Categoria: Comentarii biblice
- „Cântați Domnului o cântare nouă! Cântați Domnului, toți locuitorii pământului!
- Cântați Domnului, binecuvântați Numele Lui, vestiți din zi în zi mântuirea Lui!
- Povestiți printre neamuri slava Lui, printre toate popoarele minunile Lui!
- Căci Domnul este mare și foarte vrednic de laudă. El este mai de temut decât toți dumnezeii.
- Căci toți dumnezeii popoarelor sunt niște idoli, dar Domnul a făcut cerurile.
- Strălucirea și măreția sunt înaintea Feței Lui, slava și podoaba sunt în locașul Lui cel sfânt.
- Familiile popoarelor, dați Domnului, dați Domnului slavă și cinste!
- Dați Domnului slava cuvenită Numelui Lui! Aduceți daruri de mâncare și intrați în curțile Lui!
- Închinați-vă înaintea Domnului îmbrăcați cu podoabe sfinte, tremurați înaintea Lui, toți locuitorii pământului!
- Spuneți printre neamuri: „Domnul împărățește! De aceea lumea este tare și nu se clatină.” Domnul judecă popoarele cu dreptate.
- Să se bucure cerurile și să se veselească pământul; să mugească marea cu tot ce cuprinde ea!
- Să tresalte câmpia cu tot ce e pe ea, toți copacii pădurii să strige de bucurie
- înaintea Domnului! Căci El vine, vine să judece pământul. El va judeca lumea cu dreptate și popoarele după credincioșia Lui.”
Un imn de laudă și misiune
În toate epocile, Psalmul 96 a fost considerat un imn misionar, care Îl preamărește pe Dumnezeu în calitatea Sa de Creator, de Cârmuitor al lumii prezente, dar și de Judecător și Răscumpărător al lumii.
Cele 13 versete ale psalmului sunt aproape identice cu versetele 23‑33 ale psalmului raportat în 1 Cronici 16, 8‑36, compus de David cu ocazia mutării chivotului din casa lui Obed-Edom în cortul său de pe muntele Sionului (vezi 1 Cronici 16). Diferențele existente între psalmul 96 și forma sa originală sunt explicabile. Pentru a putea fi folosit în serviciile divine publice, forma originală a psalmului a trebuit să sufere unele modificări.
Psalmul este pătruns de o puternică notă misionară, în care toate popoarele lumii sunt invitate să-L cunoască pe Dumnezeul lui Israel, să-I slujească și să I se închine ca singurului Dumnezeu adevărat și vrednic de închinare.
Mai mult decât să exprime doar simple îndemnuri adresate popoarelor pământului de a se închina viului Dumnezeu, psalmul ne prezintă și motivele pentru care Dumnezeul lui Israel este vrednic de toată lauda și cinstea: măreția Lui și calitatea Sa de Creator, Împărat și Judecător al întregului pământ.
Psalmul 96 se concentrează pe imaginea unei lumi viitoare în care toate popoarele se vor lepăda de zeii lor falși, îndreptându-se spre Iahweh, Dumnezeul cel viu și adevărat. În loc să rămână ancorat în trecut, psalmul se deschide spre viitor, spre acea lume neprihănită, statornicită odată cu revenirea lui Christos ca Împărat veșnic.
Dar până atunci, în așteptarea acelei lumi desăvârșite și lipsite de păcat, Psalmul 96 ar trebui să ne fie o călăuză luminoasă, intonându-l și recitându-l de-a lungul cărărilor vieții. Lucrul acesta ne va păstra vie speranța unei lumi mai bune și ne va ajuta să învingem greutățile și ispitele inerente ale vieții.
Stop rutinei închinării!
În viață, în general, dar și în închinare, în special, regulile își au valoarea lor. Nu ne putem apropia de Dumnezeu oricum, El „a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt”, și care locuiește „în locuri înalte și în sfințenie” (Isaia 57,15). Și aceasta nu pentru că Dumnezeu ar pretinde un anumit protocol cerut de statutul Său de Creator și Suveran absolut asupra Universului, ci pentru că este numai natural ca ființele create să recunoască infinita Sa superioritate, respectându-L în toate aspectele relației lor cu Persoana Sa.
Biblia însă ni-L descoperă pe Dumnezeu și dintr-o altă perspectivă: aceea de Tată iubitor, care Își găsește cea mai mare plăcere în comuniunea cu copiii Săi. Or, comunicarea între un părinte și copiii săi, deși se supune unor reguli ale respectului reciproc, are și latura sa spontană, latura sa de noutate, aceea care-i conferă farmec, frumusețe și parfum.
Iată de ce autorul Psalmului 96 începe poemul său cu îndemnul ca închinătorii lui Dumnezeu să aducă ceva nou, proaspăt și spontan în închinarea pe care o aduc Acestuia: „Cântați Domnului o cântare nouă! Cântați Domnului toți locuitorii pământului. Cântați Domnului, binecuvântați Numele Lui, vestiți din zi în zi mântuirea Lui! Povestiți printre neamuri slava Lui, printre toate popoarele minunile Lui!” (vers.1‑3).
Chemarea adresată tuturor locuitorilor pământului de a veni înaintea lui Dumnezeu cu o cântare nouă nu este lipsită de sens. Biblia ne descoperă marele adevăr că Dumnezeu este neschimbător în principii, în caracter și în planurile pe care le are cu Creația Sa (vezi Maleahi 3,6; Iacov 1,17; Evrei 13,8).
Însă, deși este neschimbător în principii, Dumnezeu ne uimește mereu cu minunile și lucrările Sale mereu noi, mereu proaspete și înviorătoare. Cine poate spune că s-a săturat de apusul de soare? Același apus maiestuos, însă de fiecare dată altul: alte culori, alt aranjament al norilor, altă atmosferă.
Cine poate spune că s-a săturat de pâine? Mâncăm aceeași pâine azi, ca și ieri, ca și anul trecut, și totuși ea este alta. Și, deși îi cunoaștem gustul, mereu flămânzim după ea. Dumnezeu ne satura cu aceeași pâine hrănitoare, dar de fiecare dată alta.
Dacă noi, muritorii, suntem plăcut surprinși când copiii noștri vin cu ceva nou în dragostea și recunoștința ce ne-o poartă, de ce oare Dumnezeu nu s-ar bucura atunci când ne prezentăm înaintea Lui cu o cântare nouă, cu un vers nou, cu o manifestare nouă a aceleiași iubiri pe care I-o purtăm?
Poate că în acest aspect creștinismul își arată superioritatea față de alte religii împietrite în rituri și ceremonii reci și lipsite de viață. Creștinismul îi invită pe închinători să-I aducă lui Dumnezeu mereu o închinare proaspătă, nouă, plină de viață și ferită de rutină. Oare Dumnezeu, asemenea oricărui părinte omenesc, nu apreciază mai mult câteva cuvinte sincere, poate chiar stângace, dar spuse din adâncul inimii în rugăciune, decât recitarea la nesfârșit a unor rugăciuni învățate pe de rost și concepute de alte minți?
De aceea, roagă-te lui Dumnezeu spontan, potrivit cu ceea ce simți în inimă! Învață și cântă cântări noi, fără să le uiți pe cele vechi! Fii mereu proaspăt, deschis și „verde” în relația ta cu Creatorul tău! Abandonează rutina, căci aceasta ucide spiritualitatea! Fii tu însuți! Oare nu merită Dumnezeul nostru o astfel de închinare?
Dumnezeul adevărat și idolii
Îndemnul psalmistului adresat tuturor popoarelor de a se închina cu bucurie lui Dumnezeu nu este lipsit de sens. Dumnezeul lui Israel nu este un zeu local oarecare, așa cum Îl consideră unii istorici cu renume. Iată ce scrie istoricul Will Durant în monumentala sa lucrare „Civilizații istorisite” despre Iahweh, Dumnezeul cel viu și adevărat:
„Avem toate motivele să credem că evreii, cucerind Canaanul, au adoptat unul dintre zei, pe Iahweh, L-au recreat conform propriei lor concepții, înfățișându-L ca pe un zeu întunecat, războinic, înverșunat, cu slăbiciuni care-L fac aproape simpatic” (Will și Ariel Durant, „Civilizații istorisite”, vol. 2, p.18, Ed. „Prietenii Cărții”, București, 2002).
Nu, Dumnezeu nu este unul dintre miile de zei și idoli locali existenți pe pământ, ci El este Însuși Creatorul Universului, singurul Dumnezeu adevărat. Iar motivele care-l determină pe autorul Psalmului 96 să se adreseze întregii lumi sunt clar prezentate în versurile lui: „Căci Domnul este mare și foarte vrednic de laudă. El este mai de temut decât toți dumnezeii. Căci toți dumnezeii popoarelor sunt niște idoli, dar Domnul a făcut cerurile. Strălucirea și măreția sunt înaintea Feței Lui, slava și podoaba sunt în locașul Lui cel sfânt” (vers.4‑6).
Ce diferență în a te închina unor idoli inerți, confecționați de mâna omului din lemn, piatră, aur sau pietre prețioase, și a te închina Ființei Supreme, Creatorul și Susținătorul întregului Univers! Cât de lipsită de rațiune este acea închinare adusă materiei inerte și unor zei plăsmuiți de mintea umană după chipul și asemănarea omului!
