Se-aude sus pe cer

1. Se-aude sus pe cer un cânt de glorii,
Mai e puţin, să nu te laşi răpus,
Să nu-ţi pierzi, frate, premiul alergării,
Curând e întâlnirea cu Isus.
Când negura ameninţă în zare
Şi cerul e mereu întunecat,
Chiar dacă urlă mare cu turbare,
Destunul tău e binecuvântat.

2. Mă lupt cu fiecare ceas ce trece
Să-nalţ pe culmi al dragostei stindard,
În clocot doar, nu căldicel, nici rece,
Ci-n Duhul Tău mereu, mereu să ard.
Când se vor termina acestea toate
Şi Mirele cât va mai zăbovi?
Eu nu ştiu dacă nu va fi la noapte,
Dar ştiu că Cel ce vine va veni.

3. Cum se înalţă-n zboru-i ciocârlia,
În albe stoluri vom pleca şi noi,
Vom părăsi pe totdeauna glia
Purtând pe cap cununa de eroi.
Suntem străjeri în veghe necurmată,
Urcăm cu pasul nostru temerar,
În sânge haina noastră e spălată,
În sângele lui Isus la Calvar.

4. Mai zăboveşti Tu, oare, pentru mine
Să calci al răzbunarii crunt hotar,
Căci până când, o, până când, Stăpâne,
Tot strigă mulţi martiri de sub altar?
Tânjesc în aşteptarea ţării mele,
E năzuinţa mea de căpătâi
Să las în urmă mii şi mii de stele,
Pe frunte, drag Isus, să, mă mângâi.
Vreau să mă strângi la pieptul tău, o, Tată,
Să uit tot greul ce l-am dus cândva,
Să-mi spui cu vocea-Ţi binecuvântată:
,,O, vino slugă bună-n casa mea!''