Categorie: Invataturi biblice
Construirea Templului:
Poziţia lui Solomon ca „cel mai puternic împărat” dintre popoarele cunoscute de ei atunci i-a oferit posibilitatea constririi Templului. Templul de la Ierusalim nu a fost un templu oarecare. El a fost cel mai frumos locaş de închinare ridicat vreodată pentru ca în El să locuiască Dumnezeul lui Israel care este Dumnezeul Prea Înalt ce a creat lumea şi o va judeca. Fiecare templu îşi avea religia lui, dar Dumnezeu fiind unul singur numai o religie era adevărată şi aceasta era religia evreilor cuprinsă în legea mozaică. Această atribuţie a Templului a atras în mod deosebit atenţia diavolului care, dacă Solomon n-ar fi fost „cel mai puternic împărat”, nu ar fi lăsat să se facă acesată construcţie, după cum vedem în cazul celui de-al doilea Templu, care nu s-a putut construi decât atunci când cu aceasta a fost de acord cel mai puternic împărat (împăraţii persani).
Templul era cel mai important în vastul program de construcţii a lui Solomon. În vreme ce celelalte programe de construcţie, sunt doar menţionate, aproximativ 50% din relatarea biblică rezervată domniei lui Solomon, se ocupă de zidirea şi sfinţirea acestui centru religios din Israel. El înseamnă împlinirea dorinţei sincere a lui David, exprimată în prima parte a domniei lui la Ierusalim – aceea de a întemeia un loc central de închinare.
Înţelegerile încheiate de David cu Hiram, regele Tirului, au fost continuate de Solomon. Hiram era un suveran prosper şi puternic, care avea legături comerciale răspândite în întreaga lume Mediteraneană. Întrucât Israelul avea o armată puternică iar fenicienii aveau forţe navale puternice, menţinerea relaţiilor de prietenie era reciproc avantajoasă. Deoarece fenicienii erau avansaţi în earhitectură şi în prelucrarea costisitoarelor materiale de construcţie asupra cărora deţineau controlul comercial, Solomon a procedat foarte înţelept atunci când a câştigat bunăvoinţa lui Hiram. Acesta a trimis la Ierusalim arhitecţi şi tehnicieni din Fenicia ce lucrau sub conducerea lui Hiram al cărui attă era din Tir şi a cărui mamă era o Israelită din tribul lui Dan (2 Cron. 2:14). Pentru ajutorul calificat şi pentru livrarea lemnului din Liban, Solomon a plătit în grâne, untdelemn şi vin.
Munca de construire efectivă a Templului a fost organizată cu mare grijă. În vedera pregătirii cedrilor din Liban pentru Templu, au fost selecţionaţi treizeci de mii de israeliţi. În fiecare lună lucrau, sub conducerea lui Adoniram, însărcinat cu această recrutare, doar 10000 de bărbaţi care se întorceau apoi timp de doă luni la casele lor. Dintre străinii care trăiau în Israel, un total de 150000 de bărbaţi erau folosiţi ca purtători de poveri (70000) şi cioplitori de piatră (80000), la care se adăugau 3.600 de supraveghetori (2 Cron. 2:17,18). În 2 Cron. 8:10 este menţionat un nomăr de 250 de supraveghetori, care erau israeliţi. Conform textelor din 1 Regi 5:16 şi 9:23, existau 3.300 de supraveghetori peste care erau nimiţi 550 de funcţionari superiori.
Se pare că 250 dintre aceştia erau israeliţi. Ambele evaluări dau un total de 3.850 de bărbaţi care supravegheau această forţă de 150.000 de lucrători.
