text Cantece crestine

Încercări în viaţă am avut

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
1. Încercări în viaţă am avut
Dar Tu Doamne ai rămas lângă mine
M-ai ridicat când eram căzut
Prin orice greu, Domnul meu
M-ai ajutat să trec cu bine.

R: Vreau din inimă să-Ţi mulţumesc
Pentru că în încercare Doamne m-ai păzit,
Vreau din inimă să Te slăvesc
Că ochii Tăi cu drag spre mine au privit !

2. Vânturi au bătut în barca mea
Ea nu se mai putea zări printre valuri,
Tu Ţi-ai arătat puterea Ta
O, Scump Isus, m-ai condus,
M-ai scos din greu şi din necazuri !

3. Cei din jur adesea n-au ştiut
Cât de grea a fost povara ce-am purtat
Doamne, Tu din cer m-ai văzut
Iar în dureri mi-ai dat puteri,
Braţul Tău m-a ajutat !

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Despre ascultare prin credinţă, şi despre îndreptăţirea prin faptele legii (legalismul)"
Categorie: Invataturi biblice Există multă binecuvântare pentru suflet la fiecare pas al ascultării, căci ascultarea este rodul credinţei, iar credinţa ne pune într-o legătură vie cu Dumnezeu Îns...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Apocalipsa – Cuvânt înainte"
Categorie: Invataturi biblicePrin harul lui Dumnezeu mi-a fost pus la dispoziție un dosar dactilografiat acum vreo 20 de ani, din câte am înțeles, cu traducerea unor expuneri...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Apocalipsa – Prefaţa şi Cuprinsul"
Categorie: Imvataturi biblice Reproducând aceste prelegeri sub formă de carte, răspund pur şi simplu la cererea multora care le-au auzit, fie la Oakland, sau în alte oraşe unde le-am ţinut recent...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Apocalipsa – I. Introducere. Cap. 1.1-8"
Categorie: Invataturi biblice    Evident, e o pricină de adâncă părere de rău că pentru mulţi credincioşi Cartea Apocalipsei pare să fie ce n-a intenţionat Dumnezeu să fie: o carte pece...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Apocalipsa – II. Prima viziune. Cap. 1.9-20"
Categorie: Invataturi biblice   În studiul primului capitol al Apocalipsei ne vom ocupa de cea dintâi viziune a acestei cărţi. Apostolul Ioan ne spune că pentru Numele Domnului Hristos a fos...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Apocalipsa – III. Cele şapte Biserici. Cap. 2"
Categorie: Invataturi biblice      Ne întoarcem acum la epistolele adresate primelor patru Biserici din capitolul 2. În capitolul 1 am lămurit că cheia structurii cărţii este v.19....
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Apocalipsa – IV. Cele şapte Biserici (continuare). Cap. 3"
Categorie: Invataturi biblice    5. Sardes. „Îngerului Bisericii din Sardes scrie-i: Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: Ştiu faptele tale, c...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Apocalipsa – V. Prima viziune a cerului. Cap. 4"
Categorie: Invataturi biblice      Ce diferite sunt scenele când trecem de la cap. 3 la cap. 4! Nu ne mai preocupă Biserica la locul ei de mărturie şi niciun eveniment de pe pământ...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Apocalipsa – VI. Cartea cu şapte peceţi. Cap. 5 la 6.8"
Categorie: Invataturi biblice      În capitolul 4 aveam ca subiect pe răscumpăraţii Domnului strânşi în jurul tronului lui Dumnezeu şi al Mielului în cer. Cei 24 de bătrâni din viz...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Apocalipsa – VII. A cincea şi a şasea pecete. Cap. 6.9-17"
Categorie: Invataturi biblice    Înainte de a examina ce este scris cu privire la a cincea şi a şasea pecete, este necesar să spunem ceva despre purtarea dispensaţională a lui Dumnezeu...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise