Categoria: Comentarii biblice
- „La Domnul găsesc scăpare! Cum puteți să-mi spuneți: „Fugi în munții voștri, ca o pasăre”?
- Căci iată că cei răi își încordează arcul, își potrivesc săgeata pe coardă, ca să tragă pe ascuns asupra celor cu inima curată.
- Și, când se surpă temeliile, ce ar putea să mai facă cel neprihănit?
- Domnul este în templul Lui cel sfânt, Domnul Își are scaunul de domnie în ceruri. Ochii Lui privesc, și pleoapele Lui cercetează pe fiii oamenilor.
- Domnul încearcă pe cel neprihănit, dar urăște pe cel rău și pe cel ce iubește silnicia.
- Peste cei răi plouă cărbuni, foc și pucioasă: un vânt dogoritor, iată paharul de care au ei parte.
- Căci Domnul este drept, iubește dreptatea, și cei neprihăniți privesc fața Lui.”
„Și eu sunt om” (Fapte 10,26 up.)
Unul dintre motivele pentru care psalmii sunt atât de apropiați de sufletul nostru este legat de faptul că autorii lor nu au fost niște supraoameni, care au trăit într-o lume diferită de a noastră. Fie că vorbim despre David, Solomon, Asaf, Moise, fiii lui Core sau alți autori ai lor, psalmii sunt reflecții ale trăirilor unor oameni plămădiți din aceeași țărână a planetei noastre, oameni cu slăbiciuni, lupte sufletești, bucurii, împliniri sau eșecuri ca și ale noastre. Iar atunci când noi înșine trecem prin „valea umbrei morții” (vezi Psalmul 23,4), căutând cu ardoare să vedem lumina de la capătul tunelului, psalmii ne sunt mai apropiați ca oricând.
David, autorul Psalmului 11, a scris acest imn al încrederii depline în Dumnezeu în perioada de tinerețe, pe când fugea de sabia lui Saul. În acea perioada tulbure din viața sa, el își găsea adesea refugiul fie în peșteri, fie în păduri, fie în pustiul arzător. Au existat trei perioade distincte în tinerețea celui ce avea să fie numit de Însuși Dumnezeu „om după inima Mea” (vezi Fapte 13,22):
1) Perioada trăită în casa părintească. În această perioadă David s-a format ca om, punându-se bazele caracterului său. „Cei șapte ani de acasă,” petrecuți în sânul familiei, vor lăsa o amprentă definitivă asupra a ceea ce va însemna omul David pentru Dumnezeu, pentru omenire, pentru poporul evreu și pentru Biserica creștină. Acolo, în liniștea naturii, lângă turmele tatălui său și în căldura căminului părintesc, David a învățat să-L cunoască pe Dumnezeu, să se închine Lui și să se încreadă în El.
2) Perioada trăită la curtea regelui Saul. Aceasta a fost o perioadă agitată, în care David a învățat să-și slujească semenii, să-L slujească pe Dumnezeu, să fie înțelept și destoinic, pregătit pentru responsabilitățile care urmau să-i fie încredințate mai târziu.
3) Perioada peșterii. Cea mai dificilă perioadă a tinereții sale când, urmărit de sabia lui Saul, David a învățat să fie un luptător adevărat, care-și apără țara și poporul. În acest timp, tânjind după părtășia cu familia sa și prietenii aflați departe, el a învățat încrederea deplină în ocrotirea și călăuzirea lui Dumnezeu.
Psalmul 11 este o reflecție a acestei perioade dificile din viața lui David, Dar oare noi nu trecem prin astfel de momente? Ce e de făcut în astfel de situații limită, când ești hăituit, respins sau neînțeles de cei din jurul tău? Psalmul 11 este un răspuns posibil la astfel de întrebări existențiale. Este răspunsul unui om care a găsit soluția de a depăși unele dintre cele mai grele crize ale vieții.