Cercetătorii moderni nu au găsit vestigii arheologice aparţinând Templului construit de Solomon. Mai mult decât atât în Palestina nu s-a dezgropat nici mîcar un Templu care să dateze din cele patru secolode suveranitate a dinastiei davidice la Ierusalim ( per. 1000-600 î. Cr.). Piscul muntos Moria, situat la nord de Ierusalim şi ocupat de David, era suficient de nivelat pentru Templul lui Solomon. E greu să se facă o apreciere a suprafeţei ocupate de Templu în acea vreme, deoarece această construcţie a fost distrusă în 586 î. Cr. De regele babilonean Nebucadneţar. Reconstruit în 520 î. Cr., Templul a fosr iarăşi dărâmat în 70 d. Cr. Începând din sec. al VII-lea d. Cr., pe acest loc, considerat cel mai sacru din istoria universală, s-a înîlţat moscheia mahomedană Domnul Stâncuu. Astăzi această suprafaţă acoperă între 7 şi 8 Ha; ceea ce sugerează că vârful muntelui Moria este acum considerabil mai larg decât în zilele lui Solomon.[1]
Templul propriu-zis avea o suprafaţă de două ori mai mare decât Tabernacolul lui Moise. Fiind o construcţie permanentă el era mult mai elaborat şi mai spaţios, cu anexele necesare şi cu o curte împrejmuitoare mult mai largă. Templul propriu-zis era orientat spre răsărit, având un portic sau o intrare adâncă de 4,50 metri, care se întindea pe toată faţada. O poartă dublă, lată de 4,50 metri, placată cu aur şi decorată cu flori, palmieri şi heruvimi, dădea spre locul sfânt. Această încăpere, largă de 9 metri, înaltă de 14 metri şi lungă de 18 metri, avea pardoseala de lemn de chiparos şi îmbrăcată cu lambriuri de cedru de jur împrejur şi deasupra. Pereţii erau împodobiţi cu incrustaţii de aur ce reprezentau figuri de heruvimi. Lumina naturală întra prin ferestrele aflate de jur împrejur, aproape de tavan. De fiecare parte a încăperii erau cinci mese aurite pentru punerea pâinii şi cinci sfeşnice cu şapte braţe făcute de aur curat. În capătul cel mai îndepărtat se afla altarul pentru tămâie, lucrat din lemn de cedru şi placat cu aur.
În spatele altarului erau două uşi cu două canaturi, care se deschideau spre Sfânta Sfintelor sau Locul Preasfânt. Această încăpere avea şi ea 9 metri lăţime, dar avea o adâncime de numai 9 metri şi o înălţime tot de 9 metri.Chiar şi când uşile erau deschise, un văl de ţesături albastre, purpurii şi cărămizii de in subţire ascundea vederii acest loc preasfânt. Înăuntru se afla chivotul, considerat obiectul cel mai sacru, de fiecare parte a lui era câte un herivim uriaş, cu deschiderea aripilor de 4,50 metri, astfel încât cele 4 aripi cuprindeau întreaga încăpere.
Lângă zidurile exterioare ale templului au fost constrite trei rânduri de încăperi, spre nord, spre sud, cât şi spre vest. Aceste încăperi erau folosite, cu siguranţă, pentru personalul Templului, dar şi ca spaţii de depozitare. Intrarea în templu era străjuită de doi stâlpi uriaşi, unul numit Boaz, air celălalt Iachin. Conform textului din 1 Regi 7:15 şi urm., aceştia aveau înălţimea de 7,30 metri, circumferinţa de 5,50 metri, erau făcuţi din aramă şi înpodobiţi cu rodii. Deasupra fiecăruia era câte un capitel de aramă, înalt de 2,30 metri. În faţa Templului, se întindeau spre răsărit două curţii deschise (2 Cron. 4:9). Prima, curtea preoţilor, era largă de 46 metri şi lungă de 92 metri. Aici se afla marele altar pentru arderea de tot, cu faţa spre Templu. Acest altar din aramă, cu o bază de trei metri pătraţi şi înalt de 4,6 metri, era aproximativ de patru ori mai mare decât cel folosit în vremurile mozaice. Marea turnată, sau ligheanul de aramă, aflat în această curte, la sud-est la intrare, era la fel de impresionantă. Aceasta avea forma unai cupe şi era înaltă de 2,30 matri, cu diametrul de 4,50 metri şi cu perimetrul de 14 metri. Era lucrată în aramă, având o grosime de 7,62 cm şi se sprijinea pe 12 boi, orientaţi către trei în cele patru puncte cardinale. O estimare rezonabilă a greutăţii acestui lighean gigantic af fi de aprox. 25 de tone. Conform textului din 1 Regi 7:46, această mare de armă, stâlpii uriaşi şi vasele costisitoare lucrate pentru Templu au fost toate turnate pe straturile argiloase din valea Iordanului.
