text Cantece crestine

Un singur Dumnezeu avem

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
1. Un singur Dumnezeu avem
şi Tată pe vecie,
în El, deplin şi noi suntem
o unitate vie.

R: Toţi acei ce cred curat, fraţi sunt pe vecie
crucea Golgotei le-a dat dulce părtăşie!
Cei ce sunt născuţi de Sus, pământ, viaţa li-e iubirea,
Duhul Sfânt în ei a pus, pacea şi unirea! ...

2. Un singur Domn avem, - Isus,
Mântuitor şi Frate,
în El avem, fără apus,
o vie unitate!

3. Un singur Duh Sfânt ni s-a dat,
Mângâietorul vieţii,
în El avem neîncetat,
o unitate vie.

4. Căci UNA sunt Aceştia Trei,
în toate - pe vecie,
şi noi, crezând, avem în Ei,
o unitate vie!

5. Credinţa-i UNA pe pământ,
credinţa ce uneşte,
credinţa sfântului Cuvânt,
ce schimbă şi-nnoieşte!

6. Să rămânem pân-la sfârşit,
statornici în iubire,
căci Dumnezeul Preamărit,
În pace şi unire

I: Cântările Harului - Caietul 1 - Numărul 102
"Un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez, un singur Dumnezeu." (Ef. 4,5-6).

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Cum să fii un împlinitor al Cuvântului?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:O învinuire adusă în toate vremurile față de credincioși este că unii din ei pretind a fi credincioși, în timp ce nu îndeplinesc Cuvântul lui Dumneze...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce este important să trăim în totul după Cuvântul lui Dumnezeu?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:M-am pocăit de ceva timp și citesc Biblia, merg la biserică. Dar văd creștini care vin de mulți ani la biserică, dar nu trăiesc în totul după ceea ce...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Zece principii de bază pentru succesul lucrării de evanghelizare şi ucenicie prin sport"
Categorie: Raspunsuri biblice   Astăzi a fost penultima zi a cantonamentului care l-am făcut la Centrul Eurasiatic de Studii Biblice Inductive din localitatea Surduc, România. Am venit...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să trăiești plăcut înaintea lui Dumnezeu când părinții sunt alcoolici? (7 sfaturi)"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Cum pot să trăiesc plăcut înaintea lui Dumnezeu când părinții au o mare problemă cu alcoolul. Totdeauna mă irită când ei sunt băuți. Nu pot să mă con...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum trebuie să se poarte creștinii baptiști la înmormântările creștinilor ordocși?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Soacra mea este baptistă și merge la toate priveghiurile și înmormântările celor ortodocși. Pe lângă toate acestea, merge și face și de mâncare pentr...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să ceri înțelepciune de la Dumnezeu în încercări?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Cum pot să trec cu bine peste încercările care vin, așa ca să nu iau vreo decizie lipsită de înțelepciune pe care să o regret pe urmă? Cum să mă rog...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este îngăduit unei femei să întrețină relații intime cu soțul care divorțează de ea?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Eu și soțul meu suntem în proces de divorț pe care el îl solicită. La moment este într-o relație cu o altă femeie, dar ocazional vrea să întrețină re...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A fost întronat Domnul Isus ca și împărat ceresc în 1914?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:L-a întronat Dumnezeu, pe Domnul Isus ca și împărat ceresc în anul 1914 după exact 2520 de ani de la distrugera Ierusalimului așa cum susțin martorii...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce fondatorii societății “Turnul de veghe” credeau că Domnul Isus trebuia să vină în 1914"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:De ce martorii lui Iehova afirmă că Domnul Isus a fost întronat ca și împărat ceresc în anul 1914, după exact 2560 ani de la distrugerea Ierusalimulu...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să te bucuri când treci prin încercări?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:În ultimul timp trec prin atâtea încercări, că simt că nu se mai termină. Știu că ele sunt date pentru binele meu și ca să cresc în credință. Și mai știu c...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise