S-a născut în anul 1860 într-o familie umilă din Burnley, Anglia. Bunicul lui a fost un om al rugăciunii, iar tatăl lui s-a convertit prin unul din predicatorii instruiţi de John Wesley. A fost întâiul născut al unei familii numeroase. La vârsta de 8 ani, tatăl lui l-a luat cu el să lucreze într-o filatură de bumbac pentru a câştiga pâinea familiei. Lucra 12 ore pe zi, iar lucrul începea la ora 6 dimineaţa.
La 10 ani Domnul l-a chemat pe Samuel, iar el a răspuns chemării. Era într-un serviciu de Şcoală duminicală când cuvintele „ca un crin în mijlocul spinilor” i-au străpuns inima şi s-a predat Domnului. El a recunoscut mereu această zi ca fiind cea mai importantă zi din viaţa lui şi a văzut-o ca fiind ziua convertirii lui. De atunci a început să se roage. Cu privire la acel timp el a spus: „Mă retrăgeam de trei ori pe zi pentru rugăciune şi mă rugam mereu în duh. Obiceiul rugăciunii de trei ori pe zi nu era uşor. Ora mesei era scurtă, familia era numeroasă şi casa mică, dar m-am descurcat”.
Nu s-a jucat nici un joc şi nu s-a recreat niciodată cu nimic altceva decât cu puţin grădinărit. La ora şase se întorcea de la lucru, iar la şapte era deja printre cărţi şi timp de cinci ore se lupta cu gramatica şi aritimetica, geografia şi istoria, cu teologia şi Biblia.
La 15 ani a devenit foarte conştient de chemarea la predicare, iar la 16 ani a început să predice cu Jossiah Mee. În timpul primei păstoriri, la vârsta de 21 de ani a devenit conştient de o mare nevoie. Simţea că nu mai are putere nici în slujbă nici în rugăciune. În timpul unei nopţi, în jurul orei trei, focul Duhului Sfânt s-a aprins în inima lui în timp ce focul din bucătărie ardea predicile lui în care se încrezuse. Ca tânăr îşi pregătea meticulos predicile şi credea că puterea va fi declanşată prin ele. Dar Dumnezeu l-a cercetat în acea noapte şi Samuel a capitulat. El a făcut referire la această experienţă ca fiind botezul cu Duhul Sfânt. Chiar din acea zi a început lucrarea de convertire a harului. La întâlnirea de rugăciune de dimineaţă şi-a mărturisit experienţa şi a condus primul lui convertit la Isus. Înainte de apusul soarelui s-au convertit şapte oameni, iar el obişnuia să spună: „Dumnezeu mi-a dat câte unul pentru fiecare an sterp al propovăduirii mele”. Şi-a chemat biserica la o săptămână de rugăciune suspendând întâlnirile obişnuite. Rugăciunea a continuat şi în următoarea săptămâna, iar Dumnezeu lucra cu putere. Trezirea izbucnise. Sute de oameni s-au convertit.
A fost folosit de Dumnezeu în lucrarea de evanghelizare şi de răspândire a învăţăturii biblice în Edinburgh, Glasgow, Leeds, Londra şi alte oraşe. Mai târziu a devenit rectorul Colegiului Cliff şi editor al ziarului săptămânal Joyful News.
Se disciplina singur cu rigoare trezindu-se la 6 dimineaţa şi făcând un duş rece atât vara, cât şi iarna. S-a obişnuit să doarmă foarte puţin. Lumina din camera lui de studiu rareori se stingea mai devreme de ora 2 dimineaţa. Şi-a luat foarte puţine concedii, iar în concedii se recrea muncind din greu. „Plăcerea pentru care trebuie să plăteşti,” a scris el odată, „cu greu îşi merită banii”.
Întreaga lui lucrare s-a centrat pe Biblie. Era un om al unei singure Cărţi. Iată cum vorbea despre ea: „Am studiat Biblia, m-am rugat cu cuvintele Bibliei, am trăit conform Bibliei timp de mai mult de 60 de ani şi vă spun că nu există nici o carte ca Biblia. Este un miracol al literaturii, un izvor nesecat de înţelepciune, o carte-minune de surprize, o descoperire a misterului, o călăuză infailibilă a conduitei şi o sursă negrăită de mângâiere. Nu luaţi în seamă oamenii care o discreditează pentru că ei vorbesc fără să cunoască. Este Cuvântul lui Dumnezeu transpus în vorbirea inspirată a umanităţii. Citiţi-o personal. Citiţi-o în întregime. Studiaţi-o potrivit direcţiunilor ei. Trăiţi după principiile ei. Credeţi-i mesajul. Urmaţi-i poruncile. Nici un om care cunoaşte Biblia nu este needucat şi nici un om care este ignorant în privinţa învăţăturii ei, nu este înţelept. Fiecare zi o încep înaintea paginilor ei. Ea îmi este la îndemână în întreaga mea lucrare. Nu plec nicăieri fără ea şi în ea este bucuria mea supremă.”
A fi un om al unei singure Cărţi, înseamnă a citi multe cărţi. Timp de ani de zile a citit câte 2 cărţi pe săptămână. Obişnuia să citească cu un creion în mână, iar memoria lui reţinea tot ce citea.
S-a încadrat în categoria oamenilor pentru care Hristos era totul sau nimic. Şi-a dăruit întreaga viaţă în slujba lui Lui. „Eu nu vreau o zi în care să lucrez 8 ore!” a spus el. „Nu am lucrat cu atâta înţelepciune şi aşa de bine cât aş fi putut, dar singurele zile plictisitoare pe care le-am avut au fost acelea când n-am avut ce face. Dacă există vreo persoană pe care o compătimesc în această lume, este omul care nu are dragoste pentru slujba sa. Ce corvoadă! Eu mi-am iubit slujba cu dragoste pasionată şi mistuitoare. Aş prefera să predic decât să fac orice altceva din lumea asta. Nu am pierdut nici o oportunitate de a predica. Prefer să predic decât să-mi iau cina, decât să-mi iau o vacanţă sau decât să fac orice alt lucru pe care lumea îl poate oferi. Prefer mai degrabă să plătesc ca să predic, decât să fiu plătit pentru a nu predica. Predicatul îşi are preţul ei în agonia sudorii şi a lacrimilor şi nici o chemare nu aduce asemenea bucurii şi zdrobiri ale inimii, dar este o chemare la care şi un arhanghel poate râvni; şi-I mulţumesc lui Dumnezeu că, prin harul Lui, m-a chemat în această lucrare. Există vreo bucurie ca bucuria salvării unui suflet de moarte? Există vreun fior ca fiorul de a deschide ochii orbului? Vreo răsplată ca dragostea copilaşilor până la a doua şi a treia generaţie? Vreo comoară ca dragostea recunoscătoare a inimilor vindecate şi mângâiate? Vă spun că este un privilegiu glorios să luăm parte la truda şi la via lui Dumnezeu. Îmi doresc să fi fost un slujitor mai bun, dar nu există nimic altceva în lumea sau lumile lui Dumnezeu ce aş prefera să fiu.”
Asemenea Domnului său, a purtat păcatele multora. Odată a fost văzut stând la biroul său, cu lacrimi curgându-i pe obraji şi căzâd pe foaia de hârtie în timp ce răspundea la scrisoarea unui prieten ce îi mărturisea o cărede în păcat, cerându-i sfatul.
A fost un om al rugăciunii. Biograful său, Norman G. Dunning relatează o anumită ocazie în care Samuel a început un serviciu divin cu rugăciune: „Ne-am plecat în rugăciune şi domnul Chadwick ne-a condus la tronul lui Dumnezeu. Nu voi uita niciodată mijlocirea din acea oră. S-a rugat ca unul care trăia în părtăşie intimă cu Cel Veşnic. Timp de 25 de minute şi-a ridicat glasul în implorare.”
A avut o puternică influenţă asupra vieţii lui Leonard Ravenhill care l-a cunoscut în tinereţea lui. Cărţile pe care le-a scris Samuel Chadwich, Cărarea rugăciunii (The Path of Prayer) şi Drumul spre Rusalii (The Way to Pentecost) au fost mereu recomandate de Ravenhill şi au atins multe vieţi prin mesajul lor. „Nu trebuie să faci reclamă unui foc. Focul îşi face singur reclamă”, aşa obişnuia să spună Samuel iar Ravenhill l-a citat foarte des.
Către sfârşitul vieţii lui a scris: „Îmi doresc să mă fi rugat mai mult, chiar dacă aş fi muncit mai puţin; şi din adâncul inimii mele, îmi doresc să mă fi rugat mai bine.”
Sâmbătă 15 octombrie 1932 a spus celor ce erau în jurul patului său: „Staţi împreună pentru Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu într-un sens stupid. Staţi în duhul unităţii, al credinţei, al doctrinei, potrivit cu capitolul 4 din Efeseni. Aceasta va fi marea perfecţionare a lucrării mele şi a speranţelor mele. Eu m-am ţinut cu fermitate de adevăr până la sfârşit. Nu am avut îndoieli. Am fost sigur de Dumnezeul cel viu. El îmi cunoaşte limitările, dar L-am iubit şi m-am încrezut în îndurarea Lui. Lucrarea mea a fost propovăduirea mesajului crucii. Încă nu sunt mort, dar cu toate acestea se pare că sfârşitul nu este departe. Dumnezeu este foarte, foarte bun cu mine; şi dacă zilele marşului meu s-au sfârşit, dimineaţă sunt gata pentru „Apel”. Următoarea zi, duminică, la 72 de ani, pe când se lumina de ziuă, el a răspuns apelului ceresc.
„Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire, şi urmaţi-le credinţa! Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!”
