text Baptist

"Har! Ce mare har! Bogatie de har!"

08 aprilie 2025

Categorie: Baptist

 

Harul, așa cum este folosit în Noul Testament, exprimă două sensuri înrudite și complementare: este favoarea nemeritată a lui Dumnezeu arătată în Hristos, prin care mântuirea și alte binecuvântări ne sunt date liber și este asistenţa divină a lui Dumnezeu dată nouă prin Duhul Sfânt. Harul lui Dumnezeu dă putere de persevență, de creștere în ciuda tuturor obstacolelor și dă puterea pentru a împlini misiunea și slujirea de glorificare a Numelui Său. Harul lui Dumnezeu își asumă așadar, păcatele noastre, vina și nemeritele noastre, își asumă de asemenea slăbiciunile și inabilităţile noastre.

Așa cum harul este opus mândriei neprihănirii de sine, el este de asemenea opus mândriei auto-suficienţei. Dumnezeu lucrează în permanentă la conștientizarea oamenilor Săi de realizarea dependenţei lor totale de El. Acest lucru se vede prin aducerea fiecăruia la punctul de umanitate extremă unde nu mai este loc de întoarcere decât la El. Dumnezeu nu îngăduie nicioadată durerea fără un scop în viaţă copiiilor Săi. Nu îi îngăduie niciodată lui Satan, sau circumstanţelor, și nici intenţiilor rele ale unor persoane să-i afecteze doar dacă El intenţionează să folosească acea durere pentru binele copiilor Săi. Dumnezeu nu irosește niciodată durerea. El face întotdeauna ca aceasta să lucreze spre binele final, binele conformării copiiilor Săi la asemănarea tot mai mare cu Fiul Său (Rom 8:28-29). Una dintre cele mai lungi și mai dramatice ilustraţii a lui Dumnezeu învăţâdu-Și copiii ce însemnă dependenţa de El, este găsită în purtarea de grijă faţă de Israeliţi în deșert. Dumnezeu le-a dat hrană printr-o minune continuă, în fiecare zi, timp de 40 de ani. Dumnezeu a vrut ca Israeliţii să-și amintească și să realizeze dependenţa lor totală de El, așa că a folosit o necesitate extremă și o purtare de grijă miraculoasă pentru a le atrage atenţia și pentru a-i învăţa o lecţie greu de învăţat. Totuși, ei au uitat. Cu cât mai ușor este atunci pentru noi să uităm când Dumnezeu ne poartă de grijă prin lucrurile obișnuite, în moduri pământești.

Este chiar și mai dificil, totuși, pentru noi să învăţăm dependenţa de El în domeniul spiritual. Lipsa de bani pentru hrană sau pentru plata unei facturi atrag atenţia foarte repede, și nevoia este evidentă. Banii ori sunt disponibili ori nu sunt. Nu există nici o simulare. Dar putem să simulăm în domeniul spiritual. Putem exista timp de luni întregi - mergând prin schimbări, slujind, depinzând de nimic mai mult decât de resursele umane. Cu cât ne vedem mai păcătoși, cu atât apreciem mai mult harul ca și favoarea nemeritată a lui Dumnezeu. Într-o manieră similară, cu cât ne vedem mai mult slăbiciunile, neputinţele și dependenţa noastră, cu atât apreciem mai mult harul lui Dumnezeu în dimensiunea lui de asistenţă divină. Duhul Sfânt ne întărește și ne face capabili de a întâmpina într-o manieră duhovnicească orice circumstanţe care vin în calea noastră. Harul lui Dumnezeu nu ne este dat pentru a ne face să ne simţim mai bine, ci ca să-L glorifice pe El. Agenda subtilă a societăţii moderne se bazează pe sentimente. Vrem ca durerea să dispară. Vrem să ne simţim mai bine în situaţii dificile, dar Dumnezeu vrea să-L glorificăm pe El în acele circumstanţe. Sentimentele bune pot veni, sau s-ar putea să nu vină, dar nu asta este problema. Problema este dacă Îl onorăm sau nu pe Dumnezeu prin modul în care răspundem împrejurărilor. Harul lui Dumnezeu - în forma sa de putere a Duhului Sfânt ce ne împuternicește - ne este dat pentru a ne ajuta să răspundem în acest mod. Distribuirea zilnică de mană a lui Dumnezeu pentru copiii Săi în deșert este o ilustrare a modului în care El dă har. Există întotdeauna o provizie amplă; nimeni nu este nevoit să meargă fară. Dar este numai atât cât avem nevoie - și chiar și aceasta este dată numai în fiecare zi. Dumnezeu nu ne permite să "adunăm" har. In fiecare zi trebuie să cerem de la El har pentru o nouă zi. Uneori avem nevoie de o nouă rezervă în fiecare oră! Prin noi înșine suntem slabi, nevrednici și inadecvaţi. Chiar suntem! Nu ne denigrăm atunci când recunoaștem acest adevăr. Pur și simplu recunoaștem realitatea și ne deschidem către harul lui Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu este suficient pentru slăbiciunile noastre. Valoarea lui Hristos ne acoperă în totalitate nevrednicia, și Duhul Sfânt chiar ne face eficienţi în ciuda inadecvării noastre. Acesta este gloriosul paradox al trăirii prin har. Când descoperim că în noi înșine suntem slabi, descoperim că suntem puternici în Hristos. Când ne privim ca unul dintre cei mai nevrednici slujitori ai lui Dumnezeu, ne este dat măreţul privilegiu de a sluji în Împărăţia Sa. Când aproape că disperăm din cauza neputinţei noastre, descoperim că Duhul ne dă abilităţi neobișnuite. Dăm din cap cu uimire și spunem ca și Isaia "Doamne,…tot ce am îndeplinit Tu ai făcut pentru noi" (Isaia 26:12).