Când ai consilieri neînțelepți
„Cum puteți să-mi spuneți: „Fugi în munții voștri că o pasăre? Căci iată că cei răi își încordează arcul, își potrivesc săgeata pe coardă ca să tragă pe ascuns asupra celor cu inima curată. Și când se surpă temeliile, ce ar putea să mai facă cel neprihănit?” (vers.1up.-3)
Nu știm cine au fost acești consilieri ai lui David în momentele de criză prin care trecea, însă argumentele și sfaturile pe care i le dau tânărului David par a fi întemeiate. Parafrazând textul psalmului, acești sfătuitori par să spună:
„David, nu te poți opune singur răului din lume. Nu vezi tu că toate temeliile moralității, ale justiției și ale neprihănirii sunt surpate în societatea noastră? Poți tu singur să te împotrivești decadenței din lume și chiar din Biserică? Poți tu să-ți păstrezi cinstea și integritatea caracterului tău într-o lume profund coruptă, ale cărei valori sunt răsturnate cu susul în jos?
Poți tu să rămâi drept când Cele Zece Porunci sunt ignorate, când instituția căsătoriei este pe cale de dispariție, când sunt apărate drepturile tuturor perverșilor, în timp ce principiile creștine sunt aruncate asemenea gunoiului sub preș? David, nu te încăpățâna să reziști într-o astfel de lume! Fugi, izolează-te, caută-ți scăparea departe de lumea aceasta stricată și trăiește-ți singur, în propria ta colivie, neprihănirea.”
Astfel de gânduri nu vin întotdeauna din partea unor sfătuitori din afară. Poate ca ele izvorăsc de cele mai multe ori din interiorul nostru, din îndemnurile firii noastre pământești. Care este soluția? Este fuga și izolarea de lume o opțiune înțeleaptă?
„Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i ferești de cel rău” – se ruga Mântuitorul pentru urmașii Săi din toate timpurile (Ioan 17,15). Nu, când „temeliile se surpă” și societatea merge în jos în toate domeniile vieții, soluția nu este nici fuga, nici izolarea, ci curajul de a înfrunta criza. Soluția nu este să te preocupi doar de siguranța ta și a familiei tale, ci de a te preocupa de binele și siguranța celor din jur, învingând egoismul naturii noastre decăzute.
Priviți la Iisus! A cunoscut întotdeauna drumul crucii și, cu puțin timp înainte de arestarea și patima Sa, a știut că a sosit momentul jertfei Sale supreme. Dar El nu S-a gândit la Sine în acele momente. Iisus S-a gândit în primul rând la ucenicii Săi, pregătindu-i să treacă cu bine de criza care Ie stătea înainte: „Să nu vi se tulbure inima. Aveți credința în Dumnezeu și aveți credința în Mine” (Ioan 14,1).
Chiar pe cruce fiind, în ultimele clipe ale agoniei Sale, Mântuitorul S-a gândit la cei din jur: la mama Lui și viitorul ei, la tâlharul pocăit și mântuirea lui, la noi toți și la mântuirea noastră, ca să nu ne lipsească nimic din ceea ce ne-ar fi necesar pentru salvarea sufletului.
Merită să mai crezi în Dumnezeu într-o societate tot mai secularizată? Merită să rămâi un tânăr integru într-o lume tot mai sexualizată? Acum se vede cine este și cine nu este un copil al lui Dumnezeu. Acum se vede cine și-a făcut o ancoră din relația sa cu Tatăl ceresc, putând să afirme asemenea lui Pavel: „Știu în cine am crezut” (2 Timotei 1,12).
„Caut un om”
În fața pericolelor care-l înconjoară din toate părțile, David refuză soluțiile omenești atât de ispititoare. El refuză să asculte de consilierii săi, alegând o cu totul altă cale de rezolvare: încrederea deplină în Dumnezeu: „La Domnul găsesc adăpost” (vers.1 pp.)
