Psalmul 68 – O viziune asupra istoriei sacre - Comentariu biblic

Categoria: Comentarii biblice

Către mai-marele cântăreților. Un psalm al lui David. O cântare. 

1. „Dumnezeu Se scoală, vrăjmașii Lui se risipesc și potrivnicii Lui fug dinaintea Feței Lui.
2. Cum se risipește fumul, așa-i risipești Tu; cum se topește ceara la foc, așa pier cei răi dinaintea lui Dumnezeu.
3. Dar cei neprihăniți se bucură, saltă de bucurie înaintea lui Dumnezeu și nu mai pot de veselie.
4. Cântați lui Dumnezeu, lăudați Numele Lui! Faceți drum Celui ce înaintează prin câmpii. Domnul este Numele Lui: bucurați-vă înaintea Lui!
5. El este Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu, care locuiește în locașul Lui cel sfânt.
6. Dumnezeu dă o familie celor părăsiți, El izbăvește pe prinșii de război și-i face fericiți; numai cei răzvrătiți locuiesc în locuri uscate.
7. Dumnezeule, când ai ieșit Tu în fruntea poporului și când mergeai în pustie,
8. s-a cutremurat pământul, s-au topit cerurile dinaintea lui Dumnezeu, s-a zguduit Sinai dinaintea lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel.
9. Ai dat o ploaie binefăcătoare, Dumnezeule, și ai întărit moștenirea Ta, sleită de puteri.
10. Poporul tău și-a așezat locuința în țara pe care, prin bunătatea Ta, Dumnezeule, o pregătiseși pentru cei nenorociți.
11. Un cuvânt spune Domnul și femeile aducătoare de vești bune sunt o mare oștire:
12. împărații oștirilor fug, fug, și cea care rămâne acasă, împarte pradă.
13. Pe când voi vă odihniți în mijlocul staulelor, aripile porumbelului sunt acoperite de argint și penele lui sunt de un galben auriu.
14. Când a împrăștiat Cel Atotputernic pe împărați în țară, parcă ningea în Țalmon.
15. Munții lui Dumnezeu, Munții Basanului, munți cu multe piscuri, Munții Basanului,
16. pentru ce, munți cu multe piscuri, purtați pizmă pe muntele pe care l-a ales Dumnezeu că locaș împărătesc? Cu toate acestea, Domnul va locui în el în veci.
17. Carele Domnului se numără cu douăzecile de mii, cu mii și mii; Domnul este în mijlocul lor, venind din Sinai în locașul Său cel sfânt.
18. Te-ai suit pe înălțime, ai luat prinși de război, ai luat în dar oameni; cei răzvrătiți vor locui și ei lângă Domnul Dumnezeu.
19. Binecuvântat să fie Domnul, care zilnic ne poartă povara, Dumnezeu, mântuirea noastră!
20. Dumnezeu este pentru noi Dumnezeul izbăvirilor și Domnul Dumnezeu ne poate scăpa de moarte.
21. Da, Dumnezeu va zdrobi capul vrăjmașilor Lui, creștetul capului celor ce trăiesc în păcat.
22. Domnul zice: „Îi voi aduce înapoi din Basan, îi voi aduce înapoi din fundul mării,
23. ca să-ți cufunzi piciorul în sânge și limba câinilor tăi să-și capete partea din vrăjmașii tăi.”
24. Ei văd intrarea Ta, Dumnezeule, intrarea Dumnezeului meu, Împăratului meu, în locașul cel sfânt.
25. În frunte merg cântăreții, apoi cei ce cântă din instrumente, în mijlocul fetelor care sună din timpane.
26. Binecuvântați pe Dumnezeu în adunări, binecuvântați pe Domnul, cei ce vă coborâți din Israel!
27. Iată tânărul Beniamin, care stăpânește peste ei, căpeteniile lui Iuda și ceată lor, căpeteniile lui Zabulon, căpeteniile lui Neftali.
28. Dumnezeul tău te-a făcut puternic. Întărește, Dumnezeule, ce ai făcut pentru noi în Templul Tău.
29. Împărații Îți vor aduce daruri la Ierusalim.
30. Înspăimântă fiara din trestii, ceata taurilor, cu vițeii popoarelor; calcă în picioare pe cei ce își pun plăcerea în argint! Risipește popoarele cărora le place să se bată!
31. Cei mari vin din Egipt: Etiopia aleargă cu mâinile întinse spre Dumnezeu.
32. Cântați lui Dumnezeu, împărățiile pământului, și lăudați pe Domnul!
33. Cântați Celui ce călărește pe cerurile cerurilor veșnice! Iată că se aude glasul Lui, glasul Lui cel puternic!
34. Dați slavă lui Dumnezeu, a cărui măreție este peste Israel și a cărui putere este în ceruri.
35. Ce înfricoșat ești, Dumnezeule, din locașul Tău cel sfânt! Dumnezeul lui Israel dă poporului Său tărie și mare putere. Binecuvântat să fie Dumnezeu!”