Referindu-se la lipsa de rațiune a unei asemenea închinări, profetul Ieremia scrie: „Căci obiceiurile popoarelor sunt deșarte. Taie un lemn din pădure; mâna meșterului îl lucrează cu securea; îl împodobește cu argint și aur, și îl țintuiesc cu cuie și ciocane, ca să nu se clatine. Dumnezeii aceștia sunt ca o sperietoare de păsări într-un ogor de castraveți, și nu vorbesc; sunt duși de alții, pentru că nu pot să meargă. Nu vă temeți de ei, căci nu pot să facă niciun rău și nu sunt în stare să facă niciun bine. Niciunul nu este ca Tine, Doamne! Mare ești Tu și mare este Numele Tău prin puterea Ta” (Ieremia 10,3‑6).
Dacă închinarea înaintea unor zei falși este inutilă și păguboasă pentru spiritul uman, închinarea înaintea Ființei Supreme este cât se poate de naturală și benefică omului. O astfel de închinare nu degradează ființa umană, așa cum se întâmplă în religiile false, ci o înnobilează. Iar mecanismul acestei înnobilări este atât de frumos descris de apostolul Pavel, cel care a experimentat în propria sa viață acest adevăr: „Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Corinteni 3,18).
Ca oameni, nu avem decât două alternative: fie ne închinăm viului Dumnezeu, fiind înnobilați și transformați după chipul Său, fie ne închinăm idolilor mai vechi sau mai moderni, luând chipul lor degradant. Alegerea ne aparține în totalitate.
Dumnezeu, Judecătorul întregului pământ
Psalmul 96 este un imn misionar prin excelență. Autorul lui nu se limitează în a se adresa doar poporului său, ci mesajul său depășește cu mult granițele țării, adresându-se tuturor popoarelor lumii: „Familiile popoarelor, dați Domnului, dați Domnului slavă și cinste! Dați Domnului slava cuvenită Numelui Lui! Aduceți daruri de mâncare și intrați în curțile Lui! Închinați-vă înaintea Domnului îmbrăcați cu podoabe sfinte, tremurați înaintea Lui, toți locuitorii pământului! (vers.7‑9).
Dar care este acel motiv lăuntric care-l determină pe psalmist să treacă de barierele naționalismului și să se adreseze lumii întregi? Nu cumva convingerea că Dumnezeul lui Israel nu este o „proprietate privată” a poporului evreu, ci El este Dumnezeul întregului pământ?
Poporul Israel a avut (și unii evrei încă au!) acest fals simțământ că Dumnezeul Scripturii este doar al lor. În această privință, psalmistul dovedește o viziune mult mai largă și realistă. Dacă Dumnezeul lui Israel nu ar fi Dumnezeul tuturor popoarelor, de ce i-ar îndemna pe toți oamenii să I se închine „îmbrăcați în podoabe sfinte”?
Versetul 10 conține o afirmație deosebit de prețioasă: „Spuneți printre neamuri: „Domnul împărătește! De aceea lumea este tare și nu se clătina.” Privind la lumea în care trăim și fiind tot mai conștienți de pericolele care o pândesc la fiecare pas, uneori ne mirăm de faptul că omenirea încă există și nu s-a prăbușit total într-un haos veșnic.
Cum de supraviețuiește o lume în care păcatul s-a infiltrat în toate domeniile, aducând cu sine germenii autodistrugerii? Răspunsul se află în declarația psalmistului: Deasupra tuturor lucrurilor există un Dumnezeu care împărătește, controlând totul, de la micul atom până la cele mai îndepărtate galaxii.
Acest adevăr produce bucurie în cer, dar și pe pământ în inimile celor credincioși. Chiar și natura personificată participă la această bucurie imensă: „Să se bucure cerurile și să se veselească pământul! Să mugească marea cu tot ce cuprinde ea! Să tresalte câmpia cu tot ce este pe ea, toți copacii pădurii să strige de bucurie înaintea Domnului! Căci El vine, vine să judece pământul. El va judeca lumea cu dreptate și popoarele după credincioșia Lui” (vers.11‑13).
Iată un tablou sugestiv al revenirii lui Christos pentru a inaugura Împărăția dreptății și a slavei. Venirea Sa va avea ca rezultat restabilirea ordinii morale pe un pământ bântuit timp de milenii de dezordine, violență și imoralitate. Revenirea lui Christos, în calitate de Împărat al împăraților și Domn al domnilor, este garanția păcii și a fericirii veșnice.
Iar promisiunea revenirii Sale, prezentată pe ultima pagină a Bibliei de nu mai puțin de trei ori, este lumina tuturor copiilor adevărați ai lui Dumnezeu:
„Și iată, Eu vin curând! Ferice de cei ce păzesc cuvintele prorociei din cartea aceasta!”
„Iată, Eu vin curând, și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.”
„Cel ce adeverește aceste lucruri zice: „Da, Eu vin curând! Amin ! Vino, Doamne, Iisuse!” (Apocalipsa 22,7.12.20).
sursa: https://www.loribalogh.ro/