Psalmul 45 – “Cel mai frumos dintre oameni” - Comentariu biblic

Categoria: Comentarii biblice

Către mai-marele cântăreților. De cântat cum se cântă: „Crinii”.

Un psalm al fiilor lui Core. O cântare. O cântare de dragoste.

1. „Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă și zic: „Lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul!” Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba!
2. Tu ești cel mai frumos dintre oameni, harul este turnat pe buzele tale, de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie.
3. Războinic viteaz, încinge-ți sabia – podoaba și slava,
4. da, slava Ta! Fii biruitor, suie-te în carul tău de luptă, apără adevărul, blândețea și neprihănirea, și dreapta ta să strălucească prin isprăvi minunate!
5. Săgețile tale sunt ascuțite: sub tine vor cădea popoare și săgețile tale vor străpunge inima vrăjmașilor împăratului.
6. Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este veșnic; toiagul de domnie al Împărăției Tale este un toiag de dreptate.
7. Tu iubești neprihănirea și urăști răutatea. De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decât pe tovarășii Tăi de slujbă.
8. Smirna, aloea și casia îți umplu de miros plăcut toate veșmintele; în casele tale împărătești, de fildeș, te înveselesc instrumentele cu coarde.
9. Printre preaiubitele tale sunt fete de împărați; împărăteasa, mireasa ta, stă la dreapta ta, împodobită cu aur de Ofir.
10. Ascultă, fiică, vezi și pleacă-ți urechea; uită pe poporul tău și casa tatălui tău!
11. Și atunci, împăratul îți va pofti frumusețea. Și fiindcă este Domnul tău, adu-i închinăciunile tale.
12. Și fiica Tirului, și cele mai bogate din popor vor umbla cu daruri ca să capete bunăvoința ta.
13. Fata împăratului este plină de strălucire înăuntrul casei împărătești; ea poartă o haină țesută cu aur.
14. Este adusă înaintea împăratului, îmbrăcată cu haine cusute la gherghef și urmată de fete, însoțitoarele ei, care sunt aduse la tine.
15. Ele sunt duse în mijlocul bucuriei și veseliei și intră în casa împăratului.
16. Copiii tăi vor lua locul părinților tăi; îi vei pune domni în toată țara.
17. Din neam în neam îți voi pomeni numele: de aceea, în veci de veci te vor lăuda popoarele.”

O cântare de dragoste

Fiind unul dintre cei mai frumoși psalmi mesianici, Psalmul 45 a fost conceput ca o cântare de dragoste față de Împăratul Mesia, dar și o cântare de încurajare pentru cei chemați să fie mireasa Sa, Biserica.

Psalmul 45 are o dublă aplicație. Cea imediată e legată de căsătoria împăratului cu prințesa aleasă și instalarea acesteia la curtea împărătească. Talmudul precizează că Psalmul 45 încheie ritualul nupțial, mirii având obligația să recite versurile sale timp de o săptămână după căsătorie.

Cu privire la identitatea împăratului, aceasta nu e cunoscută. Comentatorii spun că acesta ar putea fi David, Solomon sau Ezechia, însă mai important decât identificarea personajelor principale ale psalmului este mesajul său pentru noi și aplicațiile practice pentru viața noastră.

Cea de-a doua aplicație a Psalmului 45 este îndepărtată, trimițându-ne la Împăratul Mesia, Cel care se va uni pe vecie cu mireasa Sa, Biserica. Plecând de la o realitate istorică, psalmistul (unul dintre fiii lui Core) urcă spre sferele veșniciei și ajunge până la Mirele Împărat Christos. Dragostea curată și profundă dintre împărat și tânăra sa soție este doar un pretext pentru a descrie relația de nezdruncinat dintre Christos și Biserica Sa.

Unii comentatori consideră întregul psalm ca fiind mesianic, însă unele versete au doar o aplicație locală, fără vreo legătură cu viața și lucrarea lui Mesia.

Psalmul 45 are o structură simplă. După introducerea din versetul 1, urmează o odă în cinstea Împăratului (vers.2‑9), pentru ca ultima parte a psalmului să fie o enumerare a privilegiilor și răsplătirilor de care se va bucura tânăra mireasă la curtea împărătească. (vers.10‑17)

De fapt, în aceste ultime versuri se află și mesajul practic pentru fiecare dintre noi: Dacă ai ales să intri în legământ cu Christos, Domnul și Împăratul sufletului tău, uită tot ceea ce lași în urma ta și bucură-te de imensele binecuvântări și privilegii care te așteaptă la curtea Sa împărătească. Spune, asemenea apostolului Pavel: „Fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea și aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Christos Iisus.” (Filipeni 3,13.14)

Un „izvor” ce nu poate fi încătușat

„Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă și zic: „Lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul! Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba!” (vers.1)

În lumea în care trăim există multe lucruri care pot fi constrânse, limitate și încătușate. De regulă, acestea sunt lucrurile materiale și cele legate de existența noastră biologică. Sunt însă și lucruri pentru care încă nu s-au inventat lanțuri, oricâte încercări diabolice s-ar face în acest sens.

Nimeni și niciodată nu va putea încătușa credința unui om, nici libertatea spiritului său, nici noblețea caracterului său și nici puterea sa morală. Acestea sunt valori veșnice care își au izvorul în sferele cerești și, de aceea, ele nu pot fi înlănțuite. Dumnezeu Însuși garantează „libera trecere” a acestor valori în viața acelor oameni care le aleg.

În introducerea Psalmului 45, autorul ne vorbește despre o astfel de valoare spirituală care nu cunoaște limitări: lăuda și recunoștința, izvorâte dintr-o inima plină de dragoste față de Împăratul.

Imaginea pe care o sugerează psalmistul este aceea a unui vulcan, în străfundul căruia clocotește nu lavă amenințătoare, ci „cuvinte pline de farmec”. Aceste cuvinte sunt încă nerostite, însă încărcătura lor de recunoștință și laudă le face imposibil de încătușat. Reprimarea lor nu face decât ca focul lăuntric să se întețească și mai tare, până în punctul în care tensiunea devine maximă. Și atunci, psalmistul izbucnește, lăsând ca din inima sa clocotindă de dragoste să se reverse „izvoarele vieții” într-un imn de laudă la adresa Celui pe care-L admiră și iubea.

Psalmistul nu avea ce lauda în propria sa persoană, nici nu-și propune să direcționeze izvorul cuvintelor sale pline de farmec spre oameni. Ținta laudei sale este precisă: „Lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul”. De ce lucrul acesta? De ce așteaptă Dumnezeu lauda creaturilor Sale?

Unii oameni l-ar putea acuza pe Dumnezeu de egoism și narcisism, însă realitatea este cu totul alta. Când Îl lăudăm pe Creatorul nostru pentru lucrările Sale desăvârșite, pentru planurile Sale bune și pentru caracterul său fără pată, noi ne facem nouă înșine cel mai mare bine posibil. De ce?

Pentru că, lăudându-L pe El, ne exprimăm admirația față de El, și admirându-L, intrăm pe făgașul natural al refacerii chipului Său în noi. Căci este scris: „Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” (2 Corinteni 3,18) Și care adevărat copil al lui Dumnezeu nu dorește să semene cu Tatăl său ceresc?

„Tu ești cel mai frumos dintre oameni!”

Versetele 2‑9 reprezintă o odă la adresa Împăratului. În această parte a Psalmului 45 aplicația locală și imediată se întrepătrunde cu aplicația îndepărtată, mesianică. Unele versete sunt greu de atribuit exclusiv unui împărat pământesc, fie acesta David, Solomon sau Ezechia, împărați care au rămas ca niște repere în istoria sacră a poporului Israel.

Cu greu s-ar putea spune despre un simplu om: „Tu ești cel mai frumos dintre oameni.” (vers.2) Și aceasta pentru simplul fapt că psalmistul are în vedere nu atât frumusețea exterioară, trecătoare, ci pe cea interioară, veșnică. Această frumusețe se datorează harului care este turnat pe buzele sale. (vers.2) Mai mult decât atât, Împăratul este văzut ca „un războinic viteaz” care, pentru a birui, își încinge nu doar sabia, ci și „podoaba și slava” (vers.3), apărând „adevărul, blândețea și neprihănirea.” (vers.4)

Aceste trăsături morale sunt puțin apreciate de lume, însă pentru un copil al lui Dumnezeu ele conturează adevărata frumusețe morală pe care o contemplă și pe care dorește să o imite. Într-o lume a minciunii sub toate formele, ce poate fi mai de preț decât adevărul? Într-o lume a violenței, ce poate fi mai de dorit decât blândețea? Și într-o lume în care păcatul și nedreptatea se întâlnesc la fiecare pas, ce poate fi mai admirabil decât neprihănirea lui Dumnezeu și a celor în viața cărora se oglindește chipul Său?

Versetul 5 are și el o încărcătură mesianică: „Săgețile tale sunt ascuțite; sub tine vor cădea popoare și săgețile tale vor străpunge inima vrăjmașilor împăratului.” Această descriere a psalmistului ne trimite la Apocalipsa 19,11‑16, la acea viziune în care Fiul lui Dumnezeu, numit aici Cuvântul lui Dumnezeu, este văzut călărind un cal alb în fruntea unor oști cerești. Vizionarul Ioan vede cum „din gura Lui ieșea o sabie ascuțită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier…” (vers.15), în timp ce „pe haină și pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraților și Domnul domnilor.” (vers.16)

Însă partea cea mai evident mesianică a Psalmului 45 o reprezintă versetele 6 și 7, în care psalmistul depășește sferele umanului și ne aduce în preajma Regelui Mesia: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este veșnic; toiagul de domnie al Împărăției Tale este un toiag de dreptate. Tu iubești neprihănirea și urăști răutatea. De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus de tovarășii Tăi de slujbă.”

Despre o singură ființă din Univers Tatăl a mărturisit că are un scaun de domnie veșnic, numindu-L pe Cel care șade pe el Dumnezeu. Despre niciun alt rege, nici chiar despre David, Solomon sau Ezechia, nu se poate afirma așa ceva, căci ar fi o blasfemie. Doar lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu, I se potrivește această caracterizare.

În acest pasaj mesianic, preluat și interpretat ca atare și de autorul Epistolei către evrei (vezi cap. 1,8.9), avem asigurarea și dovada că Fiul lui Dumnezeu este de aceeași natură cu Tatăl, după cum El Însuși o va mărturisi în timpul vieții Sale pământești: „Eu și Tatăl una suntem.” (Ioan 10,30) Despre un singur om se poate afirma că a iubit neprihănirea și a urât nelegiuirea în mod desăvârșit: Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu și Fiul omului. Această desăvârșire morală I-a dat dreptul să fie uns „mai presus de tovarășii Săi”, întreaga Creație recunoscându-I suveranitatea.

Faptul că scaunul Său de domnie este veșnic ne vorbește despre stabilitatea Împărăției Sale. Dacă acest scaun de domnie ar fi temporar, oricâtă slavă ar avea, nu ne-ar aduce siguranța și stabilitatea de care avem nevoie. Faptul că Împărăția este veșnică ne dă asigurarea mângâietoare că și cei care vor moșteni această Împărăție vor trăi veșnic.

Cine nu își dorește o astfel de Împărăție veșnică într-o lume a schimbărilor neașteptate și a nesiguranței? Cine nu își dorește un asemenea Împărat, al cărui toiag de domnie este un toiag de dreptate (vers.6) și al cărui caracter este împodobit cu neprihănirea? De aceea, „untdelemnul de bucurie”, cu care este uns de Însuși Dumnezeu Tatăl, va fi un izvor de bucurie pentru întreaga Creație în veci de veci.

„O mireasmă de la viață spre viață”

„Smirna, aloea și casia îți umplu de miros plăcut veșmintele; în casele tale împărătești de fildeș te înveselesc instrumentele cu coarde. Printre iubitele tale sunt fete de împărați; împărăteasa, mireasa ta, stă la dreapta ta, împodobită cu aur de Ofir.” (vers. 8.9)

Dat fiind faptul că în acest pasaj se vorbește de „casele împărătești de fildeș”, iar în vers. 12 se amintește de „fiica Tirului”, unii comentatori au sugerat că Psalmul 45 ar avea în vedere căsătoria regelui Ahab cu prințesa feniciană Izabela. (vezi 1 Împărați 16,31) Însă această interpretare nu este acceptabilă deoarece cuplului Ahab-Izabela nu i se pot atribui toate elementele din descrierea făcută în psalm. Dimpotrivă, Ahab și Izabela sunt un antimodel, cei doi neavând nicio legătură cu neprihănirea, dreptatea, adevărul, blândețea sau alte valori morale de care se amintește în psalm.

Cele trei elemente: smirna, aloea și casia ne vorbesc în mod simbolic despre „mireasma” pe care o emana Persoana Împăratului. Smirna, cu mirosul ei plăcut, dar cu gustul său amar, este un simbol al suferințelor Mântuitorului, dar și al plăcerii cu care Tatăl a privit viața și sacrificiul Fiului Său.

Dacă smirna vorbește despre suferințele lui Mesia, aloea, din care se extrage o esență puternic parfumată, ne vorbește despre mireasma morții Sale, în timp ce casia, o plantă din tulpina căreia se obțin bețișoare parfumate, poate fi un simbol al frumuseții vieții pe care a trăit-o Fiul lui Dumnezeu pe pământ.

Mireasma pe care a răspândit-o Fiul lui Dumnezeu prin viața, suferințele și moartea Sa, este cu adevărat „o mireasmă de la viață spre viață” (vezi 2 Corinteni 2,16), un parfum atât de „îmbătător” încât milioane de oameni au fost și continuă să fie atrași de Persoana Sa. Ce se întâmplă dacă rămânem clipă de clipă lângă o asemenea Persoană? Noi înșine vom răspândi parfumul vieții către lume.

O „mireasă” care se numește Biserica

Ultima parte a Psalmului 45 (vers.10‑17) conține câteva recomandări făcute tinerei soții a Împăratului. Versetele nu au un conținut mesianic precis, însă nu este nimic greșit din punct de vedere scripturistic să vedem în tânăra prințesă, de acum soție a Împăratului, întruchiparea Bisericii lui Christos.

Din nou, această parte a psalmului ne trimite la Apocalipsa, la acele scene finale în care Mirele este văzut revenind pe pământ pentru a-Și lua „mireasa”: „Și am auzit un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: „Aleluia! Domnul, Dumnezeul Cel Atotputernic a început să împărătească. Să ne bucurăm, să ne veselim și să-i dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soția Lui s-a pregătit și i s-a dat să se îmbrace cu in subțire, strălucitor și curat.” (Apocalipsa 19,6‑9)

Cartea Apocalipsei ne arată că la sfârșitul istoriei păcatului Mirele ceresc va reveni după Biserica Sa. El nu va veni după denominațiuni, biserici naționale, secte sau confesiuni, ci după Biserica Sa. Ideea foarte răspândită în lume că „toate drumurile duc la Roma”, adică toate credințele și bisericile duc în final la mântuire nu este biblică. Christos a vorbit de o singură Biserica pe care o considera „Biserica Mea.” (vezi Matei 16,18)

Însă pentru ca această Biserică să fie doar a Lui, psalmistul îi dă câteva recomandări tinerei soții a Împăratului: „Ascultă, fiică, vezi și pleacă-ți urechea: uită pe poporul tău și casa tatălui tău. Și atunci Împăratul îți va pofti frumusețea. Și fiindcă este Domnul tău, adu-i închinăciunile tale.” (vers.10.11)

Biserica adevărată este aceea a cărei inimă este cu totul dăruită Mirelui ei. O inimă împărțită, care nu e capabilă să uite cu totul lumea („poporul tău și casa tatălui tău”), dar care este atrasă și de frumusețea vieții trăite cu Christos, nu poate fi mireasa Mirelui ceresc. Christos vrea totul sau nimic. Dumnezeu nu umblă niciodată cu jumătăți de măsură, mai ales când în discuție este destinul veșnic al omului.

Porunca dată vechiului Israel conține un principiu valabil și astăzi: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta.” (Deuteronomul 6,5) În relația dintre Dumnezeu și poporul Său, dintre Christos și Biserica Sa, procentele nu-și au locul. Dacă biserica vrea să-I fie plăcută lui Christos, dacă ea dorește ca frumusețea ei să fie „poftită” de Mirele ceresc, atunci, „fiindcă este Domnul tău, adu-I închinăciunile tale.” (vers.11)

Și aceasta fără rezerve, fără ezitări. Și atunci se va împlini făgăduința din finalul psalmului: „Din neam în neam îți voi pomeni numele; de aceea, în veci de veci te vor lăuda popoarele.” (vers.17) Însă dincolo de frumusețea aparte a psalmului, cu accentele sale mesianice și acordurile sale străbătute de dragostea curată dintre Împărat și tânăra sa soție, există niște întrebări pe care acest psalm ar trebui să le trezească în conștiințele noastre:

Este viața ta o laudă pentru Mirele ceresc? Răspândești în jurul tău aceeași „mireasmă” plăcută de viață spre viață, pe care o răspândește caracterul Său? Dragostea este singurul însemn al Împărăției cerești. Este ea și semnul distinctiv al apartenenței tale la această Împărăție? Când L-ai primit pe Christos ca Mire în viața ta, ai lăsat în urmă „casa tatălui tău”, lumea cu atracțiile ei?

Gândește-te! Și dacă nu poți răspunde cu un Da! la aceste întrebări, vezi ce trebuie schimbat în viața Ta!

sursa: https://www.loribalogh.ro/