Privire de ansamblu

Psalmul 68 este unul dintre cei mai obscuri și mai dificili dintre psalmii lui David. Și aceasta pentru că, deși el reprezintă o evocare a istoriei sacre, o celebrare a modului triumfător în care Dumnezeu a condus poporul Israel din vremea Exodului până în timpul domniei lui David, el nu ne oferă prea multe repere care să ne ajute la identificarea evenimentelor concrete la care se referă.

Psalmul 68 este un fel de „Te Deum” al poporului Israel, evocând, prin descrieri impresionante, momente importante din istoria sa: călătoria prin pustiu, cucerirea Canaanului, biruința împotriva împăraților vrăjmași și întemeierea Ierusalimului ca centru religios al națiunii.

Această obscuritate a psalmului a condus în mod inevitabil la o mare varietate de interpretări. În 1851, Eduard Reuss a publicat o carte conținând idei din circa patru sute de comentarii ale Psalmului 68, care fuseseră scrise până la acea dată. De atunci însă, se estimează că au mai fost scrise încă alte aproximativ patru sute de comentarii.

Psalmul 68 nu conține indicatori de timp, de aici apărând dificultatea de a identifica exact evenimentele evocate de autor. Acesta călătorește pe axa timpului, făcând un sumar al istoriei lui Israel, în care Dumnezeu a lăsat urme indubitabile ale prezenței și intervenției Sale.

Psalmistul nu își propune să scrie un psalm istoric, ci mai degrabă să ne încurajeze să ne încredem în Dumnezeu, a cărui îndurare s-a manifestat în întreaga istorie a poporului Său. Privit din această perspectivă, Psalmul 68 este o parafrazare poetică a frumoaselor făgăduințe pe care profetul Isaia le va insera în cartea sa câteva secole mai târziu:

„Acum, așa vorbește Domnul care te-a făcut, Iacove, și Cel care te-a întocmit, Israele! Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: ești al Meu. Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine și râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde și flacăra nu te va aprinde.

Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Mântuitorul tău! Eu dau Egiptul ca preț pentru răscumpărarea ta, Etiopia și Saba în locul tău. De aceea, pentru că ai preț în ochii Mei, pentru că ești prețuit și te iubesc, dau oameni pentru tine și popoare pentru viața ta” (Isaia 43,1‑4).

Și toate acestea nu datorită unor merite ale poporului Israel, ci datorită faptului că Dumnezeu este bun și poți conta oricând pe promisiunile Lui.

„Dumnezeu Se scoală”

Psalmul 68 începe cu o afirmație asemănătoare cu cea întâlnită în formulele rostite cu ocazia pornirii chivotului pe vremea Exodului: „Dumnezeu Se scoală, vrăjmașii Lui se risipesc și protivnicii Lui fug dinaintea Feței Lui. Cum se risipește fumul, așa-i risipești Tu; cum se topește ceara la foc, așa pier cei răi dinaintea lui Dumnezeu. Dar cei neprihăniți se bucură, saltă de bucurie înaintea lui Dumnezeu și nu mai pot de veselie” (vers.1‑3).

„Când pornea chivotul, Moise zicea: „Scoală-Te, Doamne, ca să se împrăștie vrăjmașii Tăi și să fugă dinaintea Feței Tale cei ce Te urăsc!” (Numeri 10,35).

O formulă asemănătoare a fost folosită și de Solomon cu ocazia așezării chivotului în Templu: „Acum, Doamne Dumnezeule, scoală-Te, vino în locul Tău de odihnă, Tu și chivotul măreției Tale. Preoții Tăi, Doamne Dumnezeule, să fie îmbrăcați cu mântuirea și prea iubiții Tăi să se bucure de fericire!” (2 Cronici 6,41).

Pentru noi, oamenii, noțiunea de vrăjmaș implică primejdii reale. Vrăjmașii nu se opresc doar la nivelul resentimentelor pe care le au față de semenii lor, ci ei merg până la capăt, făcând tot răul posibil celor care sunt obiectul urii lor. Pentru Dumnezeu însă, vrăjmașii Săi sunt ca un fum care se risipește și ca ceara care se topește în prezența unui foc mistuitor.

Contrastul dintre cei răi și cei neprihăniți este scos în evidență încă din primele versuri ale psalmului: în timp ce răii pier, dispărând pentru totdeauna de pe scena vieții, cei neprihăniți saltă de bucurie înaintea lui Dumnezeu. Care este lecția de viață pentru noi? Nelegiuirea și cei care o cultivă nu au niciun viitor. Doar neprihănirea și cei care se îmbracă în haina ei vor avea un viitor sigur și fericit.

„Tatăl orfanilor”

În continuarea psalmului, autorul lasă deoparte conflictele cu vrăjmașii poporului său și se ocupă de un segment vulnerabil și defavorizat al societății: orfanii, văduvele și prinșii de război. Există un contrast izbitor între măreția lui Dumnezeu, așa cum este zugrăvită în versetul 4, și gingășia și delicatețea cu care același Dumnezeu se apleacă asupra celor mai umili dintre oameni.

„Cel ce înaintează prin câmpii” și al cărui Nume este Domnul este, după traducerea KJV a Bibliei „Cel ce călărește în ceruri” (vers.4), adică Dumnezeul Cel Atotputernic, Suveranul întregului Univers, „Alfa și Omega” întregii Creații. (vezi Apocalipsa 1,11) Același Dumnezeu măreț și infinit, „care locuiește în locașul Său cel sfânt”, este prezentat de psalmist ca fiind „Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor”, Cel care „dă o familie celor părăsiți” și îi izbăvește pe prinșii de război, făcându-i fericiți (vers.5.6).

Câteva secole mai târziu, profetul Isaia va sublinia în cartea sa aceeași măreție a unui Dumnezeu care, deși locuiește în sfințenia cerului, se pleacă până la cei mai umili și nefericiți dintre copiii Săi: „Căci așa vorbește Cel Prea Înalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt: „Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie, dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite” (Isaia 57,15).

Versetul 6 se referă la două categorii speciale de oameni: „Dumnezeu dă o familie celor părăsiți, El izbăvește pe prinșii de război și-i face fericiți; numai cei răzvrătiți locuiesc în locuri uscate”. Tabloul zugrăvit este cel al unui bărbat necăsătorit, care este prea sărac pentru a plăti zestrea pentru mireasa sa și care nu poate întreține o familie. În bunătatea Sa, Dumnezeu îi întemeiază și lui o familie și îi zidește o casă.

Cât despre „prinșii de război”, aflați și ei în atenția cerului, aceștia îi reprezintă pe toți cei care sunt robiți de păcatele lor, toți dependenții de droguri, toți cei cu adicții și care se simt înlănțuiți de viciile și patimile lor. Dumnezeu îi poate elibera și le poate reda demnitatea. El chiar dorește să facă acest lucru, însă cu o condiție: să dorească și ei să fie eliberați.

