Ai vrea ca Dumnezeu să existe?

Zilele trecute, un tânăr cu creastă gelată, cu pectorali umflaţi şi un lănţic gros de-un deget la gât m-a acuzat, mirat că sunt credincios. Cu aere de popă, de superioritate în problema divinităţii, sigur pe el ca Saul din Tars când alerga creştinii, şi cu nasul pe sus ca aprodul Caiafa, flăcăul cu ochii albaştrii mi-a argumentat cu lejeritatea primarului de ţară în campanie: "Vă pot demonstra că Dumnezeu nu există!". "Cum?" am întrebat zâmbind. "Vă aduc cărţi, vă aduc DVD-uri, vă aduc ce doriţi… Şi, vă demonstrez că nu există!". "Ai toate dovezile? Dacă ţi-a scăpat ceva?". "Nu mi-a scăpat nimic. Nu există pur şi simplu Dumnezeu. De mii de ani, nimeni nu poate demonstra!"

În faţa a 20 perechi de ochi curioşi, şi într-o isihie de sahară, l-am întrebat aproape în şoaptă: "Câţi ani ai?". "19". “Mulţi să-ţi mai dea Domnul! Eşti tânăr, eşti puternic, eşti frumos... Să presupunem că te afli la spital. Eu sunt medicul. Te-am consultat şi îţi comunic diagnosticul: Iubitule ai cancer la ficat. E atât de avansat, încât la ora asta nici un medicament din lume nu te mai poate vindeca. Nici doctorii nu te pot ajuta cu nimic. Îmi pare rău, dar trebuie să-ţi spun: nu mai ai de trăit decât 4 săptămâni. Dacă ar fi aşa, ai vrea ca Dumnezeu să existe?"... Băiatul a tăcut o clipă. Apoi, ruşinat a răspuns: "Da, aş vrea ca Dumnezeu să existe".

Am mai discutat apoi cu tinerii 30 de minute. Le-am spus că nu există boli. Boala e absenţa sănătăţii. Le-am spus că nu există moarte. Moartea e absenţa vieţii. Le-am spus că nu există întuneric. Întunericul, cum afirma Einstein, e lipsa luminii. Le-am spus că nu există frig. Frigul e lipsa căldurii. Le-am spus că nu există ură. Ura e lipsa iubirii. Le-am spus că nu există rău. Răul e absenţa binelui. Răul e absenţa Lui Dumnezeu. În acest timp, băiatul a stat cu capul în jos. L-am iubit atât de mult! Pentru că în ochi, i-au apărut lacrimi...

Plecând acasă, pe stradă m-am gândit că uneori, prin biserici creştinii se comportă diferit de acest flăcău. Diferenţa nu este faptul că ei cred în Dumnezeu şi nu pun întrebări sucite. Diferenţa este că în multe acţiuni de-ale lor, ar vrea ca Dumnezeu să nu existe! Când fac afaceri şi mai trec doi de zero în plus, când spun în şoaptă la telefon o bârfă din adunare, când şi-au julit deştu’ cu ciocanul şi trag... un chiot, când trece farfuria la colectă, când vine un sărac nepoftit şi cere pomană, când stau în faţa televizotului la filme cu copiii, când tânărul ţine o fată de mână, când aleargă pe Google după nu ştiu ce...

Flăcăul de mai sus, mi-a mai transmis o lecţie creştină: ca să-L vezi pe Dumnezeu că există, trebuie să verşi lacrimi!