Acuzat fiindca doresc sfintenie – Iosif Ton

Un tinerel de la Oradea ma acuza de pelagianism si cere Uniunii Baptiste sa ma declare eretic si sa-mi interzica sa mai predic in Bisericile baptiste din Romania. El este un calvinist declarat si de pe aceasta pozitie ma acuza de pelagianism, pe care el zice ca il gaseste in „Prefata” mea la cartea lui John Oswalt, „Chemati sa fie sfinti”, publicata la Editura Cartea Crestina in 2008. Cartea aceasta este arminianista.

Eu sunt baptist roman si cultul baptist roman, prin Marturisirea lui de credinta, este arminianist, fiindca afirma ca omul este liber sa aleaga sa raspunda chemarii lui Dumnezeu si sa implineasca poruncile lui Dumnezeu sau sa le respinga. Un calvinist nu crede in vointa libera a omului, ci intr-o stricta predestinare divina.

Asadar, faptul ca am promovat o carte arminianista nu este – in cultul baptist roman – o erezie. Pentru un calvinist strict, arminianimsul este o erezie, dar calvinistul este liber sa creada ce vrea si sa scrie ce vrea, fara ca aceasta sa ne deranjeze pe noi.

Ceea ce deranjeaza este neadevarul si acuzatiile nedrepte. Baietelul acesta ma acuza de pelagianism si acesta este un neadevar, prin care mi se face o nedreptate.

Pelagius a trait pe la anul 400 dupa Cristos si a predicat la Roma ca fara sfintenia vietii nimeni nu va vedea pe Dumnezeu. Atata spun eu despre Pelagius, si pana aici Pelagius este dupa cuvantul lui Dumnezeu, care spune ca „fara sfintenie nimeni nu va vedea pe Dumnezeu” (Evrei 12:14).

Greseala lui Pelagius a constat in modul in care si-a argumentat pozitia. Adversarii lui isi scuzau trairea in pacat prin faptul ca de la Adam incoace nimeni nu mai poate fi sfant. Pelagius a sarit la cealalta extrema si a spus ca pacatul lui Adam nu l-a afectat decat pe el insusi si ca fiecare om se naste liber de orice poluare a pacatului. In aceasta a gresit el si pentru aceasta a fost declarat eretic.

Asadar, erezia lui Pelagius n-a constat in credinta lui ca poti sa traiesti o viata sfanta aici pe pamant, ci in lucrurile pe care le-a afirmat el despre consecintele neascultarii de catre primii oameni a poruncii lui Dumnezeu.

In Prefata mea la cartea „Chemati sa fie sfinti”, scriu urmatoarele despre consecintele pacatuirii lui Adam si a Evei:

„Neascultarea primilor oameni a dus la alungarea lor din Gradina, la o vizibila separare a lor de Dumnezeu, dar aceasta neascultare a avut si efecte interioare, in fiinta sau in structura oamenilor. In primul rand, omul nu numai ca a comis pacat, ci pacatul a intrat in om ca o pervertire si ca o perversiune. Aceasta „stricare” este descrisa in Geneza 6:5 prin urmatoarele cuvinte: „Domnul a vazut ca rautatea omului era mare pe pamant si ca toate intocmirile gandurilor din inima lui erau indreptate in fiecare zi numai spre rau.” In al doilea rand, separarea de Dumnezeu a echivalat cu o „moarte”, in sensul ruperii omului de Sursa vietii. In sensul acesta, foarte real, in ziua in care a mancat din pomul cunoasterii binelui si raului, omul a murit!” (pag. X).

Cu ceea ce am scris aici, eu arat clar ca nu sunt un pelagianist!

Citeste continuarea articolului »