Dar contează oare un singur om integru într-o societate care se află în cădere liberă? Poate un singur om să întoarcă mersul unei întregi societăți? Aparent, este o utopie. Și totuși, Dumnezeu spune prin profeții Săi:
„Cutreierați ulițele Ierusalimului, uitați-vă, întrebați și căutați în piețe, dacă se găsește un om, dacă este vreunul care să înfăptuiască ce este drept, care să se țină de adevăr, și voi ierta Ierusalimul” (Ieremia 5,1).
Dumnezeul cel Atotputernic nu are nevoie decât de un singur om pentru a schimba cursul istoriei după planurile Sale. El a avut nevoie de un singur om ca Moise pentru a elibera un popor de sclavi din crunta robie egipteană, redându-i demnitatea; El a avut nevoie de un singur om ca Iosif pentru a salva națiuni întregi de spectrul foametei; El a avut nevoie de un singur om ca Daniel, Samuel, Ieremia și alții, pentru a influența lumea în bine. Da, Dumnezeu a avut nevoie de un singur Om ca Iisus, Fiul lui Dumnezeu și Fiul omului, pentru a mântui o lume întreagă.
Nu trebuie să mai gândești că nu contează poziția ta, părerea ta, acțiunile tale și modul tău de gândire în comparație cu poziția, părerea, acțiunile și modul de gândire al unei lumi întregi. Nu gândi că nu contează credința ta, principialitatea ta sau votul tău, când o lume întreagă se lasă în voia curentului. În 1933, când Hitler a ajuns la conducerea Germaniei, un singur vot a făcut diferența. Acel singur vot a făcut diferența dintre pace și război, cu cele 70 de milioane de victime ale sale.
După cum Dumnezeu se poate folosi de un singur om pentru a schimba lumea, tot la fel El poate distruge totul, ca în Sodoma, ca să rămână un singur om neprihănit ca Lot. Dacă Dumnezeu caută un singur om neprihănit într-o lume ale cărei temelii se surpă pe zi ce trece, de ce nu am fi noi acel om despre care, asemenea lui Pilat (dar într-un alt sens), întregul cer să exclame bucuros: „Iată omul!”?
„Domnul este în Templul Lui cel sfânt”
Care este secretul tăriei de caracter a lui David în astfel de momente de criză, când chiar cei mai buni prieteni îl sfătuiesc să se retragă în izolare și resemnare? De unde izvorăște curajul său de a înota contra curentului și de a trece de partea lui Dumnezeu, când o lume întreaga îi întoarce spatele? Secretul constă în convingerile sale profunde pe care le exprimă în versetul 4:
„Domnul este în Templul Lui cel sfânt, Domnul Își are scaunul de domnie în ceruri. Ochii Lui privesc și pleoapele Lui cercetează pe fiii oamenilor.”
În acest verset sunt amintite patru puncte de sprijin ale lui David: 1) Templul ceresc; 2) sfințenia lui Dumnezeu; 3) scaunul de domnie al Universului și 4) privirea lui Dumnezeu.
1) Templul ceresc
Deși psalmii, fiind lucrări poetice, nu sunt cei mai indicați pentru a învăța doctrine, nu putem trece cu vederea unele adevăruri pe care le regăsim în cuprinsul lor, întărind afirmațiile din alte părți ale Scripturii.
David are un caracter puternic deoarece el este convins de anumite realități. Și una dintre acestea este existența Templului ceresc, acel „cartier general” în care Dumnezeu tronează, conducând întregul Univers.
Este același Templu pe care Moise l-a văzut atunci când i s-a poruncit să construiască tabernacolul din pustie ( vezi Exodul 25,40). Este același Templu în care Domnul Iisus Christos a intrat în calitatea Sa de Mare Preot, după înălțarea Sa la cer, și unde slujește ca Mijlocitor pentru întregul neam omenesc ( vezi Evrei 8,1.2). Este același Templu care a fost văzut de Ioan în cursul viziunilor sale apocaliptice ( vezi Apocalipsa 15,5.6; 11,19).
Ce însemnă pentru David faptul că Dumnezeul său se află în Templul ceresc? Cel puțin două lucruri sunt de amintit:
1) Există ispășire pentru păcat, Templul având menirea rezolvării problemei păcatului. Cu o rezolvare a păcatelor sale la nivel ceresc, David putea sta liniștit și putea înfrunta problemele inerente vieții. Căci – nu-i așa? – într-un fel te raportezi la problemele vieții când ești împăcat cu Dumnezeu, și cu totul altfel o faci când relația ta cu Dumnezeu este deficitară.
2) Există dreptate, căci Templul îi amintește lui David de judecată și de dreptatea lui Dumnezeu. Faptul că există un Templu ceresc, iar Dumnezeu se află în el, îl face pe psalmist să înfrunte cu curaj problemele fără să fugă, așa cum îl sfătuiau prietenii lui. El știa că pentru un om integru există iertare, dar și dreptate. De aceea se încrede David în Dumnezeu, chiar dacă cel rău își încordează arcul și trage pe ascuns împotriva celui neprihănit, și chiar dacă se surpă temeliile lumii, iar cel neprihănit pare că nu mai are niciun sprijin.
2) Sfințenia lui Dumnezeu
Ceea ce-l întărește pe David în dorința lui de a rămâne neprihănit într-o lume coruptă este sfințenia lui Dumnezeu. Templul ceresc nu este un spațiu oarecare, ci este „Templul Lui cel sfânt”. Dar ce implicații are pentru viața noastră faptul că Dumnezeu este sfânt?
În Psalmul 89,35, Dumnezeu Însuși jură pe sfințenia Sa: „Am jurat odată pe sfințenia Mea: să mint Eu oare lui David?” Când Dumnezeu jură pe propria Sa sfințenie, aceasta este o garanție că El nu Își compromite caracterul și că El Își va respecta promisiunea de a face dreptate pe pământ, răsplătindu-i pe cei neprihăniți și pedepsindu-i pe cei nelegiuiți. Cel ce a promis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi” (Evrei 13,5) Își va ține promisiunea indiferent câte săgeți vor trage cei răi asupra celor cu inima curată. Și aceasta pentru că El este sfânt și „El nu se poate tăgădui singur” (2 Timotei 2,13)
3) Scaunul de domnie
Scaunul de domnie al lui Dumnezeu este simbolul puterii absolute. El este „Împăratul împăraților și Domnul domnilor” (Apocalipsa 19,16), în fața căruia orice genunchi se va pleca la timpul potrivit.
Nu puternicii acestei lumi au ultimul cuvânt, ci scaunul de domnie al lui Dumnezeu are ultimul cuvânt, căci „El schimbă vremurile și împrejurările; El răstoarnă și pune pe împărați; El dă înțelepciune înțelepților și pricepere celor pricepuți” (Daniel 2,21).
Este puterea care desparte apele Mării Roșii și potolește furtuna, puterea care scoate demoni și învie morți, puterea care creează și produce nașterea din nou. Este aceeași putere care ne poate scoate și pe noi din mocirla în care suntem gata să ne afundăm, așezându-ne picioarele pe stânca neclintită a mântuirii. De ce să fim atât de slabi, când la dispoziția noastră se află izvorul întregii puteri a lui Dumnezeu?
4) Privirea Domnului
„Ochii Lui privesc și pleoapele Lui cercetează pe fiii oamenilor” (vers.4 up.). Poate oare Dumnezeu să mă vadă și pe mine în mulțimea celor peste șapte miliarde de ființe umane care trăiesc astăzi? El, care are în grija Sa întregul Univers, poate să-mi cunoască necazurile și problemele cu care mă confrunt? Poate El pătrunde până în întunecimile „peșterii” mele în care mă ascund de sabia celor ce-mi vor răul?
Repetiția folosită de David nu este întâmplătoare. Când „ochii Lui privesc”, aceasta se referă la vederea panoramică și generală a tuturor lucrurilor care se petrec în Univers. Asemenea vulturului care planează lin deasupra văilor și munților, cu privirea lui pătrunzătoare până în cele mai ascunse locuri, Dumnezeu privește de la înălțimea cerurilor întreaga lume. Nimic nu scapă privirii Sale pătrunzătoare.