Aceasta este povestea extraordinară a harului lui Dumnezeu. Dumnezeu ne mântuiește prin harul Său și ne transformă tot mai mult în asemănare cu Fiul Său prin har. În toate necazurile și încercările noastre, El ne susţine și ne întărește prin harul Său. Prin har ne cheamă să ne îndeplinim funcţia unică în trupul lui Cristos. Apoi, tot prin har, ne dă fiecăruia dintre noi darurile spirituale necesare pentru a ne împlini chemarea. În timp ce Îl slujim, El face acea slujire acceptabilă prin harul Său, și apoi tot prin har ne răsplătește însutit.

Pastor Pavel Gag

 

sursa: https://www.baptisti-arad.ro/

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Un profesor înţelept are o relaţie frumoasă cu elevii săi"
Categorie: Raspunsuri biblice Un profesor este o persoană matură, înţeleaptă şi demnă de încredere, pe care te poţi baza pentru a primi sfaturi. Este un conducător, lider şi un ghid pentru cei pe...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este îngăduit divorțul dacă căsătoria a fost înregistrată doar la oficiul stării civile?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest articol voi răspunde la întrebarea care mi-a fost adresată pe facebook:Poate un creștin să divorțeze dacă e căsătorit doar la primărie, dacă nu-i unit...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce Neamurile vor avea nevoie de vindecare pe pământul nou?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:La  Apocalipsa 22 este scris că frunzele pomului vieții slujesc la vindecarea Neamurilor. Va mai suferi omul de ceva pe pământul nou? De ce este...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Educarea prin computer afectează grav dezvoltarea intelectuală a copiilor"
Categorie: Raspunsuri biblice Are doar trei ani, stă aşezată la masă gata să-şi ia prâzul şi, ca şi companie, are în faţă tableta cu desenele animate preferate. Poftă bună! Desigur, fetiţa nu se...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"La ce se referă fraza “când va veni ce este desăvârșit” din 1 Corinteni 13:10?"
Categorie: Raspunsuri biblice  După ce am răspuns la o întrebare din capitolul 13 din Epistola  către Corinteni, mi-a fost adresată o altă întrebare. O pesoană zice că ar fi auzit o alt...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
" Este adevărat că Vechiul Testament nu vorbește despre iad și viața veșnică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Azi, la studiu biblic a apărut o contradicție în biserică. Fratele de la studiu spunea că învățătura apostolilor era nouă și față de Vechiul Testamen...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Pot crede în minunile biblice?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:Pot crede în minunile biblice ? Pot crede în minunile Bibliei?În Noul Testament citim despre multe minuni. S-au întâmplat cu adevărat, sau sunt pur și...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este admisibil divorțul dacă ți-a fost aranjată căsătoria?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebarea aceasta vine de la o femeie a cărei căsătorie a fost aranjată de părinți și acum se gândește să divorțeze pentru a se căsători cu alt bărbat:Pacea D...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Nu lăsa adulterul să-ți fure bucuria nunții și a căsătoriei"
Categorie: Raspunsuri biblice  Adulterul fură bucuria nunții și a căsătoriei și în acest articol voi da răspuns și soluții din Biblie la astfel de situație:Am fost dintotdeauna la biserică,...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Unde va fi hrănită femeia (poporul Israel) departe de fața șarpelui (Apocalipsa 12)?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Unde va fugi poporul Israel în a doua jumătate a celei de a șaptezecea săptămână a lui Daniel? Potrivit cu Apocalipsa 12, poporul Israel va fugi într...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise