Categoria: Comentarii biblice
- „Doamne, împăratul se bucură de ocrotirea puternică pe care i-o dai Tu. Și cum îl umple de veselie ajutorul Tău!
- I-ai dat ce-i dorea inima și n-ai lăsat neîmplinit ce-i cereau buzele. ( Oprire )
- Căci i-ai ieșit înainte cu binecuvântări de fericire și i-ai pus pe cap o cunună de aur curat.
- Îți cerea viața, și i-ai dat-o: o viață lungă pentru totdeauna și pe vecie.
- Mare este slava lui în urma ajutorului Tău. Tu pui peste el strălucirea și măreția.
- Îl faci pe vecie o pricină de binecuvântări și-l umpli de bucurie înaintea feței Tale.
- Căci împăratul se încrede în Domnul; și bunătatea Celui Preaînalt îl face să nu se clatine.
- Mâna ta, împărate, va ajunge pe toți vrăjmașii tăi, dreapta ta va ajunge pe cei ce te urăsc
- și-i vei face ca un cuptor aprins, în ziua când te vei arăta; Domnul îi va nimici în mânia Lui, și-i va mânca focul.
- Le vei șterge sămânța de pe pământ și neamul lor din mijlocul fiilor oamenilor.
- Ei au urzit lucruri rele împotriva Ta, au făcut sfaturi rele, dar nu vor izbuti.
- Căci îi vei face să dea dosul și vei trage cu arcul Tău asupra lor.
- Scoală-Te, Doamne, cu puterea Ta, și vom cânta și vom lăuda puterea Ta.”
Când soarele răsare din nou
Nu cunoaștem încercările și crizele care, depășite fiind, l-au determinat pe David să cânte din nou laudele sale la adresa lui Dumnezeu. Poate izbăvirea definitivă de amenințarea sabiei lui Saul, poate rezolvarea crizei provocate de revolta lui Absalom, sau poate alte crize din viață, pe care nu le cunoaștem.
După ce au ieșit la liman în urma unei crize majore, oamenii se comportă foarte diferit. Unii aleargă la alcool, exprimându-și în felul acesta bucuria eliberării. Alții se prefac că uită prin ce au trecut, mergând mai departe ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Însă puțini, mult prea puțini, se întorc cu fața spre Dumnezeu, mulțumindu-I pentru călăuzire și ocrotire. Nu degeaba se spune că recunoștința este o floare rar întâlnită în sufletul oamenilor, sau, așa cum afirmau latinii: recunoștința este o „rara avis.” (pasăre rară)
David nu face parte din categoria oamenilor nerecunoscători, iar psalmii săi de laudă sunt o dovadă în acest sens. Mai mult decât atât, conștient de intervențiile lui Dumnezeu în viața sa, psalmistul se consideră dator să transmită atât contemporanilor lui, cât și generațiilor următoare, o cronică a izbăvirilor și minunilor făcute de Dumnezeu în viața lui. El știe că, făcând lucrul acesta, mulți vor fi încurajați să se încreadă în Dumnezeu în astfel de momente, pentru a ajunge la aceleași împliniri și binecuvântări de care a avut și el parte.
Într-adevăr, câtă încurajare primim din psalmi! Oare cum ar fi arătat Sfânta Scriptură fără existența lor? Ar fi fost săracă, mult prea săracă…
Motive de bucurie și laudă
Primul lucru pe care îl evidențiază David, după ce norii întunecoși ai încercării s-au risipit, este ocrotirea lui Dumnezeu: „Doamne, împăratul se bucură de ocrotirea puternică pe care i-ai arătat-o Tu. Și cum îl umple de veselie ajutorul Tău.” (vers.1)
Acum, odată încheiată perioada grea a crizei, când norii de pe cerul vieții sale s-au împrăștiat, iar ceața din suflet s-a risipit, psalmistul poate vedea clar drumul pe care l-a parcurs și modul minunat în care a fost ocrotit la fiecare pas.
Atunci când se afla în mijlocul cuptorului aprins al încercării nu putea zări întotdeauna mâna Domnului veghind asupra sa. Uneori se simțea părăsit, abandonat și neglijat. Cel rău îi șoptea la ureche că Dumnezeu nu-l mai iubește, iar tăcerea aparentă a cerului îl făcea să-și piardă nădejdea.
Însă Dumnezeu are propriul Lui calendar. Dacă uneori tace, nu înseamnă că nu-I pasă de noi și de problemele noastre. Tăcerea Lui aparentă are un scop precis și benefic, și cu siguranță va veni ziua în care vom înțelege de ce El a trebuit să procedeze astfel.
Când rememorează evenimentele prin care a trecut, conștientizând metodele lui Dumnezeu de a-l scoate din necaz, inima lui David nu numai că se bucură în adâncul ei, dar este cuprinsă și de o emoție intensă care îl face vesel. Dacă bucuria este adâncă, uneori ascunsă în cutele inimii și neștiută de cei din afară, veselia este manifestarea exterioară a unei stări de bine, a unei fericiri profunde.
Al doilea motiv de laudă al psalmistului este redat în versetele 2 și 3: „I-ai dat ce-i dorea inima și n-ai lăsat neîmplinit ce-i cereau buzele. Căci i-ai ieșit înainte cu binecuvântări de fericire și i-ai pus pe cap o cunună de aur curat.”
Oare ce își dorește mai mult un om hăituit de vrăjmașii săi și a cărui viață atârnă de un fir fragil? În astfel de momente de criză, de obicei oamenii cunosc adevărata scară a valorilor, având înțelepciunea să ceară ce este prioritar ca valoare.
Un om aflat pe un vas care se scufundă nu-i va cere lui Dumnezeu niciodată concedii în țări exotice sau o limuzină nouă în garaj. El va cere viața, căci fără ea nimic nu mai are valoare. Același lucru l-a cerut și David în vremurile de grea încercare: „Îți cerea viața și i-ai dat-o; o viață lungă pentru totdeauna și pe vecie.” (vers.4.
Dar să nu ne gândim doar la viața fizică pe care Dumnezeu i-a ocrotit-o în toți acești ani furtunoși. Dumnezeu i-a dat psalmistului viață și într-un alt sens: I-a ridicat moralul când era în primejdie de a se descuraja, i-a întins acea frânghie de care să-și agațe speranțele, l-a ferit de depresie, de disperare și de necredință.
De ce a lăsat David posterității toate aceste experiențe? Pentru ca noi să învățăm din ele lecția încrederii în Dumnezeu indiferent de încercările prin care trecem. Necazurile vin oricum, neinvitate. Este doar o chestiune de timp până când omul se va confrunta cu ele. Însă important este modul în care le gestionăm. În privința aceasta, psalmii ne sunt de un ajutor imens, învățându-ne în esență ceea ce profetul Ieremia va consemna câteva secole mai târziu:
„Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt… Bine este să aștepți în tăcere ajutorul Domnului.” (Plângerile lui Ieremia 3,22.26)
Slava împăratului
Ceea ce afirmă David în continuarea Psalmului 21 este, de asemenea, remarcabil: „Mare este slava lui în urma ajutorului Tău. Tu pui peste el strălucirea și măreția. Îl faci pe vecie o pricină de binecuvântări și-l umpli de bucurie înaintea Feței Tale.” (vers.5.6)
David recunoaște că perioada neagră a încercărilor s-a încheiat, iar acum este înconjurat de slavă, strălucire și măreție. Însă ce diferență între atitudinea lui și atitudinea altor împărați care au domnit pe pământ!
Priviți la Nebucadnețar, mândrul împărat al Babilonului, care, plimbându-se pe terasa palatului său, rostește plin de sine: „Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu ca loc de ședere împărătească prin puterea bogăției mele și spre slava măreției mele?” (Daniel 4,30)
Atât David, cât și Nebucadnețar, recunosc faptul că sunt înconjurați de slavă și măreție. Însă, în timp ce unul Îi atribuie lui Dumnezeu toate meritele, celălalt își atribuie sieși aceste merite. Aceasta face diferența între copiii lui Dumnezeu și copiii acestui veac, între mântuire și pieire veșnică.
Nu este păcat să-ți recunoști talentele și realizările pe care le ai în viață. Nu este păcat să fii conștient că ești mai înzestrat decât alții într-un domeniu sau altul al vieții. Atâta timp cât recunoști că toate își au izvorul în harul lui Dumnezeu și nu sunt rodul eforturilor tale, totul este în regulă. Dar de câte ori nu uităm acest lucru! De câte ori nu uităm să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru ceea ce suntem și pentru ce am realizat bun pentru noi și semenii noștri!
Apoi David mai spune ceva: El recunoaște că Dumnezeu l-a umplut de bucurie înaintea Feței Sale (vers.6up.). Bucuria profundă și adevărată izvorăște doar din cunoașterea lui Dumnezeu și din comuniunea cu El. Câți creștini din cele peste două miliarde care și-au luat acest nume cunosc această trăire profundă și, dacă o cunosc, câți dintre ei o manifestă, o exteriorizează? Câtă bucurie adevărată se mai vede pe chipurile alungite ale sfinților pictați în marile și recile catedrale ale lumii? Dar pe chipurile celor ce vin să se închine înaintea lui Dumnezeu?
După dragoste, bucuria este cel de-al doilea rod al Duhului Sfânt în lista pe care ne-a lăsat-o apostolul Pavel în Epistola către galateni: „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor.” (Galateni 5,22.23) Bucuria în Domnul este cea care conferă frumusețe vieții de credință. Tatălui ceresc Îi face plăcere să Își vadă copiii bucuroși și doar insinuările celui rău au creat în mulți oameni prejudecata că înaintea lui Dumnezeu trebuie să apărem mereu cu fețele prelungi, triste și înnourate.
Cerul este plin de bucurie, iar la sfârșitul istoriei păcatului, întregul Univers va exploda de bucurie, unindu-se în marea simfonie a glasurilor tuturor ființelor create: „Și pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, pe mare și tot ce se află în aceste locuri le-am auzit zicând: „A Celui ce șade pe scaunul de domnie și a Mielului să fie lauda, cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor.” (Apocalipsa 5,13)
Atunci ne vom bucura pe deplin. Acum însă, ne bucurăm doar ca o arvună a ceea ce vom primi atunci, chiar dacă mai avem puțin de parcurs din aceasta „vale a plângerii” în care ne-am născut. „Pentru bucuria care-I era pusă înainte”, Mântuitorul „a suferit crucea, a disprețuit rușinea și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” (Evrei 12,2)
Aceeași bucurie veșnică ne este pusă și nouă înainte, prin credință. Să alergăm spre ea, îndurând cu răbdare și speranță ce mai avem de îndurat pe acest pământ.
„Scoală-Te, Doamne, cu puterea Ta!”
Cântarea din Psalmul 21 nu este doar o retrospectivă a vieții lui David, cu luptele și biruințele ei, ci și o privire în viitor. O privire cu aceeași deplină încredere în călăuzirea lui Dumnezeu: „Căci împăratul se încrede în Domnul și bunătatea Celui Prea Înalt îl face să nu se clatine. Mâna ta, împărate, va ajunge pe toți vrăjmașii tăi, dreapta ta va ajunge pe cei ce te urăsc…” (vers.7.8)
Această a doua parte a Psalmului 21 nu privește în perspectiva doar viața lui David, cu biruințele și realizările lui viitoare. Psalmul capătă în acest punct accente mesianice, referindu-se la biruințele lui Mesia împotriva vrăjmașilor Săi, dar mai ales la finalul luptei dintre bine și rău, când El va „șterge” sămânța celor răi de pe pământ. (vers.10)
Ultimul verset al psalmului este o rugăciune de implorare a lui Dumnezeu de a aduce mai curând acel timp al biruinței finale și depline asupra răului: „Scoală-Te, Doamne, cu puterea Ta, și vom cânta și vom lăuda puterea Ta.” (vers.13)
Da, răul nu are niciun viitor. Doar neprihănirea va dăinui veșnic. De aceea, dacă acum treci prin greutăți, ai nevoie de încredere deplină în Dumnezeu, așa cum a avut și David în momentele grele ale vieții lui.
Dacă pârghiile și proptelele pe care ți-ai sprijinit viața s-au rupt, privește la exemplul psalmistului, care I-a cântat lui Dumnezeu chiar dacă i-a fost greu. Dacă Dumnezeu te-a trecut dincolo de Marea Roșie a vieții tale și ai ajuns pe țărmul liniștii și al biruinței, nu ezita să-L lauzi pe Creator pentru ocrotirea pe care ți-a arătat-o. Caută acele experiențe din viață în care ai văzut clar cum El te-a izbăvit și cântă-I lui Dumnezeu în semn de recunoștință.
Dumnezeu Se află tot acolo, pe tronul Său de slavă, așteptând un semn de recunoștință din partea ta. Doar atât așteaptă El de la tine. Nimic mai mult…
sursa: https://www.loribalogh.ro/