Însă dincolo de această privire generală, de ansamblu, Dumnezeu Își focalizează privirea asupra fiecărei ființe umane și „pleoapele Lui cercetează pe fiii oamenilor”. Din înălțimea tronului Său ceresc, Creatorul cunoaște fiecare suspin al nostru, fiecare dorință neexprimată, fiecare durere nespusă și fiecare aspirație după o viață mai nobilă. Căci El Însuși ne asigură: „Căci așa vorbește Cel Prea Înalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt: „Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie, dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite” (Isaia 57,15)
Iată secretele tăriei de caracter a lui David. Iată soluția la toate amenințările, necazurile și greutățile vieții mele și ale vieții tale…
Ce poți face când nu mai e nimic de făcut?
Ce mai poți face când în jurul tău toate se prăbușesc, când justiția nu mai funcționează, când Legea pare să nu mai existe, iar morala este la pământ? Ce ar mai putea face un om neprihănit când temeliile lumii noastre se surpă una după alta?
Să observăm două lucruri: 1) care este partea celor răi la finalul istoriei și 2) care este caracterul lui Dumnezeu. Care va fi partea celor răi la sfârșitul istoriei păcatului? „Peste cei răi plouă cărbuni, foc și pucioasă; un vânt dogoritor, iată paharul de care au ei parte” (vers. 6).
Dumnezeu nu este răzbunător și capricios, așa cum Îl zugrăvesc unii în ignoranța lor. El nu aruncă săgețile Sale asupra omului de la prima lui greșeală, ci dimpotrivă, „are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință” (2 Petru 3,9)
Însă îndelunga Sa răbdare nu înseamnă nici slăbiciune, nici indiferență față de păcat. Într-o zi El va fi nevoit, din dragoste față de copiii Săi și pentru a apăra siguranța și armonia întregului Univers, să „plouă cărbuni, foc și pucioasă” peste cei nelegiuiți care au trecut definitiv de partea răului.
Suveranul Universului va face toate aceste lucruri pentru că El „este drept și iubește dreptatea” (vers.7 pp.). Va veni o zi în care „pleoapele Lui, care cercetează pe fiii oamenilor”, se vor întâlni cu privirea celor neprihăniți care și-au îndreptat fața spre El. Atunci „El va tăcea în dragostea Lui și nu va mai putea de veselie pentru tine” (Tefania 3,17 up.), iar tu vei striga plin de bucuria mântuirii:
„Mari și minunate sunt lucrările Tale, Doamne, Dumnezeule Atotputernice! Drepte și adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor” (Apocalipsa 15,3 ).
Treci printr-o criză a vieții? Te simți cufundat ca într-o peșteră întunecată, din care nu mai vezi nicio ieșire? Îi vezi pe cei răi cum își încordează arcul, trimițând săgeată după săgeată către ființa ta? Nu te îngrijora! Chiar dacă temeliile lumii par să se surpe, caută scăpare la Dumnezeu.
Nu alergă la soluții omenești. Refuză înțelepciunea omului. „Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, încrede-te în El și El va lucra” (Psalmul 37,5). Fii sigur că pleoapele Lui au văzut suferința în care te afli și El îți va veni în ajutor la momentul potrivit. Dumnezeu va spune:
„Destul! Acum îl voi binecuvânta pe cel neprihănit și-l voi pedepsi pe cel rău. Nu vreau să mai văd lacrimile tale de durere; vreau să plângi doar de fericire. Vreau să știi că Dumnezeul tău este un Dumnezeu milos, dar și drept. Pentru că nu Îmi voi compromite caracterul și am jurat pe sfințenia Mea, am să rămân lângă tine, ca să știi că Dumnezeul tău este mângâierea ta, moștenirea ta, izbăvirea și puterea ta.”
Acesta este Dumnezeul Scripturilor. Acesta este Dumnezeul lui David. Nu merită El să fie și Dumnezeul meu și al tău?
sursa: https://www.loribalogh.ro/