text Cantece crestine

M-a găsit Isus

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
1. Din ziua-n care Domnul m-a găsit
Am linişte mereu, sunt fericit!
Nici pentru lumea-ntreagă n-aş lăsa
Iubirea ce-am găsit la Golgota
Eram robit de patimi, de păcat,
Dar m-a găsit Isus şi m-a iertat,
Ca pe un fiu pierdut El m-a primit,
M-a mântuit.

R: Nu este alt Mântuitor,
Isus Hristos e viaţa mea,
Pe El îl voi urma cu dor
Până acas' mă va chema!

2. Citind Cuvântul Sfânt am înţeles
Că toate căile pe care-am mers
Mă coborau din ce în ce mai jos,
Eram pierdut fără Isus Hristos!
Mergeam spre iad, dar iată, am aflat
Şi-atunci, cuprins de-un Har nemărginit
Eu L-am primit.

3. Pe calea pocăinţei am pornit
Şi merg spre veşnicii necontenit
Căci Duhul Sfânt viaţa mi-a schimbat,
Cu Domnul meu e-aşa de minunat!
Voi spune tuturor, nu voi tăcea
Pe Domnul Sfânt.

4. Atâta vreme cât chemarea Sa
Străbate peste tot, nu amâna,
Primeşte-L chiar acum pe Domnul meu,
Întoarce-te şi tu la Dumnezeu!
Dacă-L primeşti pe Domnul chiar acum
La bine şi la greu pe al tău drum,
În fiecare zi din viaţa ta,
Vei spune-aşa

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Biserica Doctrine crestine
Biserica este comunitatea de credincioşi care Îl recunosc pe Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor. Ca o continuare a poporului lui Dumnezeu din timpurile Vechiului Testament, suntem chemaţi să ieşim din...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Creșterea în Hristos Doctrine crestine
Prin moartea Sa pe cruce, Isus a obţinut victoria asupra forţelor răului. El, care în timpul lucrării Sale pe Pământ a ţinut sub control spi­ritele demonice, le-a frânt puterea şi a asigurat condamnar...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Experiența mântuirii Doctrine crestine
În infinita Sa iubire şi milă, Dumnezeu L-a făcut pe Hristos, care n-a cunoscut păcat, să fie păcat pentru noi, pentru ca, în El, noi să putem fi făcuţi neprihănirea lui Dumnezeu. Conduşi de Duhul Sfâ...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Viața, moartea și învierea Domnului Hristos Doctrine crestine
În viaţa Domnului Hristos de perfectă ascultare de voinţa lui Dumnezeu, în suferinţele Sale, în moartea şi învierea Sa, Dumnezeu a oferit singurul mijloc de ispăşire pentru păcatul omenirii, astfel în...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Marea Luptă Doctrine crestine
Întreaga omenire este în prezent implicată în marea luptă dintre Hristos şi Satana, cu privire la caracterul lui Dumnezeu, Legea Sa şi suveranitatea Sa asupra universului. Acest conflict a început în...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Natura omului Doctrine crestine
Bărbatul şi femeia au fost făcuţi după chipul lui Dumnezeu, dotaţi cu individualitate, cu puterea şi cu libertatea de a gândi şi de a acţiona. Deşi au fost creaţi ca fiinţe libere, fiecare om este o u...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Creația Doctrine crestine
Dumnezeu este Creator al tuturor lucrurilor şi a exprimat în Scriptură raportul autentic al activităţii Sale creatoare. În şase zile, Dumnezeu „a făcut cerurile şi pământul” şi toate fiinţele vii de p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Fiul Doctrine crestine
Dumnezeu Fiul cel veşnic S-a întrupat în Isus Hristos. Prin El au fost create toate lucrurile, prin El se face cunoscut caracterul lui Dumnezeu, se aduce la îndeplinire salvarea omenirii şi lumea este...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Tatăl Doctrine crestine
Dumnezeu Tatăl cel veşnic este Creatorul, Izvorul, Susţinătorul şi Stăpânul întregii lumi create. El este drept şi sfânt, milos şi îndurător, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie. Calităţi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeirea Doctrine crestine
Există un singur Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, o unitate a trei Persoane coexis­tând din veşnicie. Dumnezeu este nemuritor, atotputernic, atotcunoscător, mai presus de toate şi pretutindeni pr...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise