text Cantece crestine

O lume întreagă

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
1. O lume întreagă stă în nepăsare
Şi caută-adăpost când vine o încercare
Dar eu nu mă tem, dar eu nu mă tem.
În ceasul cel bun e stăpână pe toate
Când Domnul îi vorbeşte îi e frică de moarte
Dar eu nu mă tem, dar eu nu mă tem.

R: Dar eu nu mă tem
Chiar dacă cei din jur mă părăsesc
Dar eu nu mă tem, orice-ar veni
Viaţa mea e-n mâna Celui ce-a murit pe lemn
Cu mine Îl chem şi eu nu mă tem.

2. Ades vine-ncercarea năvalnic ca mare
Şi norii negri grabnic întunecă zarea
Dar eu nu mă tem, dar eu nu mă tem
Se spulberă gândul şi orice speranţă
Şi nici măcar o clipă nu mai e siguranţă
Dar eu nu mă tem, dar eu nu mă tem.

3. Chiar oamenii cei răi mă-nconjoară cu ură
Din cupa lor să-mi dea să beau o picătură
Dar eu nu mă tem, dar eu mă tem
Cu Domnul meu trec biruitor peste toate
Din apă şi din foc să mă scape El poate
Dar eu nu mă tem, dar eu nu mă tem.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Acatistul părintelui Ilie Lăcătușul este o învățătură greșită"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Mi s-a spus că dacă citeşti 40 de zile acatistul părintelui Ilie Lăcătuşul, Dumnezeu îţi rezolvă toate problemele ce le ai. Aş dori să ştiu dacă e bi...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Serviciu rușinos pentru femei: amant sau soț pentru o seară"
Categorie: Raspunsuri biblice  Iubit, amant sau chiar soţ pentru o seară este un serviciu nou care se oferă acum şi în Chișinău. În schimbul unei sume de bani, bărbaţii din serviciul de esco...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"12 sfaturi pentru a-ți păstra motivația ca să nu cazi de oboseală"
Categorie: Raspunsuri biblice  O dată ce ai o motivație biblică corectă și puternică, menținută constant prin Cuvântul lui Dumnezeu, este bine să știi câteva trucuri care te ajută să nu cazi...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Poezia “Căprioara”
Categorie: Raspunsuri biblice  În codrul înverzit și plin de șoapte,Privesc cum sprintenă alearg-o caprioară…O,  dulce vietate cu ochii speriați,Cum de te văd abia întîia oară?Vii de la...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Fericit este omul care-și va umple casa de copii"
Categorie: Raspunsuri biblice   Așa am găsit scris în Biblia Ortodoxă Română, în Psalmul 126:5, și mi-a plăcut mult, pentru că vine în directă contradicție cu situația de azi când casel...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O căsătorie cât o viață de om"
Categorie: Raspunsuri biblice Sunt de 62 de ani împreună și au în spatele lor o istorie demnă de toată admirația. Moș Vasile are 84 de ani, iar mătușa Ioana – 82 și sunt cel mai în vârstă cuplu d...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Vorbirea în limbi menționată în Faptele Apostolilor este aceeași cu cea din Epistola I către Corinteni?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Poți să îmi spui, limbele din Faptele Apostolilor și din Epistola I către Corinteni  sunt tot aceleași?Și da și nu. Să vă explic. În cartea Fapt...

"Păgânism la scară națională sau suntem o țară plină de “dragobeți”"
Categorie: Raspunsuri biblice Democrația ne tot repetă că avem dreptul să facem orice, chiar dacă acest orice de multe ori vine în contradicție cu bunul simț, cu valorile creștine pe care pretind...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ziua Îndrăgostiților: între tradiție și dragoste adevărată"
Categorie: Raspunsuri biblice  Ziua Îndrăgostiților, fie ea sărbătorită la 14 sau la 23 februarie, este un motiv în plus de exprimare a dragostei prin dedicații, carduri și cadouri. Unii așt...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise