text Baptist

"Intruparea: mic exercitiu imaginativ"

10 aprilie 2025

Categorie: Isus Hristos

 

Era din vremi fără de timp. Nu era timpul mort ce îşi întinde haina şi devine veşnicie, ci era chiar veşnicia, infinitul, fiinţa eternă fără ceas pe pereţii cerului. Stătea pe tron alb, în mijlocul universului, înconjurat de mii de fiinţe cu ochi supranaturali, cu aripi curate ce liturghiseau neîntrerupt, asigurând ambianţa unui rai nedescoperit de ochiul pământeanului. Nu sunt definiţii pentru a-I descrie aspectul, culoarea ochilor, a părului, a hainei orbitor de albă, ovaţionat fără încetare de coruri şi orchestre al căror sunet ne-ar transforma într-o secundă... Toţi L-au văzut ridicându-Se în picioare şi rezemându-Şi toiagul, sceptrul miraculos de pietre inefabile, lângă tronul regesc. Deşi privit de mii de chipuri angelice nimeni nu a ştiut unde pleacă, nici de ce Îşi lasă haina Lui de glorii scânteietoare, cu excepţia unor îngeri frumoşi şi speciali ce au pregătit evenimentul. Pe o uşă secretă a dispărut din ochii sideraţi ai îngerilor rămaşi muţi o clipă... şi a plecat spre alte dimensiuni ce scapă raţiunii îngereşti. Deşi nu există secvenţe de  timp în cer, era evident că a lăsat un gol, o lipsă de nedescris, o despărţire... S-a dus... Şi-a lăsat haina „de glorii” şi... S-a dus... spre lumea creaturilor de lut, a ochilor deformaţi de lacrimă, a fiinţelor fără de aripi, a morţilor cu chip palid ce fuseseră cândva după chipul şi asemănarea Lui, a vaietelor triste, a sudorilor, a scrâşnetelor, a trupurilor ce se descompun în ţărână rece, a ochilor ce sticlesc demonic în păcat, a limbilor otrăvite de şarpe, spre lumea descompusă a unei planete blestemate. Dar, ce să caute El, chiar El, în lumea celor fără de frâu, a celor care L-au uitat? Ce să caute El în pământul afânat de oase şi stropit cu sângele nostru? Totuşi, a venit! Pentru ce?... Pentru aburul cald al unei respiraţii ce ne-a dat viaţă şi pe care l-a numit Suflet, a venit pentru a despica cerul în formă de cruce prin care să vedem şi să „simţim” o dragoste pe care planeta o uitase demult. De aceea, a străbătut distanţele cosmice, a coborât pe trepte reci şi numai de El ştiute, spre beciul în care eram, golindu-Se pe Sine de veşnicii şi puteri dumnezeieşti şi devenind de-al nostru, om, biet om, ca cel de pe urmă om. Cu ţipăt de copil îngrozit de prima secundă a Terrei, sub gestul speriat al animalelor din grajd, cu o mamă tânără şi inocentă, privit perplex şi euforic de nişte ciobani anonimi din marginea satului. Venerat suspect, în ochii părinţilor săi, de nişte magi enigmatici veniţi din ţinuturi depărtate, urât cu înverşunare de irozi ce au vărsat sânge de copilaşi... Din vecii vecilor, în timp rece şi crud, din simfonii cereşti, în ţipete, din mantie regească, în scutece, din tron împărătesc, în cuie, din glorii, în palme şi ocări, din Stăpân, în ultima slugă, din Dumnezeu, în om crucificat, lovit, junghiat... mort! O, când ne vom prăbuşi... şi gândul la El va deveni mai viu decât noi?

Pastor Vasile Duma

 

sursa: https://www.baptisti-arad.ro/


 

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Cum să procedeze pastorul cu persoana care nu se conformează hotărârii de excomunicare din biserică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Frate pastor, sunt un responsabil de biserică și aș dori să aflu răspunsul la următoarea întrebare: cum trebuie să procedeze conducătorii biser...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Îți pierzi mântuirea dacă te lași de biserica baptistă și te întorci la cea ortodoxă?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Am citit de curând un articol, foarte polemic, despre reîntoarcerea unei surori baptiste la ortodoxie, semnat de un oarecare diacon Octavian Solomon....
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este îngăduită căsătoria cu soția fratelui decedat?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Sunt îndrăgostit de fosta soție a fratelui meu. Ei au divorțat acum 16 ani, iar fratele meu a murit acum 3 ani. Eu pot avea o relație cu ea acum?În c...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este posibilă căsătoria între un creștin și un evreu?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare: Este posibilă o căsătorie între o persoană creștină și cealălaltă evreu? Unul răscumpărat prin cruce, celălalt- parte din poporul lui Dumnezeu.Acest...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Contrazice Iacov pe Pavel cu privire la Lege?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Dintr-un comentariu la articolul Va fi poporul Israel mântuit ca și națiune?:Dacă Iacov spune în epistola sa că a încalca o poruncă echivalează cu a călca într...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Poți accepta căsătoria cu bărbatul dependent de pornografii?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Pace! Mă confrunt cu o situație de ceva timp și aș avea nevoie de un răspuns de la dumneavoastră, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Sunt într-...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Nemulțumitorului i se ia darul"
Categorie: Raspunsuri biblice  Te-ai gândit vreodată cum ar fi să ai o datorie de 10.000 de talanți? Nu știi cât este aceasta? Pe vremea Domnului Isus talantul nu era monedă, ci denumire a s...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum procedezi cu banii proveniți din acte condamnate de Dumnezeu?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Pace! Vreau să vă întreb ce spune Biblia despre banii care sunt veniți din acte pe care Dumnezeu le condamnă: prostituție, trafic de ființe uma...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este iadul veșnic?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Prietenul meu îmi spune că iadul nu este veșnic și că doar cei neprihăniți vor învia în ziua de apoi, iar cei răi vor fi aruncați în iad. Este iadul...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce Israel va fi mântuit ca și națiune?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare din comentariile la articolul despre mântuirea poporului Israel ca și națiune:Dacă evreii vor fi mântuiți în grup doar pentru că au de tată pe Avraam...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise