text Cantece crestine

Sub privirea Ta, Stăpâne

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
1. Sub privirea Ta, Stăpâne
Umblu pe acest pământ,
Orice s-ar întâmpla cu mine
Tu să ştii din cerul sfânt.

2. Când mă aflu în durere
Ori când sunt în vreun necaz,
Fără murmur şi-n tăcere
Dă-mi putere ca să rabd.

3. Când stau în pat şi-n durere
Capu-mi este ferecat,
Fă ca inima-n tăcere
Să Te laude neîncetat.

4. Că-n durere stă tăria
Şi-n durere te căleşti.
După aceea bucuria
Şi cununa o primeşti.

5. Când duc lipsă de mâncare
Sau de haine, nu lăsa
Ca ispita să mă înşele,
Ori pe Tine a Te uita.

6. Când furtuna-n jur îmi creşte
Fă să fiu mai fericit,
Să primesc cu bucurie
Cinstea de a fi prigonit.

7. Deci, Te rog să-mi dai putere
Ca să pot sta neclintit,
În furtună şi-n durere
Credincios până la sfârşit.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ghedeon: Dintr-un nimeni, în erou"
Categorie: Personaje biblice Ai conduce 300 de oameni împotriva la o armată?7 minute · Frank Myrland „Domnul este cu tine, viteazule! Vei izbăvi pe Israel din mâna Madianiților!”Aceste cuvin...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știu că acesta este adevărul"
Categorie: Invataturi biblice  Am fost crescută într-o familie creștină, dar ce m-a convins să aleg creștinismul pentru viața mea?10 minute · A. Hunter Sunt sute de religii și filozofii...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"6 întrebări despre duhul vremii din lume"
Categorie: Invataturi biblice  Există un duh în această lume care este o opoziție puternică la Duhul lui Dumnezeu.4 minute · CreștinismActiv Există un duh în această lume care este o op...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sfințire: Ce înseamnă și cum o pot primi și eu?"
Categorie: Sfintenie Tu ești chemat să ai parte de natura lui Hristos!7 minute · Helen Simons O transformare radicalăScripturile spun răspicat că sfințirea este vitală pentru creșterea și de...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea unei bucurii neclintite"
Categorie: Invataturi biblice  Lucrez în domeniul de servicii clienți și întâlnesc tot felul de temperamente în timpul zilei.7 minute · Anne-Marie Dime Lucrez în domeniul de servicii cl...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Atitudinea lui Iosif"
Categorie: Personaje biblice Putem învăța mult din atitudinea lui Iosif.6 minute · Ann Steiner Răspunsul rugăciunilor mamei lui. Favoritul fiul al tatălui său. Visător de vise profetice. – E...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață netrăită în zadar"
Categorie: Invataturi biblice  Exemplul vieții lui Markus vorbește mai puternic decât orice cuvinte.7 minute · C. Fossnes „Fiecare situație poate devenit mântuirea ta!”Propoziția pare c...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Pace constantă"
Categorie: Pacea lui Dumnezeu „Însuşi Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea în orice fel. Domnul să fie cu voi cu toţi!6 minute · Aksel J. Smith „Însuşi Domnul păcii să vă dea totdeauna pac...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Admiratori sau urmaşi"
Categorie: Invataturi biblice  Isus nu a căutat nici un admirator. El ne invită din nou şi din nou să fim ucenicii Lui, învăţăceii şi urmaşii Lui.2 minute · David Nooitgedagt Cu 2000 de...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce costă ca să fii un ucenic al lui Isus?"
Categorie: Invataturi biblice  Isus spune că este posibil să vii la El fără să devii ucenicul Lui. Știai că aceast se aplică la majoritatea creștinilor?5 minute · Johan Oscar Smith „Dac...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise