text Cantece crestine

Cântați cu veselie, lui Dumnezeu cântați (Psalmul 81)

de Anonim
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim
1. Cântaţi cu veselie Lui Dumnezeu cântaţi.
Spre El cu bucurie, Voi strigăte-nălţaţi.
Stăpânului lui Iacov Cântaţi cântec plăcut.
Cântaţi, sunaţi din trâmbiţi, Din harfă şi-alăut.
Sunați Lui din trâmbiţă, La Lună Nouă-n zori,
La lună plină-n ziua Alesei sărbători.

2. C-aceasta este-o lege Din veac în Israel
Poruncă de la Domnul Lui Iacov pentru el
El sărbătoarea aceasta Lui Iosif rândui
Atunci când împotriva Egiptului porni
Atunci ei auziră Un glas blând şi plăcut
Un glas pe care însă Ei nu l-au cunoscut

3. I-am descărcat povara De pe umăr, cea grea
Căci mâinile lui slabe Coşul nu-l mai ţineau
Strigat-ai în necaz Şi Eu Te-am izbăvit
Şi-n locul cel mai tainic Atunci Eu ţi-am vorbit
În locul tunetului Tainic m-am arătat
La apele Meriba Tu fost-ai încercat

4. Poporul meu ascultă Şi te voi sfătui
De-ai asculta Israel Ce azi îţi voi vorbi
În tine să nu fie Vreun zeu din cei străini
La dumnezeii ţării Tu să nu te închini
Căci numai Eu sunt Domnul Şi Dumnezeul Tău
Acela ce te scapă Din chinul cel mai greu

5. Şi din ţara robiei Unde-ai fost apăsat
Te-am scos cu braţ puternic Şi de jug te-am scăpat
Şi Ţi-am mai spus atuncea Poporul Meu aşa
Deschide-ţi gura largă Şi Eu Ţi-o voi umplea
Dar iată că poporul Meu nu M-a ascultat
La glasul Meu Israel Nici seamă n-a luat

6. Şi I-am lăsat în voia Pornirii lui cea rea
Din inimă stricată E sfatul nu-l urma
O, de m-ar asculta Poporul Meu acum
Şi de-ar umbla Israel De-acum pe al Meu drum
Într-o clipă i-aş bate Pe asupritorii lor
Mi-aş pune mâna-n contra Potrivnicilor lor

7. Cei ce-L urăsc pe Domnul Atunci l-or linguşi
Şi pacea lui Israel Pe veci va dăinui
Şi-o mare îndurare De ei Mi-aş arăta
Cu dragoste fierbinte I-aş binecuvânta
Atunci cel mai bun grâu Ca hrană i l-aş da
Cu mierea cea din stâncă Mereu l-aş sătura.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Respectă pe cei mai în vârstă"
Categorie: Raspunsuri biblice Tot mai des ajung să fiu martoră a diferitor forme de lipsă de respect, mai ales al tinerilor față de cei mai în vârstă. Pe stradă, în transporturile sau în instituț...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Copiii au nevoie de dragoste necondiționată şi limitări"
Categorie: Raspunsuri biblice Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, articolul 19 afirmă: „Statele părţi...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O femeie plăcută"
Categorie: Raspunsuri biblice Femeile au un impact atât de mare în viața fiecăruia dintre noi: Mama, Sora, Bunica, Educatoarea, prima Învățătoare și lista poate continua mult. Femei deosebite car...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Copilul meu crește obraznic. Ce să fac ca și părinte?"
Categorie: Raspunsuri biblice Când vorbim despre un copil obraznic avem în vedere un copil care sfidează regulile unui colectiv de ex. la școală/biserică sau a bunului simț cum ar fi față de cei...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Să învățăm copiii să fie oameni"
Categorie: Raspunsuri biblice Societatea noastră culege roadele amare ale exodului masiv al populației la începutul anilor 2000. Vă mai aduceți aminte cum părinții plecau peste hotare pentru a of...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ca și creștini, avem dreptul să confruntăm pe necreștini cu Biblia?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:“Recent am publicat un articol despre dragobete și anume despre tineri de la o universitate din țară, care au oficiat căsătorii fictive pentru 24 de ore. A...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Timpul petrecut împreună este un dar"
Categorie: Raspunsuri biblice Ştim cu toţii că viaţa este limitată oricât de lungă sau scurtă ar fi ea. Timpul petrecut cu ceilalţi niciodată nu este suficient şi niciodată nu este prea lung. Şi...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Autismul virtual – o boală ce afectează tot mai mulți copii"
Categorie: Raspunsuri biblice În ultimii ani auzim tot mai mult de o creștere vertiginoasă a numărului de copii diagnosticați cu autism sau tulburări ale spectrului autist. Foarte multe astfel de...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Fii o pildă pentru alții - Radu Blendarencu"
Categorie: Raspunsuri biblice Conceptul precum că toată viață trebuie să agonisim pentru a lăsa moștenire copiilor noștri de cele mai multe ori s-a arătat falimentar. Nimeni nu spune că este un l...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Întăriți în încercări"
Categorie: Raspunsuri biblice Sună atât de controversat pentru mulți această expresie… Cum poți fi întărit atunci când vine încercarea și cuptorul cu foc în viața ta? Când parcă nu poți face nimi...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise