text Baptist

"Un Dumnezeu marinimos"

08 aprilie 2025

Categorie: Baptist"

 

Un Dumnezeu mărinimos

Suntem obișnuiți să vorbim despre un Dumnezeu bun, despre un Dumnezeu milos, despre un Dumnezeu drept, sau sfânt, sau omnipotent, omniscient, omniprezent. Atributele Sale din paginile Bibliei se regăsesc în articole, predici, scrieri devoționale, cântece.

Astăzi m-am gândit la El ca fiind mărinimos. Nu e un cuvânt pe care să-l folosesc uzual. E chiar un cuvânt care m-a mirat atunci când l-am gândit. Dar citind în DEX definiția lui, am rămas surprins cum de nu l-am întâlnit mai des în caracterizările lui Dumnezeu.

Totul a început citind Plângerile lui Ieremia. Capitolul 2 dă cititorului atent o descriere spectaculoasă a unui Dumnezeu mânios. Poporul Său a păcătuit. A ignorat avertismente, a refuzat pocăința, a ales răzvrătirea. Probabil că s-a lăsat înșelat de tăcerea lui Dumnezeu (Isaia 57:11). Și la un moment dat, mânia lui Dumnezeu s-a abătut asupra celor vinovați. Astfel că Ieremia Îl descrie în cuvinte ca: “Domnul a ajuns ca un vrăjmaș” (v.5) care ”a nimicit locul adunării sale” (v.6). Ieremia continuă spunând că ”în mânia Lui năpraznică a lepădat pe împărat și preot” (v.6) iar ”proorocii nu mai primesc nici o vedenie de la Domnul” (v. 9). Versetul 17 spune că Domnul a făcut din Ierusalim ”bucuria vrăjmașului” ...

Citind astfel de pasaje nu putem decât să fim de acord cu Noul Testament care ne spune că “grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!” (Evrei 10:31).

Tabloul nu este singular. Efeseni 2:1 și 3 arată că toți am fost ”morți în greșelile și în păcatele” noastre. Dar imaginea se schimbă radical când în versetul 4, Pavel ne descoperă un Dumnezeu care este ”bogat în îndurare”. El, ”pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit”, ”ne-a adus la viață împreună cu Hristos” (v.5). La fel, Ieremia scrie în capitolul 3 din Plângeri că ”bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui n-au ajuns la capăt, ci se înoiesc în fiecare dimineață” (v. 22, 23).

Nu știu care este starea ta și care este modul în care ai parcurs și încheiat anul 2014. Poate că relația ta cu Dumnezeu, la acest început de 2015, este cumva frântă, sub auspiciile păcatului și a respingerilor tale și a mâniei Lui. Poate că ai obosit să lupți împotriva Lui și tânjești după eliberare, dar nu mai crezi că îți poate fi acordată.

Sau poate că, făcând parte din poporul lui Dumnezeu ți-ai imaginat că poți trăi oricum și că alegerile tale nu vor putea atrage mânia Sa. Dar zilele de lejeritate în credință au trecut și ai început să simți cicatricile înstrăinării de Domnul tău. Și ai dori ca relația să fie iar ca la-nceput însă pare că îngeri învăpăiați blochează drumul spre Eden.

Ori poate că, într-o nesăbuință de nedescris, ți-ai imaginat că poți pune tu rânduială în treburile Împărăției. Uneori corectând, alteori interpretând convenabil, ai împins lucrurile ca să ducă în direcția în care ai considerat tu că ar trebui să meargă. Apoi, la un moment dat, ochii ți s-au deschis și te-ai pomenit luptând cu Dumnezeu. Și ai dori să nu mai fi privit ca paria; ai dori să nu mai fi judecat de frați ca cel ce umblă cu lucruri ascunse și vorbe cu dublu-înțeles; ai dori să îți poți relua locul tău în trupul lui Hristos, smerit și mânat doar de dorința pocăinței și de a fi plăcut Stăpânului.

Dacă este așa, atunci aceste rânduri au fost scrise pentru tine. Ca să înțelegi că Dumnezeu ”nu obosește iertând” (Isaia 55:7) și că vrea ca și pentru tine, în aceasta ”dimineață” de 2015, să-Și înoiască bunătatea și îndurarea.

El vrea ca tu să-L cunoști pe El ca pe un Dumnezeu mărinimos. Și să-L urmezi.

Pastor Cătălin Covaci

 

sursa: https://www.baptisti-arad.ro/

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Un profesor înţelept are o relaţie frumoasă cu elevii săi"
Categorie: Raspunsuri biblice Un profesor este o persoană matură, înţeleaptă şi demnă de încredere, pe care te poţi baza pentru a primi sfaturi. Este un conducător, lider şi un ghid pentru cei pe...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este îngăduit divorțul dacă căsătoria a fost înregistrată doar la oficiul stării civile?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest articol voi răspunde la întrebarea care mi-a fost adresată pe facebook:Poate un creștin să divorțeze dacă e căsătorit doar la primărie, dacă nu-i unit...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce Neamurile vor avea nevoie de vindecare pe pământul nou?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:La  Apocalipsa 22 este scris că frunzele pomului vieții slujesc la vindecarea Neamurilor. Va mai suferi omul de ceva pe pământul nou? De ce este...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Educarea prin computer afectează grav dezvoltarea intelectuală a copiilor"
Categorie: Raspunsuri biblice Are doar trei ani, stă aşezată la masă gata să-şi ia prâzul şi, ca şi companie, are în faţă tableta cu desenele animate preferate. Poftă bună! Desigur, fetiţa nu se...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"La ce se referă fraza “când va veni ce este desăvârșit” din 1 Corinteni 13:10?"
Categorie: Raspunsuri biblice  După ce am răspuns la o întrebare din capitolul 13 din Epistola  către Corinteni, mi-a fost adresată o altă întrebare. O pesoană zice că ar fi auzit o alt...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
" Este adevărat că Vechiul Testament nu vorbește despre iad și viața veșnică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Azi, la studiu biblic a apărut o contradicție în biserică. Fratele de la studiu spunea că învățătura apostolilor era nouă și față de Vechiul Testamen...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Pot crede în minunile biblice?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:Pot crede în minunile biblice ? Pot crede în minunile Bibliei?În Noul Testament citim despre multe minuni. S-au întâmplat cu adevărat, sau sunt pur și...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este admisibil divorțul dacă ți-a fost aranjată căsătoria?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebarea aceasta vine de la o femeie a cărei căsătorie a fost aranjată de părinți și acum se gândește să divorțeze pentru a se căsători cu alt bărbat:Pacea D...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Nu lăsa adulterul să-ți fure bucuria nunții și a căsătoriei"
Categorie: Raspunsuri biblice  Adulterul fură bucuria nunții și a căsătoriei și în acest articol voi da răspuns și soluții din Biblie la astfel de situație:Am fost dintotdeauna la biserică,...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Unde va fi hrănită femeia (poporul Israel) departe de fața șarpelui (Apocalipsa 12)?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Unde va fugi poporul Israel în a doua jumătate a celei de a șaptezecea săptămână a lui Daniel? Potrivit cu Apocalipsa 12, poporul Israel va fugi într...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise