Despre fericire

Mi s-a reproşat de multe ori că sunt ironic. Mi s-a atras atenţia că râd prea mult, că râd de orice, de oricine şi oricând. Mi s-a spus că viaţa care o trăim pe pământul acesta este „ceva serios”. Am fost învăţaţi, şi culmea şi aplicăm, seriozitatea excesivă. Ici colo se vede câte o figură mai dezgheţată şi aceasta din cauza excesului de alcool. Oamenii nu mai râd pentru că nu mai pot. Sunt obosiţi, bolnavi, răi. Cei sănătoşi sunt scârbiţi şi fără chef. Cu alte cuvinte sunt tot bolnavi, bolnavi de indiferenţă.
Am uitat să fim bucuroşi întotdeauna. Am uitat să râdem, dar am învăţat să ne încruntăm. Am uitat să ne rugăm, să vorbim cu Dumnezeu, dar am învăţat să punem accent pe lucrurile trecătoare. Am uitat să facem lucruri de calitate, dar am învăţat să fugim de responsabilităţi. Riscurile nu ne plac. Eşecurile nici atât. Noul ne sperie, de vechi ne-am săturat, efortul nu ne place. Avem libertate, dar trăim prizonieri într-o lume egocentrică. Eul este la putere, și risc să spun că din cauza aceasta nu mai râdem. Suntem egoişti. Ne este teamă să râdem pentru ca să nu rămânem cumva cu faţa deformată de la prea mult râs. Ne este frică să ne bucurăm, să ridicăm mâinile sus în biserică să nu ne facem de ruşine eul. Ce-o să spună respectivul sau aia? O să ne catalogheze drept nebuni. Mai bine stăm în banca noastră interesându-ne doar de noi. De noi, doar atât.


Sunt cel mai fericit om de pe pământ. Nu că aş fi cel mai puţin egoist. Nu că aş fi cel mai deştept. Cine mă cunoaşte ştie că întrebările pe care le am sunt o zestre mai mare decât răspunsurile. Nu că nu aş avea probleme. Neputinţa locuieşte şi în jurul meu. Nu că aş avea prea mulţi bani. Sunt fericit pentru că în curând clipa se va dilata şi va căpăta formă de veşnicie. Sunt fericit pentru că va fi mai bine în Cer. Deci capul sus! Bucuraţi-vă, râdeţi, fiţi liberi să vă arătaţi dragostea pentru Dumnezeu. Răstigniţi-vă eul! Fiţi fericiţi! …


…Sunt fericit pentru că Dumnezeu mă acceptă şi pe mine, şi mă îndrept cu paşi uneori mai lenţi, alteori mai vioi spre Cer, încercând să fac binele cât mai „bine” râzând de unul singur, de orice, oricine şi oricând.