Este demn de remarcat timpul verbului folosit de psalmist: Dumnezeu este Tatăl orfanilor și Apărătorul văduvelor. El este acum, nu doar în viitor. De-a lungul istoriei dramatice a lumii noastre, Dumnezeu a fost și va fi întotdeauna de partea celui ce suferă, a celui zdrobit, apăsat și defavorizat. Și aceasta chiar dacă acești oameni I-au întors spatele cu indiferență.

Mult încercatul Iov a înțeles acest mare adevăr, replicându-le prietenilor săi care îl acuzau pe nedrept: „Cel ce suferă are drept la mila prietenului, chiar dacă părăsește frica de Cel Atotputernic” (Iov 6,14).

Acest adevăr este greu de înțeles și nu îl putem încadra în sistemul nostru de gândire cu privire la Dumnezeu decât dacă-l înțelegem prin prisma dragostei divine care se răsfrânge și asupra celor buni, dar și asupra celor răi. Oare nu este Dumnezeu Tatăl tuturor? Nu sunt toți: și cei buni, și cei răi copiii Săi?

Trăim pe acest pământ ca într-o imensă junglă în care acționează legea pumnului, legea supraviețuirii celui mai puternic. „Piere cel neprihănit”, scrie profetul Isaia, „și nimănui nu-i pasă.” (Isaia 57,1) Totuși, în pofida aparențelor, lui Dumnezeu Îi pasă! Și trebuie să ne pese și nouă, dacă dorim cu adevărat să fim recunoscuți drept fii ai Săi!

Mersul triumfător spre libertate

Versetul 7 introduce tema centrală a Psalmului 68, făcând aluzie la marșul poporului Israel prin pustie până în Canaan sub conducerea directă a lui Dumnezeu. Este o retrospectivă istorică ce se desfășoară de-a lungul mai multor versete, până la versetul 18.

Deși nu este numit în mod explicit, stâlpul de nor și de foc, prin care Dumnezeu a călăuzit poporul în timpul celor patruzeci de ani de peregrinare prin pustiu, este prezent în evocarea psalmistului: „Dumnezeule, când ai ieșit Tu în fruntea poporului și când mergeai în pustie…” (vers.7).

Însă, deși prezența lui Dumnezeu s-a manifestat permanent în timpul Exodului, în acel „No Man’s Land” ( „Țara nimănui” ), la Sinai El S-a manifestat într-un mod cu totul glorios: „S-a cutremurat pământul, s-au topit cerurile dinaintea lui Dumnezeu, s-a zguduit Sinai dinaintea lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel” (vers.8).

Relatarea istorică făcută de Moise în cartea Exodului corespunde perfect evocării psalmistului: „A treia zi au fost tunete, fulgere și un nor gros pe munte; trâmbița răsuna cu putere și tot poporul din tabără a fost apucat se spaimă. Moise a scos poporul din tabără spre întâmpinarea lui Dumnezeu și s-au așezat la poalele muntelui. Muntele Sinai era tot numai fum, pentru că Domnul Se pogorâse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălța ca fumul unui cuptor și tot muntele se cutremura cu putere” (Exodul 19,16‑18).

Un alt miracol evocat de psalmist (deși noi putem doar presupune acest lucru, în lipsa unor precizări explicite) este cel al căderii manei în toată perioada celor patruzeci de ani de călătorie spre Țara Promisă: „Ai dat o ploaie binefăcătoare, Dumnezeule, și ai întărit moștenirea Ta, sleită de puteri” (vers.9).

Faptul că „ploaia” despre care vorbește psalmistul se referă la mana căzută din cer este întărit de Asaf într-un alt psalm: „El a poruncit norilor de sus și a deschis porțile cerurilor: a plouat peste ei mană de mâncare și le-a dat grâu din cer. Au mâncat cu toții pâinea celor mari și le-a trimis mâncare să se sature” (Psalmul 78,23‑25).

Evocarea evenimentelor legate de cucerirea Canaanului continuă. Poporul, format până nu demult din robi, „și-a așezat locuința în țara pe care, prin bunătatea ta, Dumnezeule, o pregătiseși pentru cei nenorociți.” (vers.10) Împărații Canaanului sunt văzuți fugind înspăimântați (vers.12.14), în timp ce poporul Domnului se odihnește „în mijlocul staulelor”.

