Psalmul 123 – Un S.O.S. către cer - Comentariu biblic

Categoria: Comentarii biblice

O cântare a treptelor

1. „La Tine îmi ridic ochii, la Tine, care locuiești în ceruri.
2. Cum se uită ochii robilor la mâna stăpânilor lor și ochii roabei la mâna stăpânei ei, așa se uită ochii noștri la Domnul, Dumnezeul nostru, până va avea milă de noi.
3. Ai milă de noi, Doamne, ai milă de noi, căci suntem sătui de dispreț;
4. ne este sătul sufletul de batjocurile celor îngâmfați, de disprețul celor trufași.”

O cântare a „suirilor”

Deși Psalmul 123 este foarte scurt, având doar patru versete, el ne impresionează prin sinceritatea și vivacitatea mesajului său, dar și prin profunzimea sentimentelor exprimate. Poemul este o implorare a intervenției divine în favoarea unui popor umilit și batjocorit de popoarele vecine.

Deși nu se cunosc împrejurările istorice prin care trecea poporul Israel în momentul scrierii psalmului, unii comentatori sunt de părere că acesta descrie atmosfera ostilă din timpul reconstrucției Ierusalimului și a statului evreu, după întoarcerea din exilul babilonian. Aceasta este însă doar o ipoteză.

Dacă ținem seama de preambulul psalmului în versiunea sa siriacă, precum și de textul de la Qumran, care îl declară pe David ca fiind autorul („cântare a treptelor a lui David”), situația se schimbă radical. În acest caz este vorba de evenimente (necunoscute de noi) petrecute pe vremea lui David, deci cu câteva secole înainte de exilul babilonian.

Psalmul 123 face parte din grupul celor cincisprezece psalmi supranumiți „ai treptelor” (120‑134). Deoarece nu se cunoaște semnificația exactă a termenului „trepte”, și deoarece acești psalmi erau cântați în timpul celor trei mari pelerinaje la Ierusalim (Paștele, Rusaliile și Sărbătoarea Corturilor), ar fi mai corect ca ei să fie numiți „psalmii suirilor”, mai degrabă decât „psalmii treptelor”.

Atmosfera care caracterizează acest scurt poem este dominată de trei sentimente profunde: un sentiment al dependenței depline și al încrederii în Dumnezeu, un sentiment de jenă din cauza disprețului arătat de oamenii răi și un sentiment fierbinte al dorinței după libertate.

Un detaliu semnificativ, legat de primele două versete, este trecerea de la singularul versetului 1 la pluralul versetului 2, fapt ce transformă această rugăciune de implorare personală într-o rugăciune colectivă, națională.

Dacă privim acest imn din punct de vedere al mesajului său, acesta este evident: atitudinea corectă pe care trebuie să o aibă un om înaintea Creatorului său, îmbinând teama reverențioasă (fără familiarități deplasate și fără teamă servilă) cu dragostea plină de încredere. Doar o asemenea atitudine ne poate deschide ușa celei mai mărețe camere de audiență din întregul Univers: sala tronului lui Dumnezeu.

Privirea: încotro?

Ochii sunt ferestrele sufletului. Iar când aceste „ferestre” sunt larg deschise spre cer, ființa umană este inundată de lumină. Psalmistul cunoștea acest secret din propria sa experiență de viață. De aceea, în căutările sale de a ieși din strâmtorarea în care se afla, el nu ezită să-și îndrepte ochii spre cer, spre locul locuinței Celui Veșnic: „La Tine îmi ridic ochii; la Tine, care locuiești în ceruri. Cum se uită ochii robilor la mâna stăpânilor lor, și ochii roabei la mâna stăpânei ei, așa se uită ochii noștri la Domnul, Dumnezeul nostru, până va avea milă de noi” (vers.1.2).

Încercările vieții ne obligă să căutăm soluții pentru a ieși din ele cu un minim de pierderi. În căutările noastre, ochii ni se pot opri asupra propriei noastre înțelepciuni în rezolvarea problemelor. Însă, pentru că inima omenească este „nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?” (Ieremia 17,9), de multe ori ajungem dezamăgiți de noi înșine, de capacitățile noastre de a ieși din criză.

Când nu mai găsim nicio resursă în noi înșine, tendința firească a omului este să se îndrepte spre semenii săi pentru ajutor. Însă de multe ori (fără să generalizăm!), încrederea în oameni ne este înșelată, dând deplină dreptate Scripturii care ne avertizează: „Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor și își abate inima de la Domnul” (Ieremia 17,5).

Dacă lucrurile s-ar opri aici, ne așteaptă depresia, cu toate formele ei de manifestare. Când nu mai vezi nicio lumină la capătul tunelului pe care-l traversezi, când nu mai găsești nicio resursă în tine însuți și niciun sprijin la cei de lângă tine, Satana va fi întotdeauna prin preajmă, șoptindu-ți: „Vezi? Nu ți-a mai rămas nicio cale de scăpare. Totul este pierdut. Nu încerca să te mai zbați, căci e în zadar. Resemnează-te și acceptă-ți soarta. Ești pierdut…”

Însă în toate aceste situații deznădăjduite mai există o soluție. Unica soluție: să privim spre Dumnezeu. David ne asigură că această soluție funcționează întotdeauna în favoarea noastră, istorisind propria sa experiență: „Eu am căutat pe Domnul și mi-a răspuns; m-a izbăvit din toate temerile mele. Când îți întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie și nu ți se umple fața de rușine. Când strigă un nenorocit, Domnul aude și-l scapă din toate necazurile lui” (Psalmul 34,4‑6).

Omul este singura ființă de pe pământ care își poate ridica ochii spre cer în mod inteligent, căutând ceva sau pe Cineva. Însă câți dintre noi fac o prioritate din acest lucru? Când boala bate la ușa existenței noastre, spre cine ne îndreptăm privirile în primul rând: spre farmacist, spre un medic renumit sau spre Dumnezeu? Când facem cunoștință cu spectrul șomajului, încotro se îndreaptă ochii noștri: spre „pile” și relații omenești, sau spre Cel care are întregul Univers sub controlul Său?

Când trecem prin crize relaționale în familia noastră, încotro privim cu speranța vindecării acestora: spre psihologi, spre mediatori sau spre Dumnezeul duhurilor, Cel care poate vindeca nu doar trupul și sufletul omului, ci și relațiile interumane?

Da, aici este înțelepciunea creștinului autentic. Indiferent de situație, criză sau necaz, el își îndreaptă privirea mai întâi de toate spre Dumnezeu. „La început, Dumnezeu…” (vezi Geneza 1,1) este soluția tuturor problemelor. Crezi lucrul acesta? Dacă încă nu ai experiențe în această privință, încearcă! Iar Dumnezeu nu te va dezamăgi.

„Căci așa vorbește Cel Prea Înalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt: „Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie, dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite” (Isaia 57,15).

„Kyrie eleison!”

Messa (missa) este o lucrare vocal-simfonică religioasă, a cărei primă parte este intitulată întotdeauna „Kyrie eleison”. Dar ce înseamnă această misterioasă expresie pe care o auzim cântată în atâtea piese muzicale de valoare? Nimic altceva decât strigătul unui om care se îndreaptă spre Dumnezeul sau, implorând mila divină.

Cea de-a doua parte a Psalmului 123 nu este altceva decât dezvoltarea lui „Kyrie eleison”: „Ai milă de noi, Doamne, ai milă de noi, căci suntem sătui de dispreț; ne este satul sufletul de batjocurile celor îngâmfați, de disprețul celor trufași” (vers.3.4).

Din raportul Scripturii, în general, dar mai ales din cel al Evangheliilor, în special, ajungem la concluzia că rugăciunea: „Ai milă de mine, Doamne!” nu a rămas niciodată fără răspuns. Inima de Tată a lui Dumnezeu este întotdeauna mișcată la auzul acestui strigăt deznădăjduit.

Când tatăl unui fiu lunatic s-a aruncat în genunchi la picioarele Mântuitorului, strigând: „Doamne, ai milă de fiul meu!”, Iisus nu a ezitat să-i asculte cererea, vindecându-i fiul (vezi Matei 17,15.18). Când doi orbi din Ierihon și-au unit glasurile la apropierea lui Iisus, strigând: „Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!”, „lui Iisus I S-a făcut milă de ei, S-a atins de ochii lor și îndată orbii și-au căpătat vederea și au mers după El” (vezi Matei 20,30.34). Iar când orbul Bartimeu I s-a adresat în același mod Mântuitorului, spunând: „Iisuse, Fiul lui David, ai milă de mine!”, Iisus i-a zis: „Du-te, credința ta te-a mântuit” (vezi Marcu 10,47.52).

Există oare vreo magie ascunsă în cuvintele: „Ai milă de mine, Doamne!”? Este aceasta o formulă care ține de vreun ritual mistic, aducător de izbăvire? Nicidecum! „Secretul” lui „Kyrie eleison” nu stă în formule magice, ci în inima iubitoare și sensibilă a Tatălui nostru ceresc, care nu poate rămâne rece și indiferentă la auzul acestui strigat.

De fapt, rugăciunea „Ai milă de mine, Doamne!” transmite o mulțime de mesaje. Ea înseamnă că ne recunoaștem starea deznădăjduită în care ne aflăm. Tot ea înseamnă că am renunțat la căutarea soluțiilor în altă parte decât la Dumnezeu. Și tot ea înseamnă că avem încredere în El, că știm nu numai faptul că El poate să ne izbăvească din criză, dar și că El dorește să facă lucrul acesta pentru noi.

În Psalmul 123, autorul se confruntă cu disprețul popoarelor păgâne din jur. Noi ne confruntăm cu o mie de alte probleme. Te afli și tu într-o asemenea criză existențială? Dacă așa stau lucrurile, nu dispera! Psalmul 123 a fost scris și pentru tine. Ridică-ți ochii spre cer, caută-L pe Dumnezeu în rugăciune și imploră mila Sa! Iar răspunsul nu va întârzia să apară. Fii sigur de acest lucru!

sursa: https://www.loribalogh.ro/