text Cantece crestine

Rămâne în urmă cetatea străbună

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
1. Rămâne în urmă cetatea străbună,
Și-un drum spre colină de zarvă e plin,
Căci omul durerii Își duce povara,
Pe-o cruce de lemn, s-o sfărșească în chin.
/: Îl știu, L-am văzut vindecând prin mulțime,
Și semne făcea până ieri prin oraș,
Dar, care e vina de toți Îl acuză,
De ce are astăzi atâția vrășmași? : /

2. Dușmanii Îl scuipă, aruncă blesteme,
Cu sulița-n coastă, ostași-L împung,
El trece-n tăcere, El rabdă și caută,
Ceva cu privirea insistă-ndelung.
/: Pe mine mă vede, eu rod al tăcerii,
O trestie frântă, cum pot să gândesc,
Și simt cum fiorul îmi zguduie firea,
Când ochii Lui blânzi, cu-ai mei se-ntâlnesc: /

3. În praful din stradă, El cade sub cruce,
Răpus de păcatul întregii mulțimi,
Privirea-I duioasă pe mine mă caută,
O mână de lut, eu am preț, sunt iubit!
/: Un picur de sânge-I se scurge pe frunte,
Și cade-n țărână acolo sunt eu,
Și simt cum mă spală și-mi dă luminare,
Sa văd cât de negru e păcatul meu! : /

4. Altarul de jertfa, încet se ridică,
E crucea ce poartă un miel junghiat,
Cu brațele-ntinse zâmbește la mine,
Să-mi spună în taină că eu sunt salvat!
/: Stăpâne nu-s vrednic să stau în picioare,
M-arunc în genunchii lângă cruce smerit,
Și-n dragoste-ți jur cât-o să am suflare,
Căci fost-am pierdut, dar Isus m-a găsit! : /

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Proverbe 18:24 – de ce același loc, dar cu sensuri diferite?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:În Proverbe 18:24 (traducerea Cornilescu) este scris: ,, Cine își face mulți prieteni, îi face spre nenorocirea lui … ,,În același text în Biblia rusă este...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum poți ști dacă ești un om duhovnicesc?"
Categorie: Raspunsuri biblice  “Voi însă nu mai sînteți pămîntești, ci duhovnicești, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui”....
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cine beneficia de darurile închinate Domnului?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Întrebarea este din Numeri 31:17-18. De ce Moise a zis căpeteniilor oștirii să omoare băieţii dintre prinșii de război și să țină fetele pentru...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Poți primi răspuns de la Dumnezeu citind din Biblie la întâmplare?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă nu sunt atât de mulți, totuși există un anumit număr de oameni care doresc să primească răspuns de la Dumnezeu prin citirea Bibliei acolo unde se de...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este munca la negru un păcat?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebarea aceasta a venit de la un angajator creștin:Vreau să vă adresez o întrebare referitoare la “munca la negru”. Am o echipă de constructori și vreau să...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Operația de micșorare a stomacului din perspectivă biblică"
Categorie: Raspunsuri biblice  Pentru că în ultimii ani a crescut numărul persoanelor care suferă de obezitate, creștinii care sunt afectați de aceasta doresc să primească un răspuns biblic....
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Locul Legii lui Moise în viața unui creștin"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Care este locul Legii lui Moise în viața unui creștin?Această întrebare a stârnit și stârnește și acum multe discuții în comunitățile creștine. De ob...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este curvie dacă căsătoria a fost înregistrată civil, dar nu a fost oficiată de către Biserică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Nu, nicidecum nu putem califica această căsătorie drept curvie, căci atunci ar trebui să fie calificate drept curvii căsătoriile din toate religiile lumii. Căs...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Predica ruptă de realitate"
Categorie: Raspunsuri biblice  În Epistola care îi poartă numele Iuda a scris astfel:Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Între ură și milă pentru tata"
Categorie: Raspunsuri biblice  După moartea mamei, am plecat cu surorile mele alungate și tatăl a dorit o perioadă să mă aducă la el, căci eram unicul băiat și credea că mă va putea măg...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise