Categoria: Comentarii biblice
Un psalm al lui David
- „Domnul a zis Domnului meu: „Șezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale. ”
- Domnul va întinde din Sion toiagul de cârmuire al puterii Tale, zicând: „Stăpânește în mijlocul vrăjmașilor Tăi!”
- Poporul Tău este plin de înflăcărare când Îți aduni oștirea; cu podoabe sfinte, ca din sânul zorilor, vine tineretul Tău la Tine, ca roua.
- Domnul a jurat, și nu-I va părea rău: Tu ești preot în veac, în felul lui Melhisedec.
- Domnul, de la dreapta Ta, zdrobește pe împărați în ziua mâniei Lui.
- El face dreptate printre neamuri: totul este plin de trupuri moarte; El zdrobește capete pe toată întinderea țării.
- El bea din pârâu în timpul mersului, de aceea Își înalță capul.”
Un psalm regal și mesianic
Cercetătorii Scripturii consideră Psalmul 110 ca fiind unul din cei mai cunoscuți psalmi regali și mesianici. Deși unele dintre versurile sale sunt obscure, deși nu este nici cel mai lung, nici cel mai frumos și nici cel mai mesianic dintre psalmii regali, acest imn a captivat interesul general al exegeților Scripturii, devenind foarte popular și comentat.
Temele prezentate, caracterul evident mesianic și regal, dar și prezența lui Melhisedec, misteriosul personaj al Vechiului Testament, au captat atenția iubitorilor Scripturii din toate timpurile. Și aceasta cu atât mai mult cu cât Însuși Mântuitorul a confirmat semnificația mesianică a acestui psalm, versetul 1 fiind aplicat de Christos Lui Însuși (vezi Matei 22,41‑46).
Conform mărturiei Mântuitorului, Psalmul 110 a fost scris de David (vezi Matei 22,41‑45; Marcu 12,35‑37; Luca 20,41‑43), rămânând în istoria sacră ca unul dintre cele mai impresionante poeme, o adevărată perlă a psalmilor mesianici. Frumusețea lui este sporită de faptul că Mesia este prezentat în versurile sale nu doar ca Împărat, ci și ca Preot veșnic, prin jurământul lui Dumnezeu.
Psalmul 110 este o vedere panoramică asupra luptei dintre bine și rău, finalizată cu biruința deplină și definitivă a binelui asupra răului. În această mare confruntare cosmică, nimeni nu se află în postura unui simplu spectator. Cu toții suntem angrenați în această confruntare, fie de o parte, fie de cealaltă parte a baricadei. Dacă trecem de partea Sa, Domnul de la dreapta Tatălui ne promite victoria deplină. Depinde de noi ce alegere facem.
Domnul de la dreapta Domnului
Într-o discuție purtată cu fariseii, cu câteva zile înainte de patimile și moartea Sa, Mântuitorul i-a întrebat pe aceștia: „Ce credeți voi despre Christos? Al cui fiu este?” Răspunsul a venit prompt: „Al lui David” Atunci Iisus a continuat: „Cum atunci David, fiind insuflat de Duhul, Îl numește Domn când zice: „Domnul a zis Domnului meu: „Șezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale”? Deci, dacă David Îl numește Domn, cum este El fiul lui?” (Matei 22,41‑45).
Intenția Mântuitorului era evidentă: dorea să le demonstreze liderilor religioși ai poporului Său filiațiunea divină a lui Mesia și, în consecință, preexistența Sa. Argumentul lui Iisus a fost atât de puternic, încât evanghelistul Matei remarcă următoarele: „Nimeni nu I-a putut răspunde un cuvânt. Și, din ziua aceea, n-a îndrăznit nimeni să-I mai pună întrebări” (Matei 22,46).
Conform celor afirmate de Iisus, conversația redată în Psalmul 110,1 a avut loc între Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul, conversație în urma căreia Christos a fost așezat pe tronul ceresc la dreapta Tatălui.
Evenimentul ceresc este confirmat de nenumărate pasaje din scrierile Noului Testament. După unii cercetători, Psalmul 110,1 este citat numai puțin de 21 de ori, mai mult decât oricare alt psalm. Astfel, apostolul Pavel, în Efeseni 1,20.21, confirmă cele afirmate de psalmist în legătură cu întronarea Fiului lui Dumnezeu: „… Prin faptul că L-a înviat din morți și L-a pus să șadă la dreapta Sa în locurile cerești, mai presus de orice domnie și de orice nume, care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci și în cel viitor.”
Evanghelistul Marcu ne precizează timpul în care a avut loc evenimentul la care face referire Psalmul 110,1: „Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălțat la cer și a șezut la dreapta lui Dumnezeu” (Marcu 16,19).
În Ziua Cincizecimii, în predica ținută în fața mulțimii adunate la Ierusalim, apostolul Petru s-a folosit de Psalmul 110 pentru a le demonstra iudeilor că Dumnezeu L-a făcut Domn și Christos pe Iisus, pe care ei L-au răstignit: „Și acum, odată ce S-a înălțat prin dreapta lui Dumnezeu și a primit de la Tatăl făgăduința Duhului Sfânt, a turnat ce vedeți și auziți. Căci David nu s-a suit la ceruri, ci el singur zice: „Domnul a zis Domnului meu: „Șezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale.” Să știe bine dar toată casa lui Israel că Dumnezeu a făcut Domn și Christos pe acest Iisus pe care L-ați răstignit voi” (Fapte 2,33‑36).
Autorul Epistolei către evrei amintește de evenimentul așezării Fiului la dreapta Tatălui ca fiind de domeniul trecutului: „El, care este oglindirea slavei Lui și întipărirea Ființei Lui, care ține toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curățirea păcatelor și a șezut la dreapta Măririi în locurile cerești” (Evrei 1,3).
Același autor menționează faptul că Christos S-a așezat definitiv la dreapta lui Dumnezeu, ca mărturie a lucrării de răscumpărare pe care a împlinit-o: „El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, și așteaptă de acum ca vrăjmașii Lui să-I fie făcuți așternut al picioarelor Lui” (Evrei 10,12.13).
Expresia „șezi la dreapta Mea” este o formulă de întronare care exprimă o poziție de prestigiu. Cel aflat la dreapta scaunului de domnie participă la aceeași demnitate cu cea a persoanei care se află pe tron. În ceea ce privește cea de-a doua expresie prezentă în versetul 1: „Până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale”, potrivit culturii Orientului Antic, aceasta reprezintă un semn al nimicirii totale a vrăjmașilor.
Avem, așadar, o primă veste bună pe care ne-o transmite autorul Psalmului 110: La dreapta scaunului de domnie ceresc, acolo de unde guvernează întreaga creație, avem un Domn a cărui biruința asupra răului este garantată. Este doar o chestiune de timp până când marea confruntare dintre forțele binelui și cele ale răului se va încheia definitiv.
Astăzi, este privilegiul nostru de a alege de partea cui dorim să ne petrecem veșnicia: alături de Domnul de la dreapta Domnului, pe scaunul de domnie ceresc (vezi Apocalipsa 3,21), sau alături de „domnul puterii văzduhului” și de „duhurile răutății, care sunt în locurile cerești” (vezi Efeseni 6,12) în moarte veșnică.
Biruitorul
Oare cum ar arăta viața unui copil al lui Dumnezeu dacă finalul luptei dintre bine și rău, dintre Christos și Satana, ar fi nesigur? Ce curaj am mai avea să luptăm cu răul din noi înșine și cu cel din lume, dacă nu se știe cum se va încheia această lupta milenară dintre cele două forțe?
Probabil că toți cei care au trecut de partea binelui și a dreptății nu ar mai fi suficient de motivați și nu ar mai avea curaj în dura confruntare cu forțele întunericului. Din fericire, după biruința Mântuitorului pe cruce, situația este cât se poate de clară: Satana este un dușman înfrânt. Și chiar dacă el încă răspândește frica morții pe pământ, știind că mai are puțină vreme la dispoziție (vezi Apocalipsa 12,12 up.), soarta sa și a celor care s-au aliat cu el este hotărâtă.
Psalmul 110 este încurajator pentru cei care simt din plin drama luptei cu forțele răului, căci în versurile sale psalmistul David, el însuși împărat, ne prezintă imaginea unui alt Împărat, infinit superior lui și pe deplin biruitor asupra vrăjmașilor Săi: „Domnul va întinde din Sion toiagul de cârmuire al puterii Sale, zicând: „Stăpânește în mijlocul vrăjmașilor Tăi ! … Domnul de la dreapta Ta zdrobește pe împărați în ziua mâniei Lui. El face dreptate printre neamuri: totul este plin de trupuri moarte; El zdrobește capete pe toată întinderea țării” (vers.2.5.6).
Citind acest pasaj vechitestamentar, nu se poate să nu ne amintim de imaginea divinului Biruitor prezentat în Apocalipsa 19. Cel supranumit și Cuvântul lui Dumnezeu, văzut de Ioan călărind pe un cal alb și având o sabie ascuțită ieșind din gura Sa pentru a pedepsi lumea nelegiuită, este îmbrăcat cu o haină albă muiată în sânge. Iar pe această haina este scris Numele Său: „Împăratul împăraților și Domnul domnilor” (vezi Apocalipsa 19,16).
Dar de unde avem garanția ca acest „Domn al domnilor” Își va conduce poporul spre biruința finală? Psalmul 110 răspunde la această întrebare: garanția o avem în promisiunea Tatălui: „Șezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale” (vers.1).
Spre deosebire de religiile dualiste, în care forțele binelui și cele ale răului înving alternativ, lupta dintre ele continuând la infinit fără să se decidă învingătorul, în creștinism lucrurile sunt clare. Satana a fost definitiv învins la cruce și este doar o chestiune de timp până ce el, împreună cu acoliții săi, vor fi scoși pentru totdeauna de pe scena istoriei.