Versetul 13 este un pasaj dificil de interpretat. „Staulele” din traducerea Cornilescu sunt „oale” în traducerea KJV a Bibliei. Conform unor comentatori, ele reprezintă pietrele de vatră pe care le aveau toate vechile locuințe, dar și cele ale nomazilor din zilele noastre.

Ținând cont de aceste indicii, pasajul poate fi interpretat ca fiind o întrebare: „Veți rămâne șezând lângă pietrele voastre de vatră?” Întrebarea are menirea să-i facă de ocară pe cei indiferenți, pe cei care refuză să se implice când în joc sunt probleme grave. Este ceva asemănător cu blestemul rostit asupra locuitorilor din Meroza, care au refuzat să se implice în luptele Domnului: „Blestemați pe Meroza, a zis Îngerul Domnului. Blestemați, blestemați pe locuitorii lui, căci n-au venit în ajutorul Domnului, în ajutorul Domnului, printre oamenii viteji” (Judecători 5,23).

Împrăștierea împăraților Canaanului la sosirea poporului Israel este asemănată de psalmist cu o ninsoare căzută pe muntele Talmon (probabil muntele Jebel Hauran, aflat la est de Marea Galileii, sau muntele Asalmanos al lui Ptolemeu, ale cărui vârfuri ating aproape 2 000 m, fiind acoperite de zăpadă în fiecare iarnă). Așa cum zăpada dispare sub căldura soarelui, la fel și vrăjmașii Domnului și ai poporului Său dispar, se topesc în prezența Soarelui Neprihănirii.

Psalmistul continuă cu descrierea metaforică a stabilirii Ierusalimului ca centru religios al națiunii. Munții Basanului, aflați la est de lacul Chineret, sunt personificați. Ei par a fi invidioși pe munții pe care este clădit Ierusalimul din cauza hotărârii lui Dumnezeu de a-Și stabili acolo locuința: „Munții lui Dumnezeu, Munții Basanului, munți cu multe piscuri, Munții Basanului, pentru ce, munți cu multe piscuri, purtați pizmă pe muntele pe care l-a ales Dumnezeu ca locaș împărătesc? Cu toate acestea, Domnul va locui în el în veci” (vers.15.16).

Totuși, invidia oamenilor nu poate împiedica planurile lui Dumnezeu. Hotărârile Sale vor fi aduse la îndeplinire oricâtă opoziție ar exista din partea vrăjmașilor Săi și ai poporului Său, și oricâtă gelozie s-ar manifesta în tabăra adversă.

„Carele Domnului”, la care face referire David în continuare, și al căror număr ar putea fi redat prin „miriade”, sunt probabil o aluzie la oștirea fără număr a îngerilor cerești plini de slavă, care L-au însoțit pe Dumnezeu pe Sinai cu ocazia dării Legii.

Versetul 17 exprimă un adevăr deosebit de încurajator: Cel ce Îl are pe Dumnezeu de partea sa, are de partea să Majoritatea. Elisei era conștient de acest mare adevăr când îi vorbea slujitorului său înspăimântat la vederea oștilor trimise să-i prindă: „Nu te teme”, l-a asigurat profetul, „căci mai mulți sunt cu noi decât cu ei. Elisei s-a rugat și a zis: „Doamne, deschide-i ochii să vadă”. Și Domnul a deschis ochii slujitorului care a văzut muntele plin de cai și de care de foc împrejurul lui Elisei” (2 Împărați 6,15‑17).

Între evocările istorice prezente în Psalmul 68 întâlnim și o profeție. Versetul 18, redând imaginea unui rege care se întoarce biruitor din război, însoțit de numeroase trofee umane vii, a fost interpretat de apostolul Pavel ca referindu-se la înălțarea lui Christos: „Te-ai suit pe înălțime, ai luat prinși de război, ai luat în dar oameni; cei răzvrătiți vor locui și ei lângă Domnul Dumnezeu” (vers.18; Efeseni 4,8).