Pe lângă acest lighean uriaş, care furniza preoţilor şi leviţilor apa necesară pentru slujba la Templu, au mai fost făcute zece ligheane mai mici de aramă, aşezate de o parte şi de alta a Templului (1 Regi 7:38). Acestea aveau înălţimea de 1,80 metri şi au fost puse pe roţi pentru ca în timpul jertfei să poată fi duse oriunde era necesar pentru spălarea diferitelor părţi ale animalului.
De asemenea în curtea preoţilor se afla o treaptă de aramă (2 Cron. 6:13). Aici a stat regele Solomon în timpul ceremoniei de sfinţire.
Treptele dinspre răsărit duceau din curtea preoţilor în curtea exterioară, sau curtea cea mare (2 Cron. 4:9). Prin analogie cu dimensiunile cortului Mozaic, acest perimetru avea 92 metri lărgime şi 183 metri lungime. Curtea exterioară era înconjurată cu un zid solid de piatră, în care erau săpate patru porţi masive acoperite cu bronz, ce permitea intrarea în zona Templului (1 Cron. 26:13-16). Conform textului din Ezechiel 11:1, poarta de răsărit era intrarea principală. Largile coloane şi încăperi din această zonă ofereau preoţilor şi leviţilor spaţiul necasar pentru depozitare, astfel încât ei îşi îndeplinii îndatoriile corespunzătoare.
Problemele înfluenţelor contempurane în constrirea Templului a fost reconsideartă în ultimele decenii. Relatările biblice au fost examinate în lumina vestigiilor arheologice ale templelor şi religiilor din civilizaţiile contemporane ale Egiptului, Mesopotamiei şi Feniciei. Edersheim a scris în 1880 că planul şi proiectul Templului erau strict ebraice, dar astăzi consensul general al arheologilor este că arta şi arhitectura acestuia erau eselţiamente feniciene.[2] În biblie se arată clar că David a folosit arhitecţi şi ingineri ai lui Hiram, regele fenician. În timp ce evreii au asigurat mâna de lucru necalificată, fenicienii asigurat meşteşugarii şi arhitecţii construcţiei efective. Totuşi aste greu, ţinând cont de informaţiile limitate de care dispunem, să tragem o linie clară de demarcaţie între planurile făcute de regii Ierusalimului şi contribuţia adusă de fenicieni la construirea Templului.
Sar părea că ceremoniile de sfinţire şi consacrare a Templului au avut loc în săptămâna care a urmat Sărbătoarea Corturilor. Întraga sărbătoare ţinând două săptămâni ( 2 Cron. 7:4-10) şi a implicat, prin reprezentanţi, intregul Israel, de la Hamat până la graniţele Egiptului.
În ceremoniile de sfinţire Solomon a fost persoana cheie. Poziţia lui ca rege al Israelului era unică. În întreaga sljbăde sfinţire, el îşi asumă poziţia unui slujitor al lui Dumnezeu, reperzentând naţiunea aleasă de Dumnezeu pentru a fi poporul Său. În această calitate, Solomon s-a rugat, a rostit cuvintele de dedicare şi a oficiat aducerea jertfelor.
În istoria religioasă a Israelului, sfinţirea Templului a fost cel mai semnificativ eveniment de la părăsirea Sinaiului. Transformarea bruscă a sclavilor din Egipt într-o naţiune independentă în pustie a constituit o memorabilă demonstraţie a puterii lui Dumnezeu în sprijinul naţiunii Sale. Anterior, cortul a fost ridicat pentru a ajuta poporul să-L recunoască pe Dumnezeu şi să-L slujească. Acum, sub conducerea lui Solomon, a fost înălţat Templul. Aceasta constituia confirmarea instaurării tronului davidic în Israel. Aşa cum prezenţa lui Dumnezeu se manifestase vizibil prin prezenţa stâlpului de nor deasupra cortului, slava lui Dumnezeu plana deasupra Templului, semnificând binecuvântarea divină. Aceasta a constituit confirmarea dumnezeiască a instituirii regatului, după cum anticipase Moise (Deut. 17:14-20).
[1] Samue Shultz. Pg. 189.
[2] Samuel Shultz. Pg. 192.
sursa: https://la1ceai.wordpress.com/