De aceea, „mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu care ne dă biruința prin Iisus Christos ! De aceea, prea iubiții mei frați, fiți tari, neclintiți, sporiți totdeauna în lucrul Domnului, căci știți că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică” (1 Corinteni 15,57.58).
Poporul Domnului
În marele război cosmic dintre bine și rău, Christos Domnul nu este singur. El îi are alături pe îngerii cei sfinți, care au rămas fideli lui Dumnezeu în urma rebeliunii lui Lucifer; El are alături lumile necăzute în păcat din vastul Univers, dar și poporul Său de pe pământ. O „turmă mică”, ce-i drept, dar care este comoara Sa deosebită pentru ziua pe care o pregătește El (vezi Maleahi 3,17).
Acest popor, pe care apostolul Petru îl numește „o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Și l-a câștigat ca să fie al Lui” (vezi 1 Petru 2,9) este zugrăvit de psalmist doar prin câteva trăsături de penel. Însă ele sunt suficiente pentru a ne arăta idealul lui Dumnezeu cu acest popor deosebit: „Poporul Tău este plin de înflăcărare când Îți aduni oștirea; cu podoabe sfinte, ca din sânul zorilor, vine tineretul Tău la Tine că roua” (vers.3).
Zel pentru Dumnezeu și cauza Sa, „podoabele sfinte” ale unui caracter neprihănit și veșnică tinerețe și prospețime în obiective și planuri – iată idealul lui Dumnezeu pentru poporul Său de pe pământ, pentru Biserica Sa pe care Și-a câștigat-o cu un preț atât de mare.
Când se pierde una dintre aceste valori, Biserica devine moartă, asemenea celei din perioada Sardes, despre care Cel ce se numește pe Sine „Alfa și Omega” constată cu durere: „Îți merge numele că trăiești, dar ești mort” (vezi Apocalipsa 3,1 pp.).
Iar atunci când situația este pe care să devină iremediabilă, Același Fiu al lui Dumnezeu este nevoit să rostească un avertisment solemn: „Voi veni la tine și-ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești” (vezi Apocalipsa 2,5 up.).
Citind versetul 3 al Psalmului 110, nu ne rămâne decât să privim cu obiectivitate la propria noastră stare spirituală, întrebându-ne: Facem și noi parte din acel popor al Domnului, plin de zel pentru lucrarea Sa, îmbrăcat în hainele neprihănirii lui Christos și având ținte și obiective înalte că la vârsta tinereții? Dacă nu, ce e de făcut?
„Preot în veac”
În lunga și elaborata Epistola către evrei, autorul ei recunoaște la un moment dat că „punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot, care S-a așezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, ca slujitor al Locului Prea Sfânt și al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul” (Evrei 8,1.2).
Toate adevărurile biblice sunt importante și își au locul lor în procesul mântuirii noastre. Însă acest adevăr este de primă importanță. Nu, în marea confruntare cu răul din noi înșine și cu cel din lume nu suntem lăsați singuri. Faptul este mai mult ca sigur căci „Domnul a jurat și nu-I va părea rău: „Tu ești preot în veac, în felul lui Melhisedec” (vers.4).
Iisus Christos nu este doar Fiul lui Dumnezeu așezat pe tronul ceresc la dreapta Tatălui, undeva departe în ceruri. El nu este doar Creatorul celor văzute și al celor nevăzute din vastul și uimitorul Univers. El nu este doar Împăratul nostru, Judecătorul nostru și Modelul nostru de viețuire pe pământ. El este mult mai mult decât atât: El este Marele nostru Preot.
Știți ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că nu suntem singuri în fața pretențiilor Legii lui Dumnezeu, nici în prezența acuzațiilor lui Satana, nici în confruntarea cu tendințele degradante ale firii noastre pământești, nici în fața ispitelor teribile cu care ne confruntăm în lume. Nu suntem singuri în marea lupta dintre bine și rău, lupta în care nu suntem spectatori, ci „actori” cu normă întreagă.
Unul dintre lucrurile cele mai încurajatoare legate de preoția lui Christos este acela că El este „Preot în veac”, adică „Preot veșnic” pentru poporul Său. Dacă cineva este sau va fi vreodată descurajat de ceea ce vede în viața celor îmbrăcați în sutană, să nu uite că în cer, la dreapta scaunului de domnie al Măririi, se află Cineva care „poate să mântuiască pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăiește pururi ca să mijlocească pentru ei” (vezi Evrei 7,25).
O preoție veșnică, îmbinată cu o domnie veșnică – iată ce înseamnă preoția Domnului Christos „după rânduială lui Melhisedec”, misteriosul personaj al Vechiului Testament. Ce ne-am putea dori mai mult decât atât? Dacă Christos se afla pe tronul Său, vom fi și noi cu El pe tron, căci este scris: „Celui ce va birui, îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie” (vezi Apocalipsa 3,21).
Dacă El domnește, vom domni și noi. Dacă El trăiește veșnic, vom trăi și noi veșnic, căci „viața noastră este ascunsă cu Christos în Dumnezeu” (vezi Coloseni 3,3).
sursa: https://www.loribalogh.ro/