Metaforele Psalmului 68 au fost preluate de apostolul Pavel și ne trimit la evenimentele legate de învierea și înălțarea Mântuitorului, atunci când s-au deschis multe morminte și mulți sfinți din vechime au înviat, ca un prim rod al jertfei lui Iisus. (vezi Matei 27,51‑53) Oare cei 24 de bătrâni îmbrăcați în alb, care sunt văzuți de Ioan șezând pe scaune de domnie aflate în jurul scaunului de domnie al lui Dumnezeu, să fie oameni înviați și înălțați la cer împreună cu Iisus? (vezi Apocalipsa 4,4) Să fie ei acei „prinși de război” eliberați și puși să locuiască lângă Dumnezeu? Cei mântuiți vor afla cu siguranță răspunsul la această întrebare.

„Ce înfricoșat ești, Dumnezeule!”

Finalul Psalmului 68 se concentrează pe contemplarea caracterului lui Dumnezeu. În urma acestei contemplări, copleșit de sfințenia Lui, psalmistul nu poate decât să binecuvânteze Numele cel sfânt al Dumnezeului său: „Binecuvântat să fie Domnul care zilnic ne poartă povara, Dumnezeu mântuirea noastră. Dumnezeu este pentru noi Dumnezeul izbăvirilor și Domnul Dumnezeu ne poate scăpa de la moarte” (vers.19.20).

Încrederea lui David în intervenția salvatoare a lui Dumnezeu este neclintită: „Da, Dumnezeu va zdrobi capul vrăjmașilor Lui, creștetul capului celor ce trăiesc în păcat” (vers.21). El îi va găsi pe nelegiuiți chiar dacă s-ar ascunde în Basan sau în adâncul mării (vers.22) și îi va pedepsi (vers.23).

Intrarea lui Dumnezeu în Locașul Său cel sfânt, de care psalmistul amintește începând cu versetul 24, pare să se refere la procesiunea aducerii chivotului la Ierusalim, eveniment plin de strălucire și bucurie la care participă cântăreți cu o mulțime de instrumente muzicale (vers.24‑26).

„Fiara dintre trestii” este o metaforă care face aluzie la Egipt – o superputere a acelor vremuri (vers.30). Amintirea Egiptului și a Etiopiei este făcută pentru a arăta că națiuni puternice și bogate Îl vor căuta pe Dumnezeu și I se vor închina: „Cei mari vin din Egipt; Etiopia aleargă cu mâinile întinse spre Dumnezeu” (vers.31).

Psalmul 68 se încheie cu o invitație adresată tuturor națiunilor lumii de a-L proslăvi pe Dumnezeu, pe Cel care „călărește pe cerurile cerurilor veșnice” (vers.33) și care l-a condus pe Israel în marșul său dinspre Egiptul robiei spre Canaanul libertății și demnității: „Cântați lui Dumnezeu, împărățiile pământului, și lăudați pe Domnul! … Dați slavă lui Dumnezeu, a cărui măreție este peste Israel și a cărui putere este în ceruri. Ce înfricoșat ești, Dumnezeule, din locașul Tău cel sfânt! Dumnezeul lui Israel dă poporului Sau tărie și mare putere. Binecuvântat să fie Domnul!” (vers.32‑35).

Lecțiile de istorie profană au rolul lor în procesul de educație a omului. Însă lecțiile de istorie sacră, așa cum le găsim pe paginile Scripturii, sunt indispensabile în pregătirea noastră pentru cer. În derularea evenimentelor, ochiul credinței vede implicarea unui Dumnezeu plin de îndurare, un „Dumnezeu al izbăvirilor” care conduce totul spre un final glorios și fericit.

În marea luptă dintre bine și rău nu există poziție de neutralitate. Cu toții suntem luptători, fie de o parte, fie de cealaltă parte a baricadei. Și dacă tot nu putem fi neutri, de ce să nu trecem de partea adevărului, binelui, dreptății și frumosului? De ce să nu trecem de partea Dumnezeului izbăvirilor?

sursa: https://www.loribalogh.ro/