui si raului, ea “a vazut ca pomul era bun de mancat si placut la privit si ca era de dorit sa deschida mintea cuiva.” ( Geneza 3. 6 ). Si astazi, Adamii si Evele moderne , ridicand ochii spre pomul cunostintei raului, observa ca acesta are fructe atat de atragatoare. Cat de inselatoare sunt reclamele care ne indeamna la viciu ! Cat de atragatoare sunt scenariile serialelor de televiziune care preamaresc imoralitatea si necinstea ! Satana are grija sa imbrace uratenia pacatului cu toate consecintele lui in cele mai atragatoare ambalaje. In concluzie, noi nu putem lupta singuri impotriva pacatului pentru ca el ne place, ne atrage si ne farmeca.
Si atunci, care ar trebui sa fie prima noastra reactie impotriva pacatului ? Lupta ? Nicidecum ! Nu am avea nicio sansa, caci pacatul este o putere infinit mai mare decat a noastra; pacatul ne orbeste si ne robeste; pacatul este o legiune in afara noastra, dar e prezent si in noi; pacatul ne atrage si ne place. Atunci care trebuie sa fie reactia fireasca a unui crestin in fata ispitei si a pacatului ?
“Sa ne uitam tinta la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre, adica la Iisus care, pentru bucuria care Ii era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea si sade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Uitati-va cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea pacatosilor o impotrivire asa de mare fata de Sine, pentru ca sa nu cumva sa cadeti de oboseala in sufletele voastre .” ( Evrei 12, 2-3 )
O intoarcere instinctiva spre El, Mantuitorul si Comandantul suprem al luptei impotriva raului – aceasta trebuie sa fie prima reactie a crestinului cand ispita apare in preajma sa.
Noi nu avem putere sa biruim pacatul , insa El are “toata puterea in cer si pe pamant” ( Matei 28, 18 ). Noi, prin nastere, suntem robi ai pacatului, insa El ne-a promis eliberarea: “Daca Fiul va face liberi, veti fi cu adevarat liberi “ ( Ioan 8, 36 ). Noi suferim de orbire spirituala, insa El ne-a promis ca ne va da Duhul Sau cel Sfant pentru a ne calauzi in tot adevarul ( Ioan 16, 13 ). Noi suntem atrasi de pacat si ne place gustul lui atragator, insa El ne-a promis ca ne va da o inima noua in care va locui neprihanirea ( Ezechiel 36, 26 ).
Ce inseamna a ne uita tinta la Iisus ? Cand am studiat cate ceva despre fiziologia creierului, am inteles ca el functioneaza dupa o lege a excitatiei si inhibitiei. Cand apare un stimul puternic, se produce pe creier o excitatie care inhiba alte focare de excitatie. De exemplu, atunci cand ascultam o muzica placuta, atentia ne este directionata spre plansul unui copilas care incepe sa planga. Noul focar de excitatie ( plansul copilului ) face ca alte focare de excitatie ( ascultarea unei melodii ) sa fie inhibate.
In viata spirituala se intampla un mecanism asemanator. Pe creierul nostru sunt permanent o multime de focare de excitatie produse de invitatiile atragatoare ale pacatului. Cum le putem stinge ? Daca incercam sa le stingem prin propriile forte, vom reusi poate sa inhibam unul sau altul dintre ele. Dar se vor aprinde curand alte si alte focare de excitatie sub impulsul ispitelor exterioare care ne bombardeaza necontenit. Daca pe creierul nostru nu lasam ca ca cel mai important focar de excitatie sa fie Iisus Christos impreuna cu tot ce a facut si face El pentru noi, mintea noastra, asa cum ne invata chiar Mantuitorul in parabola casei parasite de duhul necurat ( vezi Matei 12, 43-45 ), va fi in mod automat invadata de focarele de excitatie ale pacatului.
A privi tinta la Iisus – acesta este secretul biruintei asupra pacatului. A privi la Iisus presupune o lupta a alegerii in care Dumnezeu nu intervine. El ne invita sa o facem, ne da puterea sa ne indreptam privirile spre El, daca dorim, ne deschide ochii daca suntem orbi, ni—L arata pe Mantuitorul in toata frumusetea Lui daca nu-L zarim, insa Dumnezeu nu ne va forta niciodata sa privim la Fiul Sau, daca nu dorim lucrul acesta. E alegerea noastra. Aceasta e adevarata “lupta cea buna a credintei” despre care ne vorbeste Pavel in 2 Timotei 6, 12 pp.
Partea omului nu este sa-si concentreze atentia asupra propriilor slabiciuni si pacate. Daca ar face acest lucru, s-ar descuraja foarte curand. Partea omului nu este nici sa se concentreze asupra luptei contra pacatului. Lupta aceasta Ii apartine lui Dumnezeu, caci pacatul loveste in primul rand in guvernarea Sa, in Legea Sa sfanta, in sfintenia Sa, in armonia Universului creat de El. De aceea, sa lasam aceasta lupta pe seama Lui ! Iar noi, ca niste soldati disciplinati, “sa privim la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre, adica la Iisus”si sa ne asezam sub comanda Sa. El stie unde, cand si cu ce mijloace se poate obtine biruinta.
Nu ati observat ca atunci cand avem o comuniune profunda cu Iisus, cand meditam la un adevar biblic, cand ne rugam sau facem un bine semenului nostru ( deci cand “privim” la El ), ispita si pacatul nu mai are nicio putere asupra noastra ?
“Noi trebuie sa venim la crucea Domnului Christos. Domnul Christos si El rastignit ar trebui sa fie obiectul cugetarii , al conversatiei si al simtamintelor celor mai pline de sfanta bucurie. Noi trebuie sa pastram aducerea aminte a fiecarei binecuvantari pe care o primim de la Dumnezeu si atunci cand vom ajunge constienti de marea Sa iubire fata de noi, vom fi gata sa ne incredem cu totul in mana care a fost pironita pe cruce pentru noi.” ( E. G. White, “Calea catre Christos, pag. 105 )
Aceasta este adevarata lupta a credintei. Aceasta trebuie sa fie prima reactie naturala a unui crestin in fata ispitei si a pacatului.
sursa: https://www.loribalogh.ro/