Categoria: Comentarii biblice
Un psalm al lui David
- „Voi cânta bunătatea și dreptatea: Ție, Doamne, Îți voi cânta.
- Mă voi purta cu înțelepciune pe o cale neprihănită. – Când vei veni la mine? – Voi umbla cu inima fără prihană în mijlocul casei mele.
- Nu voi pune nimic rău înaintea ochilor mei; urăsc purtarea păcătoșilor; ea nu se va lipi de mine.
- Inima stricată se va depărta de mine; nu vreau să cunosc pe cel rău.
- Pe cel ce clevetește în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici; pe cel cu priviri trufașe și cu inima îngâmfată, nu-l voi suferi.
- Voi avea ochii îndreptați asupra credincioșilor din țară, ca să locuiască lângă mine; cel ce umblă pe o cale fără prihană, acela îmi va sluji.
- Cel ce se dedă la înșelăciune nu va locui în casa mea; cel ce spune minciuni nu va sta înaintea mea.
- În fiecare dimineață voi nimici pe toți cei răi din țară, ca să stârpesc din cetatea Domnului pe toți cei ce săvârșesc nelegiuirea.”
O listă de principii
Compus probabil de David în prima parte a domniei sale, Psalmul 101 este un adevărat program de guvernare, cuprinzând o listă condensată de principii morale. În versurile sale, psalmul exprima frumusețea morală a tânărului rege, care își pune ca țintă o viețuire curată înaintea lui Dumnezeu, atât în plan personal, cât și la nivelul națiunii pe care o conduce.
Privit din această perspectivă, psalmul este împărțit în două părți distincte: versetele 1‑4 se ocupă de viața particulară a conducătorului, în timp ce versetele 5‑8 au în prim plan activitățile sale publice și responsabilitatea de conducător al poporului.
În angajarea sa personală, tânărul rege își propune să stea departe de orice atitudine de răutate și nedreptate față de supușii săi. Cât privește cea de-al doilea plan al programului său de guvernare, regele își propune să lupte împotriva abuzurilor și nedreptăților sociale, și împotriva calomniei și mărturiei false la judecată. De asemenea, el își propune să-și aleagă cu cea mai mare atenție colaboratorii: miniștrii și consilierii, astfel încât aceștia să-l ajute în apărarea celor aflați în nevoie.
Această declarație de guvernare a fost citită probabil în timpul unor ceremonii religioase. De-a lungul istoriei, mulți monarhi și conducători ai lumii au văzut în acest psalm o oglindă a virtuților pe care trebuie să le posede un adevărat lider. Astfel, Ludovic al IX-lea considera Psalmul 101 ca fiind un adevărat ghid pedagogic pentru Filip, fiul său și moștenitorul tronului Franței. Privit din această perspectivă, Psalmul 101 este de o valoare deosebită pentru părinții care doresc să ofere o educație morală solidă copiilor lor.
Stâlpii guvernării divine
Muzica abordează teme foarte diferite: de la dragoste și prietenie, până la război și moarte, exprimând cele mai variate sentimente și trăiri ale sufletului omenesc. David, „cântărețul plăcut al lui Israel” (vezi 2 Samuel 23,1), se folosește și el de darul cu care a fost înzestrat. El Îi cântă lui Dumnezeu, așezând pe portativ cele mai profunde sentimente de recunoștință și laudă la adresa lui Creatorului sau.
Însă a cânta despre dragostea, bunătatea și credincioșia lui Dumnezeu este una, și a cânta despre dreptatea Sa este cu totul altceva. De ce? Pentru că noțiunea de dreptate este legată de cea de lege și de aplicarea ei, ori nimeni în această lume nu abordează o astfel de temă în muzică. Nu am auzit niciun imn care să fie dedicat legii circulației și amenzilor prevăzute de normele ei, nici legii marțiale, nici legilor civile sau altor legi care presupun măsuri coercitive.
Cum se explică faptul că David Îi cântă lui Dumnezeu nu doar despre bunătatea Sa, ci și despre dreptatea Sa? „Voi cânta bunătatea și dreptatea; Ție, Doamne, Îți voi cânta” (vers.1).
O posibilă explicație ar fi aceea că David a înțeles un lucru esențial cu privire la dreptatea lui Dumnezeu, și anume că aceasta, alături de bunătate, este unul dintre stâlpii de bază ai guvernării divine în Univers. Fără dreptate, orice guvernare este instabilă și slabă. Fără bunătate, orice guvernare este tiranică și la fel de instabilă.
Bunătatea și dreptatea lui Dumnezeu, îmbinate în mod armonios în modul în care conduce destinele Universului creat, asigură tuturor creaturilor Sale fericire, pace și bunăstare. Fără ele, totul s-ar prăbuși într-un haos inimaginabil.
Iată de ce Etan Ezrahitul, un alt autor de Psalmi, afirmă în Psalmul 89,14: „Dreptatea și judecata sunt temelia scaunului Tău de domnie; bunătatea și credincioșia sunt înaintea Feței Tale”.
Însă mai este un motiv pentru care David Îi cântă lui Dumnezeu despre dreptatea Sa. Mult timp, marele reformator Martin Luther nu a înțeles o altă afirmație făcută de David la începutul Psalmului 31: „Doamne, în Tine mă încred: să nu fiu dat de rușine niciodată. Izbăvește-mă în dreptatea Ta!” (Psalmul 31,1).
Cum este posibil că dreptatea lui Dumnezeu, cea desăvârșită și incoruptibilă, să reprezinte o rază de speranță pentru un om păcătos? Cu circa o mie de ani înainte de Calvar, se pare că psalmistul a înțeles un adevăr esențial al mântuirii omului păcătos: îndreptățirea ( justificarea ) prin credință.
El a înțeles că la cruce, acolo unde Mesia, Fiul lui Dumnezeu, urma să Se jertfească pentru lumea decăzută, bunătatea și dreptatea divină s-au îmbrățișat armonios. Acolo, pedeapsa pe care o meritam noi a căzut peste El, deși nu a contribuit cu nimic la păcatul nostru, în timp ce neprihănirea Lui ne-a fost acordată nouă, deși noi nu am contribuit cu nimic la ea.
David cântă dreptatea divină ai are încredere că această dreptate îl va izbăvi, căci Altcineva va plăti pentru păcatele sale. Iată cum la tronul lui Dumnezeu, „bunătatea și credincioșia se întâlnesc, dreptatea și pacea se sărută” (vezi Psalmul 85,10).
În umbra unei întrebări
Angajamentul tânărului rege se concretizează în două domenii: cel al relației sale personale cu Dumnezeu și cel al conducerii poporului. În trăirea interioară a vieții de credință, psalmistul își propune câteva ținte nobile pe baza cărora, atingându-le, va putea fi numit mai târziu de Însuși Dumnezeu „un om după inima Mea” (vezi 1 Samuel 13,14; Fapte 13,22):
– „Mă voi purta cu înțelepciune pe o cale neprihănită” (vers.2).
– „Voi umbla cu inima fără prihană în mijlocul casei mele” (vers.2).
– „Nu voi pune nimic rău înaintea ochilor mei” (vers.3).
– „Urăsc purtarea păcătoșilor; ea nu se va lipi de mine” (vers.3).
– „Inima stricată se va depărta de mine” (vers.4).
– „Nu vreau să cunosc pe cel rău” (vers.4).
Privind la aceste ținte morale pe care și le fixează psalmistul, sunt utile câteva observații:
1) Nu este suficient să te afli pe calea neprihănirii. Pe această cale trebuie să fii și înțelept, în așa măsură încât să nu cazi în șanțurile extremelor și nici să nu-i descurajezi pe alții care încă nu au ajuns la nivelul tău spiritual. Cu privire la pericolul căderii în extreme, înțeleptul ne îndeamnă: „Nu fii prea neprihănit și nu te arăta prea înțelept; pentru ce să te pierzi singur?” (Eclesiastul 7,16).
2) Nu este suficient să ai fapte neprihănite; inima însăși trebuie să fie neprihănită. În lume există mulți oameni morali, al căror comportament exterior este ireproșabil. Oameni buni, de pus în rama! Însă este suficient să vină o criză majoră în viața lor, o situație extremă, și toată „neprihănirea” lor se dovedește a fi doar o simplă poleială exterioară, fără conținut. Un comportament moral exterior are valoare doar atunci când este însoțit și precedat de o „inima fără prihană”, „căci din ea ies izvoarele vieții” (Proverbe 4,23 up.).
Iată care este rațiunea pentru care tânărul rege își propune să umble cu o inima fără prihană, iar inima stricată să se depărteze de viața sa (vers.2.4).
3) Expresia „în mijlocul casei mele” ne arată că evlavia nu începe nici la Biserică, nici la locul de muncă, ci în propriul cămin. De câte ori creștinismul nostru eșuează între pereții căminului nostru, în timp ce „strălucește” în afara lor! De câte ori, atunci când ieșim pe ușa casei, ne punem una dintre măștile agățate în cuier, vrând să arătăm lumii că suntem creștini onorabili!
4) David cunoaște adevărul exprimat cu circa un mileniu mai târziu de Însuși Fiul lui Dumnezeu: „Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Așa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!” (Matei 6,22.23).
Cunoscând marele adevăr că omul devine ceea ce privește și admiră, și că „tot ce este în lume: pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții nu este de la Tatăl, ci din lume” (vezi 1 Ioan 2,16), tânărul rege își pune o țintă asemănătoare cu cea a mult încercatului Iov. Acesta făcuse un legământ cu sine însuși, spunând: „Făcusem un legământ cu ochii mei și nu mi-aș fi oprit privirile asupra unei fecioare” (Iov 31,1).
Viața ne aduce, vrând-nevrând, în situația de a vedea lucruri nedorite, degradante și păcătoase. A le privi ocazional și neintenționat nu este păcat. Însă a le pune înaintea ochilor, găsind plăcere în ele este cu totul altceva. În acest caz, „păsările” păcatului și-au făcut deja „cuib” în mintea noastră.
5) Despre Fiul lui Dumnezeu, care urma să Se întrupeze, era profetizat: „Tu iubești neprihănirea și urăști răutatea…” (Psalmul 45,7 pp.). Nu pe oamenii răi și păcătoși îi urăște Dumnezeu, ci păcatul din viața lor. Iar psalmistul, dorind să imite atitudinea Dumnezeului său, își propune același lucru: să urască purtarea nelegiuită a oamenilor, fără să-i urască pe păcătoși. În cursul vieții venim în contact cu răul la fiecare pas, însă niciodată acesta nu trebuie să se „lipească” de noi. Și mai ales, niciodată nu trebuie să confundăm păcatul cu omul păcătos.
6) Deoarece cunoașterea unei persoane presupune o relație strânsă cu aceasta, David își propune să refuze o asemenea cunoaștere în privința celor răi. El era conștient de pericolul contaminării morale. Chiar dacă „aluatul” este puțin, totuși el are capacitatea de a dospi întreaga „plămădeală” (vezi 1 Corinteni 5,6).
Analizând toate aceste ținte morale ale tânărului rege, ne întrebăm: Care era, de fapt, motivația care se afla la originea lor? Ce-l determina pe David să țintească atât de sus din punct de vedere moral?
Răspunsul se află într-o întrebare pe care tânărul rege o adresează Dumnezeului său: „Când vei veni la mine?” (vers.2). În așteptarea întâlnirii cu Dumnezeul cel desăvârșit în dreptatea și bunătatea Sa, David dorește să fie găsit pregătit: un om care să oglindească desăvârșitul caracter divin. Dintre toate țintele pe care și le poate pune un om în această viață, nu există una mai înaltă și mai nobilă ca aceasta.
Un apărător al dreptății sociale
Cea de-a doua parte a Psalmului 101 conține câteva ținte pe care tânărul rege și le pune în legătură cu aplicarea dreptății sociale în anii în care avea responsabilitatea guvernării. Psalmistul acordă o mare atenție viitorilor săi colaboratori: miniștri și consilieri de stat, oameni care vor trebui să se ridice la înălțimea unor standarde morale înalte.
David își propune să nu tolereze în jurul său nici vorbirea de rău: „Pe cel ce clevetește în ascuns pe aproapele său îl voi nimici”, nici mândria și infatuarea: „Pe cel cu privirile trufașe și cu inima îngâmfată nu-l voi suferi” (vers.5). Corupții și ipocriții nu se vor număra între consilierii și colaboratorii săi: „Cel ce se dedă la înșelătorie nu va locui în casa mea; cel ce spune minciuni nu va sta înaintea mea” (vers.7).
Însă, în timp ce își propune să instaureze un stat de drept, în care „cei răi din țară” să fie pedepsiți, stârpind în felul acesta răul, David are cele mai bune și nobile gânduri în legătură cu supușii săi credincioși: „Voi avea ochii îndreptați asupra credincioșilor din țară, ca să locuiască lângă mine; cel ce umblă pe o cale fără prihană, acela îmi va sluji” (vers.6).
Privind la țintele înalte pe care David și le-a pus la începutul domniei sale, nu putem decât să fim în acord cu cele spuse de înțeleptul din vechime: „Ferice de tine, țară, al cărui împărat este de neam mare, și ai cărei voievozi mănâncă la vreme potrivită, ca să-și întărească puterile, nu ca să se dedea la beție” (Eclesiastul 10,17).
Parafrazând cuvintele eclesiastului, putem spune: „Ferice de tine, familie, ai cărei părinți au principii morale, pe care știu cum să le insufle copiilor lor! Ferice de tine, firmă, ai cărei manageri se feresc de corupție și se poartă cu dreptate față de subordonați! Ferice de tine, omule, care „faci dreptate, iubești mila și umbli smerit cu Dumnezeul tău!” (vezi Mica 6,8).
Când Stăpânul Se va întoarce și va cere socoteala robilor Săi, îți va spune: „Bine, rob bun și credincios! Ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri. Intră în bucuria Stăpânului tău!” (Matei 25,23).
sursa: https://www.loribalogh.ro/